sâmbătă, 31 ianuarie 2009

Nimic nou sub soare?

Crin Antonescu a declarat, la dezbaterea de la Parlament pe teme constituţionale prezidată de Roberta Anastase, că ne trebuie monarhie, pentru că toţi republicanii sunt iacobini. Aceasta e o frumoasă răstălmăcire a lumii moderne datorată unui istoric de formaţie. Un alt liberal, Mihai Voicu, unul dintre autorii bizarului sistem electoral folosit în noiembrie 2008, a explicat, la fel de doct, că sistemul majoritar de vot – cel care este folosit în SUA, Marea Britanie sau Franţa – nu îi reprezintă pe cetăţeni! Doar stânga extremă a mai susţinut până acum aşa ceva. Pe de altă parte, aşa cum am anticipat, pesediştii au reiterat, prin vocea lui B.N. Duvăz, necesitatea amânării oricărei revizuiri pe baza ideii perfecţioniste a unei noi republici. Altfel spus: mai discutăm, dar numai după 2012, când vom fi atins perfecţiunea! În ciuda aparenţelor, avem de-a face cu o idee, în fond, conservatoare. Ce este oare mai suprinzător: deriva monarhistă şi de extremă-stânga a liberalilor sau conservatorismul social-democraţilor? Liberalii au mai mizat o dată pe Rege, în 1992, când nici n-au mai intrat în Parlament. Pesediştii sunt, tot din acea epocă, mai degrabă conservatori decât modernizatori. Nimic nou sub soare? Cum putem explica aceste poziţii în condiţiile în care, aşa cum spunea colegul meu S. Lăzăroiu, peste 90% dintre cetăţeni doresc să aleagă un Preşedinte, iar peste 50% dintre români vor o revizuire rapidă?
PS Mulţumesc tuturor celor care mi-au fost alături vineri seara, la primirea Legiunii de onoare!

8 comentarii:

Anonim spunea...

Bucureşti, 30 ian /Agerpres/ - Consilierul prezidenţial Cristian Preda, reprezentant personal al Preşedintelui României pentru Francofonie, a fost decorat vineri, într-o ceremonie organizată la reşedinţa ambasadorului Franţei la Bucureşti, Henri Paul, cu Ordinul Legiunii de Onoare în grad de Cavaler.
'Cristian Preda este un prieten al Franţei şi un prieten personal de care sunt mândru, fericit şi foarte onorat să-l primesc în rândul întâiului nostru ordin naţional', a afirmat ambasadorul Henri Paul.
Diplomatul francez a renunţat, în cadrul ceremoniei de decorare, la protocolul care presupune folosirea pronumelui de politeţe şi i s-a adresat lui Cristian Preda ca unui bun prieten.
'Legiunea de Onoare primeşte în sânul său un prieten al Franţei, un om de onoare şi un luptător. Un prieten al Franţei, deoarece te-ai angajat pe deplin şi foarte devreme pe drumul dificil al unei formaţii universitare exemplare între România şi Franţa', a subliniat ambasadorul.
Henri Paul a amintit că Preda aparţine primei generaţii de bursieri ai Guvernului francez şi că imediat cum a avut posibilitatea, încă din 1990, acesta a plecat să studieze în Franţa.
'Format la şcoala franceză de gândire liberală, de la Tocqueville la Raymond Aron şi la mentorul tău, Pierre Manent, ai realizat un parcurs de excelenţă în filosofia politică, marcat de numeroase lucrări foarte importante. (...) Ceea ce universitatea franceză şi Franţa ţi-au dat, această educaţie de elită, tu le-o răsplăteşti de o sută de ori printr-un angajament fervent în slujba francofoniei şi a limbii franceze', a precizat ambasadorul francez.
Henri Paul a menţionat faptul că Preda a fost reprezentant personal al preşedintelui Traian Băsescu, însărcinat cu organizarea Summitului Francofoniei în 2006.
'Ai ştiut să duci la bun sfârşit, împreună cu predecesorul meu, Hervé Bolot, această muncă enormă care merge până dincolo de francofonie, deoarece era vorba atunci de cel mai mare summit organizat în România de la căderea comunismului şi care a servit apoi drept model pentru organizarea Summitului NATO în 2008', a subliniat diplomatul.
Totodată, Cristian Preda a avut, potrivit ambasadorului Franţei, o contribuţie importantă la crearea programului de burse Eugen Ionescu, ce permite tinerilor cercetători francofoni să facă sejururi de studiu în România.
'Angajamentul tău personal şi cunoaşterea funcţionării instituţiilor şi sistemelor politice sunt preţioase pentru România. Ataşamentul tău pentru Franţa şi pentru rolul pe care ea poate să-l joace aici nu sunt mai puţin valoroase pentru ţara mea. Te situezi în rândul acelor români care întreţin cu Franţa o relaţie specială, inexplicabilă', a accentuat Henri Paul.
La rândul său, consilierul prezidenţial Cristian Preda a mulţumit Franţei pentru distincţia acordată şi a afirmat că Franţei îi datorează pasiunea pentru libertate intelectuală.
'Cred că fără libertate intelectuală nu există niciun fel de libertate', a spus Preda.
Pe lângă 'gustul pentru libertate' pe care l-a deprins în Franţa, Cristian Preda a adăugat şi simţul datoriei faţă de republică.
Consilierul prezidenţial a ţinut să mulţumească unor persoane fără de care nu ar fi ajuns ceea ce este astăzi, şi anume doi profesori care i-au marcat existenţa: primul său profesor de franceză şi profesorul Alexandru Duţu pe care l-a întâlnit când a fost pentru prima oară în Franţa.
Cristian Preda este consilier prezidenţial şi decanul Facultăţii de Şiinte Politice a Universităţii din Bucureşti. De asemenea el este conducător de doctorat în domeniul ştiinţe politice la Universitatea din Bucureşti şi la Universite Libre de Bruxelles. Totodată, Cristian Preda este reprezentant personal al Preşedintelui României pentru francofonie şi preşedinte al Comisiei politice a Francofoniei. În anul 2000, a fost decorat cu ordinul Serviciul Credincios în grad de comandor, iar în 2005 a fost numit în Consiliul de onoare al Ordinului.

