sâmbătă, 21 februarie 2009

La şcoala de iarnă PDL

Vineri la prânz am participat la o discuţie cu tinerii studenţi veniţi la şcoala de iarnă a PDL. Am descris acolo cinci retorici foarte influente în spaţiul public românesc, folosite în principiu de adversarii actualei puteri, dar nu numai. Prima dintre aceste retorici afirmă că guvernarea instalată în decembrie 2008 este o refacere a FSN. A doua susţine că nu există nici un proiect politic pus în circulaţie în România de astăzi. A treia – că poziţionările ideologice sunt irelevante. A patra retorică vorbeşte despre slăbirea semnificativă a stângii politice. A cincea, în fine, este mitul dictatorului. Toate cele cinci sunt îmbrăţişate cu acel amestec de panică mimată şi de băşcălie pe care le vedem ilustrate de majoritatea politicienilor, comentatorilor şi gazetarilor care vorbesc naţiunii în adunări publice şi în studiouri TV. Aş vrea să insist asupra uneia dintre aceste retorici, şi anume cea privind refacerea FSN. Că nu e vorba despre refacerea Frontului Salvării Naţionale e evident din cel puţin trei motive. În primul rând, nu trebuie uitat că, înainte de a fi un partid, FSN a fost o mişcare revoluţionară, o formă de mobilizare a maselor diferită de cea proprie unui partid. Nimic echivalent acestei mişcări înainte, în timpul sau după scrutinul legislativ din noiembrie trecut. În al doilea rând, dacă e să comparăm majoritatea formată după alegerile din mai 1990 şi respectiv după cele de la finele lui 2008, vom constata că prima era monocoloră, în vreme ce a doua este bicoloră. Diferenţa dintre 1 şi 2 merită menţinută în orice analiză. În fine, e vorba şi despre persoane sau, mai exact, despre amprenta pusă de acestea asupra formaţiunilor politice. FSN era dirijat de Iliescu, în vreme ce PSD este dominat acum de cuplul Geoană-Vanghelie. Să nu existe oare diferenţe între cele două formule de conducere? Eu cred că există şi că ele sunt importante. Iliescu a venit la FSN cu bagajul frustrării reprimate în rândul doi al nomenclaturii PCR, în vreme ce formula de leadership PSD de azi reuneşte cultura organizaţională a versiunii postcomuniste a MAE cu contra-cultura de periferie a sectorului 5 din Bucureşti.

9 comentarii:

Anonim spunea...

"formula de leadership PSD de azi reuneşte cultura organizaţională a versiunii postcomuniste a MAE cu contra-cultura de periferie a sectorului 5 din Bucureşti"

Mai pe şleau:
Prostănacul cu Gagiul

Anonim spunea...

Pot fi de acord cu argumentele din acest articol. Dar, pe de alta parte:
1. Frontul Salvarii Nationale a fost o formatiune politica ce a participat la alegeri si le-a castigat, ca formatiune politica si nu ca structura revolutionara.
2. Partidul Democrat este continuatorul Frontului Salvarii Nationale, din care practic s-a desprins factiunea Iliescu in 1991. Aceia s-au numit, daca mai tin bine minte, Frontul Democrat al Salvarii Nationale.
3. Pana in anul 2005, democratii au fost constienti de originile feseniste fiind parte a familiei socialiste europene si mondiale, fara sa faca nici o grimasa.
4. Revelatia ca ar fi de dreapta este una foarte tarzie si nu are acoperire in fapte politice concrete (nici povestea cu impozitul de 16% nu mai tine dupa ce guvernul Boc ne-a gratulat cu nenumarate taxe "de criza", refuzand cu obstinatie sa aplice si cele mai inocente masuri de dreapta).
5. Ca si PSD-ul, PD-L nu a tinut nici un moment sa aplice o lege a lustratiei in interiorul partidului si nu a dat nici un semn ca ar fi dispus sa isi asume la modul cel mai concret cu putinta continuarea procesului comunismului.
6. Faptul ca anumite persoane din PD-L si PSD nu se simpatizeaza prea mult tine de ratiuni personale care la randul lor se regasesc in istoria comuna a celor doua partide politice si nu in trecutul lor de lupta.

