joi, 9 aprilie 2009

Peremistul Becali

Lamentațiile publice din ultimele zile legate de soarta lui G. Becali aveau deja un dublu sens.
Era vorba, mai întâi, de un sens gazetăresc. Fiind el însuși un produs pur mediatic, din zona confuză a mariajului politicii cu sportul, Becali și-a montat cu grijă aparițiile. Timpul de care a dispus el în media în ultimii ani nu a fost egalat de vreun sportiv sau de vreun politician. Gesturile sale cele mai banale au fost atent construite ca subiecte de presă. Era evident că orice situație extremă – iar arestarea e așa ceva! – constituie Subiectul par excellence. Deși acum nu mai era ceva construit de el, jurnaliștii au căzut totuși în plasă. Au fost victime ale sale și cei pentru care Becali reprezenta o degradare majoră a decenței publice. Sincer să fiu, asta m-a mirat, pentru că libertatea presei e de fapt amenințată și nicidecum ilustrată de un compus exploziv ca Becali.
Al doilea sens al discuției publice din ultimele zile despre Becali e unul pur comercial. Avocații bogatului om de afaceri și-au făcut reclamă la televizor. Se știe foarte bine că, în lumea avocaților, viclenia nu e tocmai un defect...
Ieri s-a ivit și al treilea sens al dezbaterii. Ceva-ceva se înfiripase și în zilele precedente, când protestele din fața Tribunalului adunaseră și unii cetățeni care aveau emblemele PNG (Partidul Noua Generație). Ei bine, ieri, C.V. Tudor a definit sensul politic al mobilizării mediatico-avocățești din ultimele zile. Becali e candidat pe lista PRM pentru europene. După Vadim Tudor, plasat pe primul loc, vine Becali pe locul doi.
Am citit pe Hotnews un mic dosar de presă foarte bine alcătuit despre relația dintre cei doi politicieni. Aș adăuga doar scorurile obținute de partidele lor la ultimele alegeri. PRM a câștigat 245.390 de voturi la Senat (3,57%) şi 217.595 de la Cameră (3,15%), în vreme ce PNG a luat 174.519 la Senat (2,53%) şi 156.901 la Cameră (2,27%). Ambii lideri de partid au fost candidați în București și au pierdut competițiile.
Presa și avocații i-ar putea oare reinventa pentru Europa? Eu cred că nu. Peremizarea lui Becali va eșua probabil la fel cum a eșuat și peremizarea lui Funar.
PS O invitație la o dezbatere care va avea loc vineri: http://debate-house.blogspot.com/2009/04/incluziunea-sociala-romilor-o-problema.html

4 comentarii:

Anonim spunea...

Peremizarea lui Becali va esua ... pac, pac.

Anonim spunea...

Dece atata atentie unui cioban incult si arogant ?
Creatia lui Hrebe a folosit cel mai mult presei scrise si audiovizualului care si-au marit tirajele si retingul pe baza inculturii si a limbajului colorat al acestui cioban! Nu-i deajuns?

bogdan spunea...

veti vedea ca cei doi insumati fac mai mult in procente decat fac separat. totusi majoritatea celor care voteaza nu scriu sau citesc bloguri. nu-i subestimati, mai ales in vremurile astea tulburi. veti face o mare greseala
a, si inca ceva, cei multi care voteaza nu prea se uita la realitatea, mai degraba la acasa

lucian spunea...

eu o sa votez cu becali.tat asa,PAC-PAC