luni, 23 martie 2009

O precizare şi o invitaţie

La adresa http://www.pnl.ro/Public/art/3761/Principiile-liberalismului.html poate fi găsit un text intitulat „Principiile liberalismului”. Locul care îl găzduieşte este situl oficial al PNL. Sunt unul dintre cei doi autori ai acestui text, redactat în anul 2000. Nu îl voi dezvălui pe celălalt autor, întrucât nu i-am cerut acordul. În orice caz, este vorba despre unul dintre cei mai însemnaţi intelectuali publici ai acestei ţări. Îmi amintesc că am redactat textul la invitaţia lui Valeriu Stoica, după ce ne-am întâlnit la Bucureşti cu profesorul Pierre Manent, cel care mi-a condus doctoratul despre istoria liberalismului la Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales. Manent venise în România ca invitat al New Europe College şi i-am prezentat atunci vocile cele mai articulate ale liberalismului românesc. Deşi nici eu şi nici prietenul meu nu am fost vreodată membri ai PNL, acest partid a considerat, vreme de aproape un deceniu, textul scris de către noi drept o referinţă pentru identitatea sa. Le sunt recunoscător celor care l-au tratat în acest fel şi m-aş bucura să ştiu că în PNL au intrat persoane influenţate de principii precum cele expuse în respectivul text. Din punctul meu de vedere, gesturile şi acţiunile peneliştilor de la vârf s-au îndepărtat în ultimii ani în mod radical de principiile expuse în 2000. Nu o spun pentru a jigni pe cineva. Dimpotrivă, o spun cu regret. Pe de altă parte, sunt îndreptăţit să judec, la fel ca oricare alt cetăţean, dacă un partid este fidel unei serii de principii. Cu atât mai mult atunci când eu însumi am formulat respectivele principii! Şi ca să nu zică vreun cârcotaş ceva, îl invit chiar pe dl Antonescu la o discuţie pe marginea identităţii liberale. Aştept să mă sune ca să stabilim locul şi ora. Are numărul meu de mobil.

20 de comentarii:

El Desdichado spunea...

Din cate imi amintesc Pierre Manent a venit de doua ori in Romania, unde din pacate l-a cunoscut pe Maradona (nu fotbalistul, ci tehnica de smenuire).
Sunt tare curios daca d-nul Antonescu o sa participe la acest ''turnir'' pe marginea liberalismului. Eu inclin sa cred ca o sa fie prea ''ocupat'' pentru a ridica manusa.

Anonim spunea...

Nu o sa fie ocupat.
Dar o sa transforme pe loc discutia despre doctrina liberala intr-una despre persoane, mai precis despre o persoana, va vorbi despre flota, Mihaileanu, lingaii lui Basescu, presedintele-jucator, pe scurt, va aminti toate temele preferate ale gashtii Badea, Cristoiu, Ciutacu, Stan.
Si la sfarsit, toata mahalaua vesela o sa il admire, "uite ce destept e, ce bine le zice".

Pentru ca, si aici nu are cum sa fie batut, Dl. Antonescu stapaneste toate registrele minore ale dialogului (neaparat televizat), de la vorbaria fara sens si barfa de mahala dragi lui Becali si Dragomir si pana la glumitele cu care ne-a obisnuit celalalt castigator al alegerilor din PNL, L. Orban.

Tio spunea...

Dar Jean Baudrillard nu va place domnule profesor?
Ca doar nu despre principii si idei e vorba in politica romaneasca ci de oamenii si caractere lor, sau absenta lor, sau selectia lor. Sau mai degraba de o simulare reciproca?

oltea spunea...

sunteţi sigur că dl. antonescu vă citeşte blogul? că altfel nu văd de ce îi faceţi invitaţia aici şi nu îl sunaţi dvs. direct să îi propuneţi o discuţie. mi se pare o formă de aroganţă nejustificată şi, de asemenea, nepoliticos modul ăsta de lansare a unei invitaţii.

Anonim spunea...

Ati intrat in fibrilatie deja?

victor L spunea...

@ oltea,
interventia ta mi se pare un gest de aroganta, ca sa nu mai spun de cita politete dai dovada.

Anonim spunea...

In genul asta de confruntare exista o dilema: ce este mai eficient? sa il ataci pe Antonescu la punctele slabe sau sa il depasesti la punctele tari.

