La invitația prietenului Hanno Höfer, azi am vizionat filmul Tovarăși, frumoasă e viața!
Pelicula reunește șase filme realizate de către el, ca și de către Cristian Mungiu, Ioana Uricaru, Răzvan Mărculescu și Constantin Popescu, colegi de generație la Academia de teatru și film. E vorba despre o colecție de legende urbane din vremea comunismului, spuse cu umor și cu o unitate stilistică remarcabilă.
Sunt portretizați activiști și milițieni, descurcăreți și fotografi, în fond cotidianul comunist.
Cred că e vorba despre o piesă importantă din istoria unei generații de cineaști care cred în continuare că evocarea comunismului este o datorie publică. Această datorie e asumată fără ură, ci dimpotrivă, precum Good bye Lenin!, de pildă, cu calm și ironie.
sâmbătă, 11 aprilie 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
5 comentarii:
Domnule consilier Preda,
Apropos de "descurcareti" si de "criza" si de taierea sporurilor. Ce parere aveti de sporul de 75 la suta pentru desfasurarea unei activitati de interes national? Stiti cine il ia? Si daca da, de ce?
P.S. Vedeti ca pe site-ul presidency.ro sunteti trecut drept "consilier pentru fancofonie". Mai puneti un "r", ca e caraghios rau de tot.
Nu cred ca "evocarea" comunismului ar putea fi vreodata o datorie publica chiar facuta cu calm si ironie.Cred ca varianta autohtona a comunismului trebuie sa ne-o asumam,macar din cand in cand,noi toti,fara interminabilele acuze reciproce,eliminand jalnica teorie a conspiratiei,sine ira et studio.
Ma intreb daca o astfel de abordare este posibila acum sau pe termen scurt ca-n viitor nu-mi prea mai vine sa ma uit de vreme ce
istoria pare a fi apanajul celor saraci cu duhul(in sens biblic).
Mai cred ca raspunsul(sau aproximarea lui)e la Dvs.si nu la artistii care vor sa duca in derizoriu o "lume" pe care n-au gustat-o macar ca s-o poata digera.
Gaudeamus igitur,tovilor, ca frumoasa este viata,in weekend si de acum incolo...
@serban
Ati putea explica mai putin alambicat ce credeti ca ar trebui sa facem in legatura cu comunismul ?
Eu inteleg de la Preda ca el crede ca e OK sa evoci comunismul si ca locul micilor compromisuri, al descurcaretilor; la urma urmei, pentru marea majoritate, asta a fost. Eu am trait 22 de ani sub comunism (am, vedeti, cam aceeasi varsta ca si Preda) si nu am fost nici la Canal, nici la Gherla, nic i anchetat de securitate, nici condamnat la moarte; am fost la coada la carne, m-am trezit dis-de-dimineata sa cumpar lapte, am fost in tabere studentesti ... m-am descurcat. Nu sunt intre cei 10-20,000 de alesi ale caror vieti au fost distruse ... sunt intre cei vreo 20 de milioane ale caror existente au fost chinuite ... pentru mine, evocarea comunismului, dincolo de cartile grave, despre deportari, arestari, crime, inseamna si aceasta arheologie a derizoriului.
Artistii ca Hoffer sau Mungiu au un rol foarte important in evocarea acestui comunism al cotidianului; ei reusesc sa sintetizese, in cateva tuse, ceea ce noi cu totii simtim, dar nu putem formula (ingineri, deh).
Ce sa faca politicienii ? Uite, presedintele Basescu a condamnat comunismul, si a fost pus la zid. Ca poate credeti ca din alt motiv a fost suspendat ....
Domnule Preda,
Vorbind despre aceste filme, imi aduceti aminte de o opinie a lui Andrei Plesu din "Despre bucurie in est si in vest", in care ni se spune ca intreaga experienta comunista poate fi cu adevarat depasita in momentul in care va putea fi ironizata si trivializata. Credeti ca aceasta idee este viabila si se poate transforma in realitate, in mod descendent, de la nivel artistico-intelectualo-academic spre masa cetatenilor (a se vedea: filme, expozitii, seminarii etc.), sau printr-un comportament specific emisiunilor de genul "Chestiunea Zilei"(varianta pamfletelor anilor 1995-2000)?
Asumarea trecutului nu presupune doar încruntarea impusă de tragedii. A asuma trecutul înseamnă și a râde de prostia regimului comunist.
Nu e întâmplător faptul că în filmul pe care am avut privilegiul să îl vizionez unele din personajele nelipsite ale poveștilor sunt milițienii și activiștii. Care stârnesc adeseroi râsul.
Ca să fiu bine înțeles: victimele regimului nu vor putea fi onorate decât în tăcere și cu recunoștința pioasă pentru jertfa lor. Dar regimul a însemnat și o viața cotidiană strâmbă și oportunistă, un stil și obișnuințe de care se poate râde în hohote.
Am fost foarte sensibil la filmul acesta și pentru că realizatorii sunt foarte apropiați de mine ca vârstă și evocă o anumită epocă a regimului.
Sunt convins că va fi un reper al cinematografiei noastre.
Trimiteți un comentariu