miercuri, 18 martie 2009

Profeţi şi şamani

În ultima vreme, social-democraţii şi naţional-liberalii şi-au regăsit afinităţile profunde. Atât unii, cât şi ceilalţi anunţă cu emfază că primul mandat al Preşedintelui va fi şi ultimul. Deşi Traian Băsescu conduce detaşat în sondaje, Geoană, Patriciu şi compania o ţin una şi bună. Formele de exprimare sunt diferite: “mai sunt 10 luni”, “Băsescu nu va mai fi preşedinte”, “un Obama autohton e posibil” etc.etc.. Pe scurt, inconştient sau la recomandarea glorioşilor specialişti în comunicare cu care lucrează, aceşti adversari ai preşedintelui se agaţă de latura performativă a limbajului. Cred, altfel spus, că dacă zic, se face. Ei uită că în politică nu orice profeţie se realizează. Contează desigur şi ce zici şi când anume. Dar mai ales contează acţiunea. De fapt, dacă mă gândesc mai bine, departe de a fi discipoli ai lui J.L. Austin – oare câţi vor fi auzit de el? – pesediştii şi fraţii lor de stânga penelişti seamănă mai mult cu acei şamani implicaţi ca directori de campanie în alegerile în plină desfăşurare din Indonezia. Unul dintre aceşti şamani i-a recomandat unui candidat să planteze în grădină 50 de cuie de cîte 12 centimetri fiecare, promiţându-i o izbândă fără drept de apel. Un alt şaman la fel de expert a asigurat că victoria electorală îi va aparţine celui care va face un şir de băi rituale, la miezul nopţii şi în ape cu şapte flori. Iată cum se pot deschide minţile şi inimile cetăţenilor! Cam aşa şi cu amicii de la PSD şi PNL. Exprimarea lor publică traduce opţiuni şamanice. Am auzit de altfel că mulţi umblă pe la ghicitoarele din preajma Bucureştilor...
PS Azi de la orele 15, va avea loc conferinţa lui Jacques Rupnik intitulată „New Europe – But how does she look like?”. Conferinţa va fi susţinută la New Europe College, în str. Plantelor nr. 21. Reamintesc că Rupnik este senior research fellow la Sciences Po din Paris, consilier al Comisiei Europene (din 2007) şi profesor invitat la College of Europe din Bruges. Conferinţa se adresează studenţilor avansaţi.

5 comentarii:

Anonim spunea...

Domnule Preda, este cel putin haios sa fii la guvernare cu PSD si sa vorbesti de PSD si "fratii lor de stinga din PNL".
Dpdv al credibilitatii, nu se poate si cu slanina in pod si satul :)
In plus, "stinga"? Suna a samanism :)
In alta ordine de idei, mai mult ca sigur ca FSN va scoate tara din criza si dl. Basescu se va realege.

Anonim spunea...

Marius, Cristian a discutat aici si aici neclaritatile doctrinare ale unor reprezentanti de baza ai PNL.

Daca vrei un argument general, ti-as aminti de teribila iresponsabilitate fiscala (vezi: cresteri de pensii, cheltuieli bugetare in prag de alegeri) a guvernarii Tariceanu, pentru care primim chiar zilele acestea nota de plata.

Gabriel Preda spunea...

Mie imi place conflictul intre Iliescu si Gusa ... se vede ca influenta lui Iliescu in PSD e mica acum ... altadata, ar fi zburat si Geoana si Gusa ... acum, e ca intr-o intreprindere socialista in care directorul si-a angajat secretara sexi, seful de la cadre, Iliescu ocaraste noua secretara, ca in director nu poate sa dea ... dar nici secretarei nu-i pasa, ca stie ea mai bine de ce a fost angajata ... nu pentru ca dactilografiaza rapid ...

niku_elektriku spunea...

Domnule Preda, desi, cred !, D-l Basescu este mult peste nivelul majoritatii politicienilor autohtoni (cei mai multzi mediocri/ticalosi, unii, si-si), circumstantele actuale ma fac sa cred ca i-ar trebui un adevarat tur de forta ca sa-si adjudece un nou mandat...
Faptul ca la efectele crizei se va adauga si ostilitatea structurilor "militarizate", lovite crunt de eliminarea privilegiilor acumulate prin legi speciale, il vor transforma, din pacate, intr-o victima aproape sigura.
Adaugind aici si ostilitatea moguliera, a se vedea doar reactiile scandaloase dupa emisiunea de aseara, tacimul e complet !

desves spunea...

Sunt de aceeasi parere cu cel de sus.
Nu va fi usor ca Presedintele Basescu sa castige un nou mandat,exact din motivele enumerate:
criza
eliminare privilegii
presa ostila.
Trebuie facuta o campanie foarte puternica si cu mult timp inainte pentru a lamuri populatia votanta care este realitatea