Patru clivaje europene

Într-un volum apărut în urmă cu câteva luni la Armand Colin şi intitulat „L‘identité de l’Europe. Histoire et géographie d’une quête d’identité”, Christian Vandermotten și Bernard Dézert definesc cele patru mari clivaje care ar trebui luate în seamă pentru a înțelege comportamentele politice ale europenilor. Este vorba mai întâi despre “un clivaj economic, care opune atitudinile neoliberale, favorabile fie marelui capital, fie claselor mijlocii dorinței de a menține pentru stat sau pentru UE un rol mai mult sau mai puțin important în reglementarea economică și socială”. Este vorba, apoi, despre “un clivaj socio-cultural”, care pune față în față atitudinile de repliere identitară și respectiv cele cosmopolite, primele fiind prezente mai degrabă în rândul europenilor mai puțin educați. Al treilea clivaj este opoziția dintre moderni și postmoderni, adică, spun cei doi autori, “dintre o viziune fundamental economică asupra finalității progresului și, respectiv o viziune ecologică asupra acesteia, incluzând ideea unei dezvoltări economice durabile”. În fine, ultimul dintre cele patru clivaje este “vechiul clivaj dintre Biserică și stat, care explică geneza partidelor democrat-creștine în vechile țări catolice... E un clivaj a cărui forță s-a diminuat din pricina laicizării societății europene, astfel încât partidele care au păstrat referința democrat-creștină în numele lor s-au transformat de fapt în partide centriste sau de centru-dreapta, care nu diferă prea mult de partidele conservatoare sau liberale clasice, cu excepția situației în care au păstrat o legătură cu mediul sindical muncitoresc organizat, precum în Belgia”. Din această perspectivă, este evident că, în context românesc, PDL este mult mai aproape de PNL decât de oricare alt partid, dar și că PSD e în continuare înrudit nu doar cu conservatorii lui Voiculescu, dar și cu micuțul PRM. Dacă masele electorale se vor organiza în anii care vin la nivel european, de pildă prin intermediul unui scrutin unic sau al unor organizații politice pan-europene veritabile, atunci dreapta liberală și democratică din România va fi unificată. Dacă asemenea condiții favorabile nu se vor prezenta, rămâne desigur soluția unui mod de scrutin intern care să conducă la bipartidism, ideea propusă cu ani în urmă de Valeriu Stoica.