De aceea, cred eu, desi nu putem vorbi de o refacere de jure a FSN-ului, e firesc sa vorbim de o "adunare de familie politica", oricum, mult mai coerenta istoric si ideologic decat...familia populara europeana (ca sa gasim un corespondent extern).

Anonim spunea...

"Iliescu a venit la FSN cu bagajul frustrării reprimate în rândul doi al nomenclaturii PCR, în vreme ce formula de leadership PSD de azi reuneşte cultura organizaţională a versiunii postcomuniste a MAE cu contra-cultura de periferie a sectorului 5 din Bucureşti. "

De acord. Rămâne însă întrebarea unde s-a dus eşalonul doi al nomenclaturii. Sunt ei răspândiţi în toate partidele, dar în general au oscilat între grupări politice în funcţie de cine era la putere. Odată cu succesul politic - măsurat în voturi şi simpatie populară - PDL a atras numeroşi astfel de oameni. Din păcate, a avut porţile deschise pentru ei.

Anonim spunea...

Bogdan Duca,
"2. Partidul Democrat este continuatorul Frontului Salvarii Nationale, din care practic s-a desprins factiunea Iliescu in 1991. Aceia s-au numit, daca mai tin bine minte, Frontul Democrat al Salvarii Nationale."

Confuz ("daca mai tin bine minte"). Dintr-o familie, cu Iliescu in frunte,s-a desprins o ramura in frunte cu Roman, si care s-a numit PD.

Articolul e corect.

Anonim spunea...

@victor L: nu, domnul Preda, are dreptate. Petre Roman era presedintele FSN, si a ramas in aceasta pozitie si dupa ce a pierdut functia de prim-ministru. Ion Iliescu, in calitate de presedinte al tarii era formal apolitic. Sustinatorii sai au parasit FSN fondand FDSN, ce s-a transformat succesiv in PDSR, PSDR si finalmente in PSD dupa ce a inghitit PSD-ul istoric al lui Cunescu.

FSN si-a schimbat mai intai numele in PD(FSN), apoi a renuntat la paranteza si in final, dupa fuziunea cu PLD, a devenit actualul PDL.

Referitor la problema de fond, eu cred ca afirmatia reunirii FSN are o oarecare acoperire (desi are incontestabil si o parte de exagerare ironica) prin aceea ca toate partidele citate mai sus au fost si sunt unite de un element: pentru toate, controlul si utilizarea in scopuri personale are resurselor publice a ramas singurul obiectiv real, ideologiile si orientarile politice fiind doar MIJLOACE de moment folosite doar in masura in care au fost utile atingerii scopului enuntat mai sus. Confuzia ideologica din PDL, care acum 4 ani era social-democrat, apoi a trecut peste noapte la populari, si-a adaugat si o componenta liberala, si-a construit o campanie cu mesaj socialist-populist iar acum guverneaza dupa un amestec ciudat de conservatorism bugetar cu mesaj politic tot socialist-populist este semnificativa pentru confuzia politica generala la nivelul societatii romanesti.

De partea cealalta, partidele istorice precum PNL sau PNTCD au o definitie ideologica foarte clara, mai ales primul, fiind insa INFESTATE in acesti 20 de ani de aceleasi elemente ce se regasesc si in cele doua FSN-uri, pana la un punct in care este greu de facut vreo deosebire. In opinia mea, ramane totusi deosebirea dintre o organizatie INFESTATA si o INFECTIE ce imbraca diverse forme organizationale pentru a se intretine si perpetua.

Anonim spunea...

(Off topic)


TICHETELE DE VACANTA

Dupa aprobarea Bugetului, tichetele de vacanta urmeaza sa devina o realitate efectiva.

Contrar opiniei multora, eu nu privesc cu suspiciune acest demers, dimpotriva. As spune chiar ca merita mult interes si atentie.
Cred ca, aplicat FLEXIBIL, cu discernamant si intelepciune (asta inseamna sa ne grabim, cata vreme nu s-au elaborat inca normele metodologice) poate fi benefic atat pentru populatie, cat si pentru economie in general (nu ma refer doar la turism- cu mentiunea ca acesta ar putea aduce fonduri interesante care sa sustina dezvoltarea).