Dragos spunea...

Oare l-ati fi provocat si pe Tariceanu (da, ala in al carui guvern ati fost membru) la o astfel de dezbatere daca era el castigatorul alegerilor din PNL?
Domnule Preda, n-am nimic impotriva faptului ca dvs il atacati pe Crin Antonescu. Pana la urma sunteti adversari politici si acest lucru face parte din job description. Sau ati uitat ce scrie pe noul dvs carnet de partid? Ceea ce ma deranjeaza este ca dvs ascundeti aceste atacuri politice perfect normale sub o umbrela obiectiva a unor dezbateri doctrinare.
Suntem in Romania, dom' profesor. Dezbaterile doctrinare nu-si au locul decat in cadrul academic. In politica nu exista doctrine ci doar gasti, gasti care se aduna sub umbrela unor partide catch all.

Anonim spunea...

si vi se pare un lucru rau cand cineva vrea sa aduca putina civilizatie in politica? Mie mi se pare ca avem nevoie de asa ceva

Anonim spunea...

Ba, copii!

Luati o pauza; respirati adanc si, cum ar fi civilizat, felicitati-l pe Crin pentru reusita...
Daca tabarati pe el cu "deontologie" lumea va intelege ca va e teama...
Inteleg sa ne legam noi, chiulaii simpli, ca unul dintre noi are sanse sa...
Da' voi, ce asteptati!?

dimitri spunea...

Anonimule, care civilizaţie în politică dragă, ce-ţi veni?

Andra spunea...

Antonescu are doua handicapuri personale: prezenta fizica si integritatea - si un handicap "creat" (show-ul mediatic prin care a fost lansat).
Va evita deci sa se afiseze prea mult timp in fata camerelor alaturi de egali de-ai lui din cealalta tabara politica, care nu sunt marcati de astfel de handicapuri (Cristian Preda, Catalin Avramescu, Sever Voinescu Teodor Paleologu si altii)

Dragos spunea...

(Cristian Preda, Catalin Avramescu, Sever Voinescu Teodor Paleologu) Da, intr-adevar, niste oameni care incanta prin prezenta lor fizica, niste monstri sacrii ai integritatii care fac show in media la fiecare aparitie. Pe dracu'.

Razvan spunea...

Prea multa aroganta pentru un personaj care doar a fost numit in anumite functii publice. Dl. Cristian Preda nu a formulat niciun principiu liberal, asa cum in mod impardonabil pretinde, ci a rezumat fragmente de gandire liberala universala.

In alta ordine de idei, in eventualitatea in care va obtine mandatul de europarlamentar, se va suspenda dl. Preda din functia de decan, asa cum nu a avut decenta sa faca in timp ce exercita celelalte demnitati publice? Sau va continua sa fie un universitar part-time? This is the question.

Anonim spunea...

domnule Preda cred ca stiti regulile jocului: nu poti face challenge la o pozitie superioara din orice pozitie. daca ati fi si dvs presedinte de partid atunci da, dar asa poate doar domnul Boc sa aiba dreptul de a face acest challenge.
nu ma cunoasteti dar poate si eu v-as fi un partener sa zicem nu tocmai usor la o astfel de discutie. ce ziceti facem debate-ul??? sigur nu veti fi de acord pentru ca nu-i asa eu sunt nimeni dar na la o adica poate v-as dovedi. parerea mea este sa deventi intai presedinte de partid sau macar vicepresedinte ca sa putefi face challenge unui alt presedinte de partid

El Desdichado spunea...

Ai dreptate Anonimule, Cristian Preda nu are statutul necesar sa-l provoace pe acest Bute al P.N.L-ului numit Crin Antonescu, in schimb un presedinte de partid, sa spunem Gigi Becali sau C.V.Tudor, ar putea sa o faca, in virtutea ''regulilor jocului''...

Anonim spunea...

ati scris textul despre liberalism la invitatia domnului ssstoica, cel mai mare liberal?! a, nu, scuze... era socialist la un moment dat, parca?! acume popular-conservator?! mai sa fie, cameleonismul asta... la fel cum DUMNEAVOASTRA domnule preda ati fost consilier in epoca constantinescu si consilier la cancelaria premierului tariceanu si acum sunteti consilier la presedintele basescu, cel care ii injura si pe constantinescu si pe tariceanu! halal sa va fie!

