marți, 14 aprilie 2009

În următorii 5 ani

Am primit de la Centrul Român de Politici Europene, Fundația Friedrich Ebert și portalul EurActiv.ro șase întrebări reunite sub titlul general “ce vor face europarlamentarii în următorii 5 ani?” Trimiterea ironică la celebra întrebare post-revoluționară “ce-ați făcut în ultimii 5 ani?” e simpatică. Așa că am dat curs invitației. Iată răspunsurile mele:

1.Numiți trei teme foarte importante pentru dvs. în viitorul mandat de europarlamentar.
Trei dintre temele foarte importante într-o perspectivă europeană generală sunt: depășirea crizei actuale prin consolidarea economiei sociale de piață, frontiere clare și sigure pentru UE, respectiv extinderea zonei euro. Ar fi, pe de altă parte, o satisfacție ca, pe parcursul acestui mandat, România să justifice prin schimbări interne eliminarea monitorizării în domeniul justiției, să adopte moneda unică și, în general, să iasă din categoria elevilor codași, pe care a ilustrat-o și înainte de începerea negocirilor, și în timpul acestora, dar și după aderare.

2.Dacă decizia ar depinde numai de dvs. în ce comisie a Parlamentului European ați prefera să activați (atât ca membru, cât și ca membru supleant).
Aș prefera să activez în comisia de politică externă sau în cea pentru afaceri constituționale.Sunt două domenii în care am acumulat o experiență, care nu este, de altfel, strict intelectuală. Aș nota aici, de pildă,. implicarea mea în acțiunea diplomatică în perioada 2005-2009 și mai ales experiența acumulată în ultimii doi ani în calitate de președinte al comisiei politice a Francofoniei.

3.Schițați pe scurt planul politic personal pe care vi-l propuneți pentru activitatea în Parlamentul European (câteva repere orientative: obiective, instrumente de atingere, grupuri țintă, beneficii pentru alegători).
În îndeplinirea mandatului de deputat european doresc să consolidez calitatea de mediator (presupusă de acest tip de mandat) între spațiul politic local, cel naţional şi cel european. Doresc ca activitatea mea să reflecte, atât la nivelul comisiei PE din care voi face parte, cât şi prin intermediul întrebărilor adresate Comisiei şi Consiliului, interesul pentru cetăţean, permițând nu doar realizarea funcţiei de control parlamentar, dar şi pe aceea de introducere pe agenda europeană a unor chestiuni care privesc în mod direct alegătorii şi problemele lor. Doresc să mililtez astfel pentru o Europă mai unită, pentru o Europă a tuturor cetăţenilor săi, care să beneficieze de prosperitate, solidaritate, securitate şi de un mediu înconjurător sănătos. Un punct important pe agenda mea personală în cadrul PE îl constituie articularea unei politici active de implicare a Uniunii în rezolvarea principalelor conflicte şi susţinerea procesului de extindere şi adâncire a UE. În vederea atingerii acestor obiective, consider esențiale dezvoltarea politicii de vecinătate a Uniunii şi a politicilor europene cu privire la Marea Neagră, realizarea unei politici energetice curajoase care să permită diversificarea resurselor, cât şi realizarea unei politici europene în ceea ce priveşte imigraţia. Nu în ultimul rând, vreau să folosesc experiența pe care o voi acumula în PE pentru europenizarea spațiului politic din România. Consider, de altfel, că dimensiunea europeană a partidelor politice va fi consolidată dacă rolul PE va crește. Intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona va îngădui o asemenea evoluție.

4.Intenționați să rămâneți până la finele mandatului în PE? Pentru ce alte funcții considerați că e legitim să renunțați la acest mandat?
Da, dacă sunt ales pe 7 iunie, intenționez să exercit un mandat complet. Renunțarea ar fi justificată doar în cazul în care aș fi numit comisar european sau ministru cu un rang însemnat în guvernul de la București, de pildă ministru de externe.

5. Intenționați să candidați la viitoarele alegeri pentru Parlamentul național de la București (anticipate sau la termen)?
Nu am intenția de a candida pentru Parlamentul național.