Am ascultat-o pe Elena Udrea cand a dat informatii legate de tichetele de vacanta (subliniez, VACANTA, nu concediu de odihna- in acest sens trebuie intelese pentru a putea avea efecte benefice cat mai mari).
Am retinut ca acestea vor fi folosite de institutii si unitati care in urma unor discutii prealabile, negocieri si intelegeri scrise cu Ministerul Turismului (probabil, si cu cel al Finantelor- dar asta e parerea mea) vor purta numele de "afiliate".
Am mai retinut ca acestea urmeaza sa fie acordate in limita a sase salarii medii brute pe economie.
Am retinut, de asemenea, ca beneficiarii tichetelor de vacanta nu mai beneficiaza de prima de vacanta.
Am mai retinut ca sunt utilizabile pe teritoriul Romaniei.

Ceea ce nu a fost deloc clar (si trebuie clarificat, pentru a nu da nastere la aplicari arbitrarii):
- Persoana (angajatul) este cel care alege intre tichete de vacanta si prima de vacanta sau institutia (NU AR FI NORMAL SA ALEAGA INSTITUTIA , DAR ANGAJATUL, caci optiunea intre de a-ti petrece o vacanta prelungita- concediul de odihna- sau cateva vacante scurte, la sfarsit de saptamana- in locuri "clasice si a sta acasa, pentru a rezolva anumite probleme sau a te odihni, trebuie sa fie strict individuala)?
Acest lucru trebuie lamurit EXPLICIT si urgent, inainte de a fi puse in aplicare (insist asupra celor afirmate intre paranteze!!!);

- UNDE POT FI FOLOSITE TICHETELE?
Propunere:

Pentru flexibilizarea actiunii si FISCALIZAREA unei game ample de institutii si unitati (tinand cont si de faptul ca nu putini sunt indivizii care prefera sa-si petreaca vacantele la tara, de exemplu, la rude) ar trebui ca aceste tichete sa poata fi folosite si pentru TRANSPORT (desigur, nu ma refer la transportul in comun, din INTERIORUL oraselor, ci la cel intre localitati, fara a se prevedea o limitare a distantei minimale).
In acest caz, ar trebui sa poata fi folosite atat in cazul CFR, cat si al curselor aeriene, dar si al transportului auto prin firme.

Tichetele de vacanta sa fie folosite atat prin intetmediul firmelor de transport (afiliate individual), prin Agentii de turism (care sa devina afiliate), de CFR si de Tarom (si de celelalte companii aeriene care opereaza SI intern).

Exista posibilitatea ca o persoana, aflata in vacanta in Romania, sa nu locuiasca la un hotel dintre cele afiliate- sau sa locuiasca la un prieten sau la o ruda care are casa in respectivul loc.
PROPUN, tocmai pentru acoperirea unor astfel de situatii, ca tichetele de vacanta sa poata fi folosite SI IN CADRUL UNITATILOR DE ALIMENTATIE PUBLICA.

NU trebuie uitat un lucru: Elena Udrea a insistat, anterior, asupra transformarii Capitalei intr-un obiectiv turistic, de vacanta.
Extind aceasta idee la toate orasele Romaniei (nu doar la cele cu potential turistic consacrat).
Ca atare, ar trebui ca aceste tichete de vacanta sa poata fi folosite nu doar la hoteluri, dar si in unitati de alimentatie publica (indraznesc sa spun si magazine, ideea nefiind rea deloc) atat din Capitala cat si din alte orase.
In ipoteza in care se accepta folosirea tichetelor de vacanta in magazine, de exemplu, tinand cont de faptul ca acestea sunt destinate a fi folosite IN ROMANIA ar fi ideal sa fie restrictionate cumparaturile la cele de provenienta romaneasca (in felul acesta, s-ar incuraja si sustine productia interna- si, intr-un fel, s-ar veni si in sprijinul exceptionalului program "Fabricat in Romania" care ar trebui reluat, dar asta e o alta discutie).

