Liberalismul dlui Antonescu

Crin Antonescu a repurtat o victorie în PNL împotriva fostului premier. Nu am înţeles care este noutatea pe care o propune în politica liberală. Dar poate că e de vină distanţa apreciabilă la care mă aflu de Bucureşti. La Congresul recent, Crin Antonescu a spus un singur lucru memorabil: „dacă eu, un om simplu, normal.... fără conspiraţii, fără aranjamente... am putut ajunge preşedinte al celui mai mare partid din România, atunci fiecare român are o şansă”. Dincolo de faptul că fraza e un auto-elogiu, ea conţine trei inexactităţi şi o promisiune inutilă. Prima inexactitate este cea potrivit căreia noul şef al PNL ar fi un om simplu. El este, de fapt, de mai bine de două decenii fie deputat, fie un asistat al propriului partid şi al finanţatorilor săi. Nimeni nu îşi aduce aminte vreo lege sau vreo cauză apărată de dl Antoenscu, Dacă ne uităm mai bine, ce-i drept, dl. Antonescu este deputat mai degrabă cu numele, având multe absenţe la activ şi fiind cunoscut mult mai bine sub forma sa mediatică decât sub cea propriu-zis politico-parlamentară. A doua afirmaţie imprecisă este cea potrivit căreia el ar fi ajuns preşedinte PNL fără aranjamente. Cred că Ludovic Orban şi Radu Stroe sunt nervoşi dacă aud aşa ceva. În fine, consider că este cu totul nejustificată ideea potrivit căreia PNL ar fi cel mai mare partid din România. Dacă nu este cumva vorba de o formă de nostalgie paşoptistă, dl Antonescu urmând cu mulţi ani în urmă cursuri de istorie, atunci avem de-a face cu o eroare grosolană voită. Organizaţia care a ajuns acum pe mâinile dlui Antonescu a avut între 2,5% (în 1992) şi aproape 20% (în 2008), ocupând de două ori locul al treilea în preferinţele electoratului, în rest fiind pe o poziţie încă mai modestă. Măreţia PNL-ului postcomunist e foarte discretă. Promisiunea inutilă din fraza dlui Antonescu este aceea potrivit căreia fiecare român are o şansă. Şansa de a conduce PNL nu interesează prea multă lume. Poate vreun analfabet, întrucît oamenii educaţi au fost deja îndepărtaţi cu brutalitate de o formulă de liberalism comercial de proastă calitate, practicată în ultimul deceniu. Această formă de liberalism impusă de domnul Patriciu – care confundă, de altfel, anarho-capitalismul cu spolierea statului – riscă să fie prelungită de noua sa vedetă, Crin Antonescu. În cel mai bun caz, acesta va ieşi de sub tutela libertarianismului etatist cu o vorbărie care va recupera votanţii dlui Becali, cu care Crin Antonescu se înrudeşte profund, ca improvizator auto-referenţial. Ce să mai spun despre ideea potrivit căreia dacă domnul Antonescu a reuşit să îl înlocuiască pe domnul Tăriceanu în preferinţele domnului Patriciu atunci orice român are o şansă? Cred că asta nu e decât o mică infamie. Chiulul domnului Antonescu a fost întreţinut vreme de două decenii. Acum vine, iată, răsplata: o funcţie de preşedinte al naţional-liberalilor. Dacă asta e şansa pe care el o oferă oricărui compatriot, cred că ne putem lipsi. Cât priveşte participarea la prezidenţiale a noului lider penelist, cred că dl Antonescu are mai degrabă şanse să ajungă regele Spaniei decât preşedintele României! N-ar fi o mare problemă pentru domnia sa, întrucât foarte adesea Crin Antonescu confundă monarhia şi republica, pledând precum sofiştii orice teză îi cade sub simţuri. Anti-parlamentar, absenteist, vorbăreţ şi obsedat de propria figură mediatică, noul lider al PNL nu oferă o alternativă, ci cel mult o amânare a distrugerii unui partid care a crezut că poate trăi hrănindu-se din trecut şi care s-a trezit că e hrănit cu capriciile unui lider.