miercuri, 1 aprilie 2009

Dl. Cristoiu are dreptate

Într-un editorial apărut în ediția de astăzi a “Jurnalului național”, dl. Ion Cristoiu mă descrie ca pe unul dintre criticii PSD.
Are dreptate. Nu am ascuns niciodată reținerile mele față de partidul organizat în jurul lui Ion Iliescu. Nu le voi ascunde nici de acum încolo. Mai cu seamă că PPE e definit de adversitatea față de socialism. Nu este, de altfel, nimic nesănătos în această opoziție.
Eu sunt un liberal, detest violența, cred în virtuțile libertății economice, dar și în statul de drept în sensul tare al termenului, adică în statul care garantează în chip efectiv inviolabilitatea drepturilor individuale.
În schimb, Iliescu e un socialist (măcar de-ar fi și Geoană atât de coerent!), nu s-a dat în lături de la folosirea violenței (în mineriade, înainte de toate), crede mai degrabă în reglementare decât în libertatea actorilor economici și consideră că statul de drept e statul dotat cu o Constituție și atâta tot.
Am și lucruri pe care le împărtășesc cu fostul președinte.
De pildă, și eu detest infatuarea, Adrian Năstase nefiind singurul lider PSD care face din această atitudine o carte de vizită. Cred, de asemenea, ca și Iliescu, că oamenii de afaceri trebuie să stea departe de politică.
Dar ceea ce mă separă e mai important decât ceea ce mă apropie de Iliescu.

5 comentarii:

Anonim spunea...

Apropierea de PSD este, in Romania, o chestiune de aglomeratie, nu de optiune. Cei care merg cu RATB-ul ma vor intelege. Asta nu inseamna ca, mergand cu autobuzul, nu poti sa-ti pastrezi demnitatea sau rezerva fata de cei care insista sa le faca tuturor celorlalti viata imposibila pe durata drumului lor impreuna. Problema cu autobuzele din Romania nu e ca sunt ticsite (metroul din Tokyo, bunaoara, am inteles ca e mult mai aglomerat) ci ca ponderea railor tovarasi de drum e destul de mare pentru a transforma viata celorlalti intr-un calvar.

Apropierea de PSD, ziceam, e o chestiune de aglomeratie. Sunt, pur si simplu, prea multi. Cand o sa se mai rareasca (in optiunile electoratului, nu ce va ganditi voi, Doamne fereste, nu asta voiam sa spun) o sa devina parteneri de calatorie mult mai placuti.

Anonim spunea...

D-l Cristoiu spune uneori - extrem de rar - adevăruri infailibile.
:)))

Anonim spunea...

D-le profesor, vă înţeleg supărarea şi atitudinea faţă de PSD...şi sunt sigur că este mai greu să fii "actor" (în mocirla politichiei româneşti) decât "comentator" de remarcă.

Anonim spunea...

d-le Preda,

despre socialism si PSD, numai de bine, ca sa parafrazam..:).

daca aveti timp, ma gandeam daca ati putea lamuri "liberal conservative" versus "conservative liberal", in ceea ce va priveste; adica eu cam asta inteleg din ceea ce spuneti despre optiunea dvs politica: "..sunt un liberal, [..], cred în virtuțile libertății economice, dar și în statul de drept în sensul tare al termenului, adică în statul care garantează în chip efectiv inviolabilitatea drepturilor individuale".
am pus intrebarea aceasta pt ca:
1. e oarecum confuzie intre cei 2 termeni, in US versus Europa, plus ca ma interesa exact optiunea dvs(de aceea merg la vot, nu?:) ).
2. este o abordare diferita in ceea ce priveste "statul tare" si se pare in ca in urma acestei crize se va evalua pozitia asta; cel putin asta spune Europa ca va face. Nu de alta, dar se pare ca echilibrul matematic de pe hartie ignora niste factori psiho-socio, etc.

Schumi spunea...

Foarte interesant cum dl. Preda este atat de anti-Iliescu si anti-PSD iar dansul tocmai a aderat la un partid aliat la guvernare cu PSD-ul. Zic si eu sa fie zis...