IN CAZUL achizitionarii unor pachete complete pentru vacante (hotel+masa- cu sau fara transport asigurat) sau doar a rezervarii hoteliere, pentru stimularea populatiei in sensul folosirii tichetelor, ar trebui ca insotitorii beneficiarilor acestor tichete (care, dupa cum se stie, sunt individuale) sa beneficieze de o reducere (sau- situatie ideala si atractiva- beneficiarul sa poata achita, in limita valorii tichetelor sale, costul pentru insotitor/i). Bineinteles, NU trebuie conditonata posibilitatea folosirii tichetelor de vacanta la un hotel (la orice unitate de cazare afiliata) de un numar de zile/nopti.
ACELASI LUCRU (folosirea lor de catre beneficiari si pentru insotitor/i) ar trebui sa se poata face in cazul decontarii lor de catre transportatorii afiliati (sper din suflet sa se ia in calcul aceasta dezvoltare, echivaland cu fiscalizarea).

ESENTIAL este ca aceste tichete de vacanta sa fie valabile in turismul rural (care beneficiaza de un imens potential si care trebuie sustinut si stimulat).

Anonim spunea...

@Aya
Daca doamna Elena Udrea ar fi fost ministru social-democrat, intelegeam demersul domniei sale. Chiar intelegeam si motivatia unui minister al Turismului... Asta nu inseamna ca as fi fost de acord cu practica turismului "pe cartela" sau cu constituirea unui nou minister, institutie bugetofaga ce intervine intr/o ramura a economiei romanesti, ce trebuie sa fie eminamente privata.

Dar doamna Elena Udrea se declara "de dreapta", este membru al unui partid politic ce ani de/a zile a utilizat pana la oboseala marca dreptei politice.
Turismul romanesc, ca intreaga economie, trebuie ferit de interventionism si birocratie, si nu "ajutat" prin normare.

Am in fata o chitanta "simpatica" (ar fi fost simpatica fara ghilimele daca nu as fi platit/o eu), in care mi se arata defalcat, cum statul imi cheltuie banii pentru obtinerea unui aviz: 50 roni pentru formulare, 20 roni transportul documentelor, 30 roni taxa de vizare, 20 roni vizarea.
Cand intr/o institutie a statului dau 20 lei ca sa mi se plimbe actele de la un birou la altul in aceiasi cladire, dati/mi voie sa fiu realmente speriat cand mi se anunta triumfator ca se mai face un nou minister si ca mai trebuie sa mai apara si cateva institutii periferice bugetofage care sa imi planifice vacantele.

Anonim spunea...

Un factor pentru îmbunătăţirea fiscalizării, pe termen lung ar fi, nu tichetele de vacanţă, ci, în mod surprinzător, contorizarea apei curente.

Printr-o relaţie de dependenţă directă, aproape liniară, consumul de apă este un paramentru relevant în aproximarea încasărilor din industria de turism/ alimentaţie publică/ divertisment. Astfel, orice funcţionar cu patru clase poate, printr-o formulă empirică simplă, să vadă cine minte şi cine nu, într-o declaraţie de venit.

Anonim spunea...

/Andra

Problema nu este numai falsitatearetoricii PSD si PNL, ci faptul ca spatiul public este ocupat in exclusivitate (este dominat) de retorica confectionata de activistii media+de partid PSD si PNL.
Alta problema este faptul ca PSD si PNl sunt singurele partide care au capacitatea de a impune teme pe agenda publica si de a milita pentru ele.

Tot ce a insemnat tema publica impusa de basescu a fost acaparata, modificata apoi aruncata in derizoriu de media PSd si PNl, si asta nu doar pentru PSD si PNL dispun de o medie proprie si foarte puternica, ci si pt. faptul ca PDL nu are capacitatea de a milita pt. nimic.

PDL NU ARE deci nicio o retorica proprie.

Prin ncomparatie PNl - la guvernare fiind - a supravietuit numai datorita retoricii si falsificarii dezbaterii publice.
In conditii de criza calitatea retoricii si capacitatea de a impune teme pe agenda publica devin atu-uri de importanta strategica.