miercuri, 11 martie 2009
La ASCP
ASCP înseamnă Asociaţia Specialiştilor în Comunicare Politică. Nu e constituită de multă vreme şi e condusă de dl Vlad Nistor, decan la Istorie. Eu le-am urat membrilor ASCP, urmând o vorbă a lui Romano Prodi, să aibă ce comunica, de vreme ce nu de puţine ori am văzut oameni politici care vor să comunice, dar nu au şi un conţinut. Discuţia organizată ieri de ASCP a avut un titlu provocator: „Votul uninominal: a fost sau n-a fost?”. La început au vorbit câţiva consultanţi, adică tehnicieni de campanie. Cum aceştia erau, în majoritatea lor, angajaţi în campania trecută alături de penelişti, discuţia a pornit cu un „parti pris” destul de clar, dar nu supărător. Au vorbit apoi creatorii actualului sistem de vot şi negociatorii lui: V.Hrebenciuc (PSD), M. Voicu (PNL), C. Rădulescu (PDL), V.Zgonea (PSD), Kelemen Hunor (UDMR). Discursuri lungi, neşlefuite. V.Hrebenciuc şi M.Voicu au anunţat cu un aer superior şi triumfalist că ei au negociat în favoarea propriilor partide decupajul şi sistemul de alocare al voturilor. Au mai spus două alte lucruri. Primul e acela că ei ştiau deja la locale câte mandate vor avea după generale, votul fiind inutil, de vreme ce desenul colegiilor a fost controlat de la sediile de partid, în funcţie de autoritatea primarilor în teritoriu. În al doilea rînd, cei doi au susţinut că e nevoie de întoarcerea la votul pe liste. Eu am taxat acest discurs drept cinic şi, la limită, ca o formă de dispreţuire a alegătorului. Fostul preşedinte Constantinescu a considerat însă că e vorba despre sinceritate şi despre competenţă, câtă vreme politicienii au calculat şi au controlat procesul, ştiind până şi câte mandate vor avea, cum s-a lăudat V.Hrebenciuc. Le-a reproşat totuşi că nu au mărturisit nimic publicului, constatând de asemenea cu amărăciune că, dacă rezultatul e ştiut dinainte, orice consultanţă e inutilă. Pe acest fond pesimist, Vlad Nistor a anunţat la final că proxima reuniune a ASCP va trata chestiunea alegerilor pentru PE. Sa speram ca Hrebenciuc nu stie si cate mandate vor fi alocate in iunie....
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
7 comentarii:
Din fericire, Dl. Hrebenciuc ajunge sa stie cum va fi fost numai dupa ce s-a intamplat. Adica mai intai nu stie, trece episodul care e subiectul premonitiei sale si pe urma brusc are o revelatie si intelege ca el de fapt stiuse dinainte ce tocmai s-a intamplat. Se numeste deja-vu sau schizofrenie, depinde de medicatie.
Misto initiale, daca nu spuneati ce inseamna, as fi jurat ca e Asociatia Spalatorilor de Cadavre Politice.
Hrebe ştia că PSD va pierde alegerile şi va avea cu 3 mandate mai puţin decât PD-L?
Voicu ştia că Stroe şi Norica vor rămâne pe dinafară? Că Tări va intra în Parlament pe geamul WC-ului? Că PNL va intra în opoziţie?
Ce mai ştia Hrebe? Ştia că în PSD vor câştiga aceia care doresc o alianţă cu PD-L în dauna lui, a lui Iliescu şi a lui Năstase?
Mecanismul noului sistem de vot şi eventualele efecte ale acestuia erau cunsocute încă de când s-a votat legea electorală. Că jurnaliştii nu au avut curiozitatea să citească legea, asta e altă mâncare de peşte.
Hrebe a fost cam la inaltime iar dumneavoastra mi-ati adus aminte de discutiile conflictuale cu care ne-ati obisnuit, acum reusind sa iritati pesedisitii inca de la primele fraze. Ati fi iritat si penelistii, doar ca nu prea erau foarte multi prin sala.
Nu cred că vina iritării îi aparţine lui Cristian Preda. Unii pesedişti(în frunte cu "Dl. Năstase, avocatul unei democraţii fragile" - am citat din Dl. Scutaru) şi penelişti (vezi Dl. Crin Antonescu "Avocatul unei adolescenţe tardive") sunt gata iritaţi. Şi mi-e teamă că aşa o să şi rămână.
Dan Andronic a fost ?
De cateva luni, de cand am aflat ca exista, incerc sa inteleg care e exact obiectul lui de activitate. Asta cu Asociatia Comunicatorilor pare sa fie aproape de domeniul lui ... nu ca ar fi mai clar, dar, in fine ...
asta ma gandeam si eu. Hrebe&Co au fost atat de straluciti in calcule(si se mai si lauda), incat acum isi doresc revenirea la votul pe liste.
@bleen: LOL :D congrats pt aforisme. pt iritarea d-lor, ma tem ca pudra de talc nu ajuta. si aia de la postul anterior e misto: "acest peşte pe televizor al capitaliştilor de stat.
Trimiteți un comentariu