Anonim spunea...

PENTRU El Desdichado
scuze daca tu asta ai inteles ca doar sefi de partid ca gigi becali sau cvt pot face challenge problema e la tine
dupa cum am spus poate vreau sa il provoc eu pe Cristian Preda la un dialog crezi ca va accepta?
el este un simplu membru in PD-L. oricat ai vrea sa o intorci nu este logic ca orice membru sa provoace presedintele unui partid la debate. asa iti repet il provoc eu pe Cristi Preda la debate. ce vei spune ca sunt un anonim si ca se reprezint nimic.
eu iti propun altceva daca domnul Preda ar veni in calitate de reprezentant al PD-L (la modul ca daca pierde el debate-ul sa fie 1-0 pentru PNL) atunci da sa fie debate. sau sa fie la debate domnul Boc cu Cristi Preda in dreapta lui

El Desdichado spunea...

Nu ai de ce sa te scuzi pentru ‘’ignoranta’’ mea, mai ales ca mi se pare ca nu eu sunt cel care nu intelege dintre noi 2.
1. Chiar tu ai spus ca nu-si pot incrucisa sabiile decat cei care au un statut asemanator. Din perspectiva asta, cei 2 soitari ai politicii romanesti care sunt si presedinti de partid, sunt mai indrituiti decat Cristian Preda sa-i arunce manusa lui Crin Antonescu.
2. Sunt totusi de acord cu tine atunci cand spui ca Preda nu ar accepta un debate cu tine. Cred ca niciun om serios nu s-ar incumeta sa polemizeze cu un anonim (folosesc termenul in acceptiunea de persoana cu identitate necunoscuta) pentru ca s-ar afla inca din start intr-o ipostaza neplacuta. Anonimul n-are C.V., n-are ‘’pete’’ este imaculat si de la inaltimea anonimatului sau poate poza in imaculata conceptie.
3. Vezi lucrurile mult prea microbistic…eventual sa-l chemam pe Geoana sa fie arbitru si pe Ilie Dobre sa ne tina la curent cu minutul si scorul.

Anonim spunea...

El Desdichado
1. daca tu ii pui in aceeasi barca (a presedintilor de partid) pe becali si cvt atunci scuze dar ii descalifici si pe cei din PD-L. totusi oricat de antipatici ti-ar fi Antonescu, Tariceanu, Geoana sau chiar Nastase eu zic ca nu ii poti pune in aceeasi oala cu unii care faceau anticamera la otv si apoi circ la orice post tv care se incumeta sa ii invite. deci "ignoranta" e la tine: ai judecat absolut simplist si adliteram
2. acest debate la care "provoaca" Cristian Preda are o miza. PNL pune ceva pe masa prin Crin Antonescu. PDL pe de alta parte trimite un simplu membru (orice CV ar avea). desi nu e sport exista si in politica anumite reguli legate de acest challenge.
3. aici chiar duci discutia spre parodie. te-ar deranja un debate Boc-Antonescu? in fond care ar fi problema au statut egal si normal Boc este familiar cu principiile liberalismului ca doar sunt principiile partidului al carui presedinte este.
sa ne intelegem nu am nimic cu Cristian Preda. doar ca el vine de pe o pozitie de unde nu poate pune problema ca daca nu dezbati cu mine practic te eschivezi si imi dai dreptate prin neprezentare (asta e de fapt esenta acestei propuneri mai ales ca intra in detalii de genul "are telefonul meu" deci daca nu accepta provocarea halal partid mai reprezinta si halal candidat la presedintie este)
uite eu iti pun o intrebare zic eu de bun simt: cum poate cineva pretinde valorile liberalismului intr-un partid care vine din internationala socialista (stanga) a trecut la dreapta dar PASTREAZA CA SIMBOL TOT TRANDAFIRUL INTERNATIONALEI SOCIALISTE????????
adica e asa greu sa decizi: ori simbolul ori doctrina.
repet nu am nimic cu Cristian Preda nici cu tine (fiecare sustinem o cauza) dar nu crede ca aceasta invitatie este doar asa un debate amical. are miza si daca vrei sa vezi cartile celui din fata ta platesti
PS: eu sunt anonim pentru ca nu sunt blogger si pur si simplu mi-e lene sa imi fac website, comentez doar asa cand nu imi place ceva in rest sunt deschis la orice debate fata in fata