Anonim spunea...

Singura libertate care nu poate fi ingradita, este cea a spiritului. Daca un Crin sau un Voicu sunt ingraditi in acest sens, nu e nici macar vina lor.

Anonim spunea...

@Cristian Preda:
Solutia conservatoare (sustinuta de PSD) este cea mai inteleapta. Exista riscul ca Presedintele Basescu sa isi pregateasca o Constitutie si sa nu poata beneficia de ea, ba chiar sa se intoarca impotriva lui: si Adrian Nastase a patit lucrul acesta in 2003-2004.
Din punctul meu umil de vedere, Romania nu are nevoie de o Republica (semi)prezidentiala, asa cum viata politica de aici sau de aiurea (SUA sau Burkina Fasso) nu are nevoie de "salvatori", "mesia" si "oameni providentiali", "oameni ai altor coordonate istorice".
Un Parlament poate fi mult mai greu corupt decat o singura persoana. Iar factorul care corupe cel mai profund nu este reprezentat atat de cercurile de interese (de altfel necesare in democratiile mature)cat de sentimentul (autosuficient)al puterii. Si nu am descoperit eu aceasta, ci un mare liberal (si autentic conservator): Lordul Acton.

@ Carol
"Singura libertate care nu poate fi ingradita este cea a spiritului."
O afirmatie frumoasa,nu neg, dar straina de aspiratiile politicului. O spun cu toata onestitatea: prefer sa nu imi taie capul iacobinii sau sa ma impuste bolsevicii sau sa ma gazeze nazistii si cred ca libertatea mea de a nu fi ucis pe baza unor viziuni ideologice arbitrare, este o libertate ce nu se poate sa fie ingradita.
Cat despre libertatea spiritului: atata timp cat in Romania va exista un CNA, un CNCD si o legislatie care sa imi dicteze cum sa gandesc "bine" (dau si un exemplu, haioasa lege cu privire la condamnarea "fascismului", conform careia risc sa fac mai multa inchisoare daca neg Holocaustul decat daca elogiez "opera" de purificare etnica a lui Hitler), nu se prea poate vorbi de o libertate a spiritului...

Anonim spunea...

Aveţi de ce vă mira de capsomania liberalilor. Atita timp cit il lasă pe unul ca Ioan Ghişe să-i reprezinte in "tont-show-uri" TV e semn că resursele intelectuale ale partidului sunt epuizate.


--------------------
Felicitări, pentru distincţie, şi... mult succes!

Anonim spunea...