6.Fondurile europene reprezintă o prioritate importantă pentru autoritățile din România. Considerați că prin activitatea dvs. în Parlamentul European ați putea contribui la o performanță mai bună în atragerea acestor fonduri?
În ceea ce priveşte implicarea mea în atragerea fondurilor europene, aceasta poate fi imaginată la nivel macro și respectiv micro. La nivel macro, am în vedere asumarea atribuţiilor PE în adoptarea bugetului şi a cadrului financiar multianual. În ceea ce priveşte cadrul financiar multianual 2007-2013, regulamentele de bază privind funcţionarea fondurilor europene au fost deja adoptate. Însă, dat fiind faptul că următorul cadru financiar multianual va fi adoptat în timpul mandatului meu de europarlamentar, îmi propun să susţin la nivelul PE nevoia de investiţii pentru creşterea cooperării transfronteliere cu statele aflate la graniţa exterioară a UE, dezvoltarea sistemului de cercetare-inovare, scăderea disparităţilor în dezvoltarea diferitelor regiuni europene cât şi să militez pentru simplificarea procedurilor de accesare a acestor fonduri, propuneri care implică în mod direct şi ţara noastră. La nivel micro, cea mai bună pârghie de a facilita obţinerea de fonduri si implementarea proiectelor este comunicarea, informarea și consultarea cu actorii naţionali. Comunicarea cu principalii posibili beneficiari naționali ai acestor fonduri, ca și dialogul cu parlamentari europeni ai altor state în vederea identificării unor parteneri eventuali în realizarea de proiecte, organizarea unor reuniuni dintre experţii europeni în atragerea de fonduri comunitare şi experţii naţionali constituie doar câteva dintre strategiile pe care intenţionez să le aplic pe durata mandatului meu. Mai mult decât atât, ca deputat european, am posibilitatea de a cere Comisiei europene, în virtutea funcţiei de control de care dispune PE, să dea explicaţii cu privire la folosirea fondurilor europene în România. Voi putea veghea astfel asupra bunei derulări a absorţiei resurselor contractate pe proiecte de către România.

6 comentarii:

Anonim spunea...

A linge curul lui Basescu se plateste bine!

Cristian Preda se autopropune pentru functia de ministru de externe sau pentru cea de comisar european. Aceasta personalitate a spatiului public, acest lup moralist in haine de Cotroceni este ceea ce se numeste o CURVA! Cum asa? Pai a fost consilierul lui E. Constantinescu, ca mai apoi sa ajunga consilier al lui T. Basescu, cel care l-a atacat constant pe fostul sef al domnului Preda! Se pare ca funtia de decan al FSP sau cea de europarlamentar nu-i ajung lui Preda! Vrea si mai mult! Dupa ce si-a indeplinit indatoririle de serviciu, de a-i desfiinta pe inamicii lui Base, Preda vrea sa-si ia tainul. Dupa ce si-a angajat nepoate si alte rude in cadrul Facultatii de Stinte Politice (a se vedea numele Berteanu), poate ca Preda va continua la fel si la MAE sau la Bruxelles… Dictatura sa fie asta? Nepotism? Nu. Se numeste morala. A regimului de trsita amintire Ceau… scuze, Basescu!

Anonim spunea...

Pentru adormitul cu...trezirea:
tu daca esti gunoier, vrei sa ramai tot gunoier? Asta te caracterizeaza? Sa-ti fie de bine, altii vor sa evolueze, sa se autodepaseasca! Ce ar fi rau in asta?(mai ales pentru unii tineri capabili!)

Anonim spunea...

@anonim: sigur ca daca as fi gunoier, as dori sa inaintez pe scara ierarhica, poate chiar sa ajung seful gunoierilor, pornind de la o functie umila... insa nu as face niciodata, pentru a parveni, ceea ce a facut si face domnul preda: tradare, ipocrizie, atacuri la persoana, auto-propunere, lins, adus osanale tovarasului ceauses.. scuze, basescu samd...

Anonim spunea...

Dl Preda,
mi-a placut cum ati raspuns la intrebari, se vede ca stiti despre ce e vorba sau ca aveti asistenti buni care isi "fac temele", parca citeam din regulamentul de proceduri al PE:) din pacate nu toti europarlamentarii stiu ce presupune aceasta pozitie... ati creat un fond de asteptare si sper ca nu va veti schimba dupa alegeri:)

Cristian Preda spunea...

Sunt in continuare surprins sa constat ca persoane care ma detesta isi pierd timpul citind blogul... Oare ce satisfactie sa aiba cineva care semneaza trezirea.com si care, fara a cunoaste parcursul meu, ma jigneste aici? Singura mea reactie e urmatoarea: as fi bucuros sa stau de vorba cu dvs. Sunt convins ca vom gasi o cale de comunicare. Va rog sa imi scrieti pe adresa cristian.preda@icp.ro pentru a vedea cum putem sta de vorba ceva mai ptuin patimas.

Marius Delaepicentru spunea...

Domnule Preda, nu e bine să aplicaţi aici adresa oficială de mail, ci una "de sacrificiu", pe care roboţii de SPAM n-au decît s-o culeagă. De aceea, vă sfătuiesc să vă editaţi mesajul.