duminică, 29 martie 2009

Patru clivaje europene

Într-un volum apărut în urmă cu câteva luni la Armand Colin şi intitulat „L‘identité de l’Europe. Histoire et géographie d’une quête d’identité”, Christian Vandermotten și Bernard Dézert definesc cele patru mari clivaje care ar trebui luate în seamă pentru a înțelege comportamentele politice ale europenilor. Este vorba mai întâi despre “un clivaj economic, care opune atitudinile neoliberale, favorabile fie marelui capital, fie claselor mijlocii dorinței de a menține pentru stat sau pentru UE un rol mai mult sau mai puțin important în reglementarea economică și socială”. Este vorba, apoi, despre “un clivaj socio-cultural”, care pune față în față atitudinile de repliere identitară și respectiv cele cosmopolite, primele fiind prezente mai degrabă în rândul europenilor mai puțin educați. Al treilea clivaj este opoziția dintre moderni și postmoderni, adică, spun cei doi autori, “dintre o viziune fundamental economică asupra finalității progresului și, respectiv o viziune ecologică asupra acesteia, incluzând ideea unei dezvoltări economice durabile”. În fine, ultimul dintre cele patru clivaje este “vechiul clivaj dintre Biserică și stat, care explică geneza partidelor democrat-creștine în vechile țări catolice... E un clivaj a cărui forță s-a diminuat din pricina laicizării societății europene, astfel încât partidele care au păstrat referința democrat-creștină în numele lor s-au transformat de fapt în partide centriste sau de centru-dreapta, care nu diferă prea mult de partidele conservatoare sau liberale clasice, cu excepția situației în care au păstrat o legătură cu mediul sindical muncitoresc organizat, precum în Belgia”. Din această perspectivă, este evident că, în context românesc, PDL este mult mai aproape de PNL decât de oricare alt partid, dar și că PSD e în continuare înrudit nu doar cu conservatorii lui Voiculescu, dar și cu micuțul PRM. Dacă masele electorale se vor organiza în anii care vin la nivel european, de pildă prin intermediul unui scrutin unic sau al unor organizații politice pan-europene veritabile, atunci dreapta liberală și democratică din România va fi unificată. Dacă asemenea condiții favorabile nu se vor prezenta, rămâne desigur soluția unui mod de scrutin intern care să conducă la bipartidism, ideea propusă cu ani în urmă de Valeriu Stoica.

5 comentarii:

Anonim spunea...

eu as mai adauga un alt clivaj, ce poate fi identificat in tarile din Europa de Est: comunisti / anti-comunisti

Anonim spunea...

... cam pustiu pe aici ...

Turambar spunea...

Faina postarea, groaznica punerea in pagina.

Stiu, sunt pedant si prea critic. Si ma bag precum musca in seama. Dar sa moara pisica lui Heidegger sau a lui Wittgenstein sau a lui Schroder sau a lui Schrödinger (observati cum, pe masura ce se lungeste paragraful, se citeste din ce in ce mai greu?) daca nu este complicat sa citesti cele patru categorii de clivaje.

Enter. Then Enter. Then Enter again. Ochii plansi ai maselor semidocte de pe Internet vor sa li se limpezeasca privirea cu multe multe Enteruri.

Then good luck in the European Parliament.

Enter.

:)

ipo spunea...

O posibila colaborare intre Europarlamentarii PDL si PNL la nivelul institutiilor europene in care activeaza n-ar putea fi un exercitiu pentru o eventuala colaborare si in politica interna? Adica la nivelul grupurilor parlamentare din PE trebuie transpuse aceleasi relatii cu cele din parlamentul Romaniei?

PS: De acord cu Turambar in privinta paragrafelor.

Anonim spunea...

Suntem cu totii constienti domnule Profesor, ca simpatia de care se bucura PD-L in momentul de fata, are prea putine in comun cu orientarea doctrinara cu valente de centru-dreapta, ci mai degraba cu lehamitea provocata electoratului de slinosenia unor burdihane asociata coruptiei institutionalizate si identificata cu protipendada pesedista.