Domnule profesor, nimic nou sub soare! Dragostea liberalilor pentru monarhie are o singura explicatie > Traian Basescu. Liberalii stiu ca nu au cine sa vina pentru a putea castiga presedintia si atunci agita fantoma monarhiei pentru a trimite sageti inspre Cotroceni. Adevarul e ca le-ar conveni un presedinte fara puteri; un nene pe care il scoti afara de 2-3 ori pe luna pentru a se intalni cu ambasadorii si a face pe gazda oficiailitatilor care ne viziteaza iubita patrie. Ce vis frumos pentru liberalismul romanesc degenerate in oligarhie petroliberala!

Mi-ar fi placut sa fim o monarhie, dar nu se mai poate. Maiestatea Sa, Mihai I, este multe in varsta pentru a putea conduce tara, iar principele Duda este o gluma. Romania este o republica semiprezidentiala si tot ce putem face este sa o refondam, in baza unei constitutii noi.

Bogdan Duca > Imi pare rau, dar va inselati. Parlamentul romanesc este probabil cea mai corupta institutie din stat, iar parlamentarii romani sunt o adevarata casta. Alesii neamului se comporta de parcaa ar fi deasupra binelui si raului (pentru a/l cita pe conul Dinu Patriciu, “suntem cativa in PNL deasupra binelui si raului”). Parlamentarii romani fac legi pentru ei, impiedica orice investigatie care i-ar putea lua in vizor, neutralizeaza orice institutie abilitata sa ii supravegheze, suspenda presedintele ales pentru a arata ca pot sa o faca si atunci cand natiunea voteaza masiv impotriva decizie lor, se fac ca ploua si isi continua activitatea sustinand sus si tare ca ei sunt alesii neamului, reprezentatii de soi ai Romaniei.

Lordul Acton nu a trait in democratia originala a lui Ion Iliescu.

Cat despre semiprezidentialism, ma tem ca il confundati cu prezidentialismul. Domnule Duca, sunt lucruri cat se poate de diferite. In semiprezidentialism nu exista Mesia, nici macar in varianta franceza.

Anonim spunea...

@ Imperialistu'

Varianta franceza a semiprezidentialismului, aia pe care si/o doreste si Presedintele Basescu, a gazduit pe de Gaulle si gaullismul. a creat mitul Mitterand si nu a avut probleme sa fabrice si mitul Sarkozy. Sa nu fiu inteles gresit: as fi votat si eu cu primul si cu ultimul din cei mentionati aici,dar daca imi e simpatic de Gaulle, sincer nu prea inteleg rolul gaullismului.

Replica cu privire la lordul Acton ma intristeaza...Dar imi si confirma ipoteza trista: Ion Iliescu a inventat politica romaneasca postcomunista. Romanii nu mai sunt de dreapta sau de stanga in functie de viziunea lor asupra lumii ci in functie de felul in care se raporteaza la Iliescu. Trist, nu e asa?

P.S. Domnule Imperialist, aveti un blog excelent! Nu ne/om intelege pe chestiuni de politica interna, dar sigur suntem apropiati din punctul de vedere al valorilor.

Imperialistu' spunea...

Adevarat, a gazduit gaullismul si pe de gaulle, dar semiprezidentialismul romanesc nu o sa semene niciodata cu cel francez, domnule Duca. Nu prea are cum. Va recomand raportul comisiei prezidentiale. L-am citit si il consider un document bine alcatuit, cu observatii intemeiate si propuneri interesante, un raport care in orice tara civilizata ar fi punctul de pornire al unei discutii foarte interesante pe tema legii fundamentale in stat. Greu de crezut, in conditiile in care mai avem pana vom redeveni o tara civlizata. Avem multe reinvatat, de la bunele maniere pana la clasicul clivaj stanga-dreapta.

In ceea ce priveste patrupedbun.net/, va multumim pentru aprecieri. :-) Incercam sa aducem putin echilibru - aveti dreptate, valorile ne apropie -intr-o lume atat de dezechilibrata precum cea in care traim, dar avem probleme cu transmiterea mesajului; nu prea ne stie lumea. Mai avem de lucru. :-)

Anonim spunea...

Si eu am citit raportul Comisiei prezidentiale si nu pot sa spun ca nu mi-a placut. Dar am avut senzatia, ascultandu-l pe Presedinte, ca am ochelari diferiti de cei ai domnului Basescu...