miercuri, 25 martie 2009

Dialog

Dl Pătrăşconiu a publicat pe blogul său un articol despre provocarea pe care i-am adresat-o dlui Crin Antonescu la o discuţie despre liberalism. Îi mulţumesc pentru atenţia cu care urmăreşte ceea ce public aici. Unii cititori s-au arătat sceptici în privinţa unui asemenea dialog zicând că postura dlui Antonescu de şef de partid l-ar obliga la tăcere, eu nefiind de rangul domniei sale. Ca să fie mai convingători, unii cititori se întrebau dacă eu aş accepta un dialog cu nişte anonimi. Da, răspund eu, sunt dispus să discut, aşa cum am făcut-o de nenumărate ori în ultimii ani, cu oricine despre liberalism. Tot ceea ce îmi doresc este să avem schimburi de idei moderate şi decente. Sper, pe de altă parte, ca dl Antonescu să ia şi dânsul în seamă invitaţia. Un şef de partid nu e un intuşabil. Dimpotrivă, aş zice. De-abia atunci când ajunge în vârf devine mai presantă nevoia lui de dialog cu cetăţenii. Am avut, de altfel, în trecut cu domnia sa discuţii consistente şi interesante. Aşa că, pentru a-i linişti pe cei îngrijoraţi de calitatea unui asemenea dialog, trebuie să spun că nu e vorba de vreun orgoliu de profesor. Nu vreau să "îi dau lecţii". (De altfel, cei care mă cunosc ca profesor ştiu că oricum nu asum o pedagogie a umilirii elevilor.) În ceea ce îl priveşte pe dl Antonescu, mi se pare firesc să fim faţă în faţă. Ţine chiar de cultura liberală să discuţi cu cei cu care nu eşti de acord. Sunt convins că ne vom intersecta. O temă foarte interesantă ar fi chiar aceasta: de ce alegerea sa la şefia PNL a fost primită cu mult mai multă simpatie de lideri pesedişti de vază decât de intelectuali care şi-au afirmat de ani buni credinţele liberale? Eu am un răspuns la întrebarea aceasta şi m-aş bucura să îl confrunt public cu cel pe care îl dă dl Antonescu. Răspunsul meu este acela că Iliescu and co. vor să blocheze orice apropiere a partidelor de dreapta menţinând ficţiunea unei apropieri a PSD de liberali. Am mai spus-o: marele câştigător politic al ultimilor 3 ani este PSD. Amicii lui Geoană au suscitat şi exploatat divizarea dreptei, susţinând un guvern minoritar PNL, apoi intrând la guvern cu PDL. Acum, deşi guvernează cu PDL, vor să flateze PNL. De la alegerile din noiembrie 2007 încoace, adică din clipa în care partidele de dreapta au avut împreună peste 50%, am pledat public pentru unitatea dreptei. Aceasta nu s-a realizat. Unul dintre cei care au refuzat această solidarizare a dreptei, inclusiv la nivel guvernamental, a fost chiar dl Crin Antonescu. Când auzea de intrarea la guvern, dl Crin Antonescu spunea că dl Tăriceanu, învinsul său de acum câteva zile, e singurul bun de premier. CIne a profitat de pe urma acestei strategii a PNL? Eu cred că pesediştii. Nu ştiu ce crede dl Antonescu despre lucrurile acestea şi cât de mult vrea dânsul să cedeze în faţa pesediştilor. Până aflăm, vă invit la dialog. De altfel, blogul acesta e mai degrabă o asemenea invitaţie decât o „dare de seamă” despre acţiunile mele.

18 comentarii:

Dan Gheorghe spunea...

basescu, antonescu, geoana, iliescu, boc, stolojan. ce diferenta e intre ei cu adevarat? pentru romania nu pare a exista ceva special. doar pentru patratul lor politic, in care se bat de 20 de ani incoace. dar in afara patratului, vid...

Anonim spunea...

dl profesor raspundeti si mizeriilor aruncate de nebunu ala de stan la A3..mai avea un pic si va facea tradator:)

Cata spunea...

ha ha ha

dupa ce il iei pe unul la palme, ii comunici apoi ca vrei sa ai dialog cu el.
o mostra superba de bun simt, de respect pt om, asa in general.

si spuneati ca sinteti profesor?
asta e o mostra de pedagogie, nu-i asa? nu zic nimic de caracter.

Anonim spunea...

@Cata

Ei, dar pana la urma ce ii reprosati lui Preda ... mai concret ...

Cristian Preda spunea...

Pentru Cata: cred ca va grabiti cand afirmati ca l-as fi "luat la palme". Am fost, ce-i drept, taios. Nu insa si jignitor, de vreme ce am invocat doar fapte (in particular absentele din Parlament, scorul PNL la alegeri etc). Sunt un om al dialogului, nu al invectivelor. Pe de alta parte, nu ma ascund dupa cuvinte cenusii. Haideti insa sa discutam despre fond. Dvs. de ce credeti ca pesedistii au fost atat de amabili cu noul sef al PNL?

Anonim spunea...

Domnule decan
Ati putea, pentru a incepe un dialog, daca domnul Antonescu refuza sa elaborati cateva posturi despre relatia dintre liberalism si democratie in viziunea dumneavoastra. Sau liberalism si natiune. E un inceput de dialog.
Valentin Stoian

cel mai iubit dintre pământeni spunea...

Într-o mare măsură sunt de acord cu d-voastră în ceea ce privește atitudinea PSD-ului față de PNL...Însă am o întrebare, și anume: cum credeți că ar influența actualul context politic o eventuală 'uniune a dreptei'? Mulțumesc anticipat pentru răspuns...

INconstantIN spunea...

Noiembrie 2008.

cel mai iubit dintre pământeni spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
ORGANIZATOR ZBB spunea...

Salut. Cu scuzele de rigoare pentru acest mesaj de tip spam, insa deocamdata este o buna modalitate de transmitere a unei informatii. Apelam la oameni inteligenti din blogosfera si care pot in acelasi timp sa fie promotori ai acestui fenomen in Bucuresti. INSCRIE-TE LA ZIUA BLOGGERILOR BUCURESTENI ( PE ZBB-2009.RO AI FORMULARUL DE INSCRIERE ) si vino alaturi de noi la festival impreuna cu cat mai multi prieteni. Da acest mesaj mai departe in blogosfera.Vor fi premii, petreceri, multa distractie si nu in ultimul rand o mare gasca de bloggeri cu care poti lega prietenii. Fiecare blogger inscris va primi cadou, saptamanal o invitatie de doua persoane la Eurocinema. Si pentru ca tot vor fi alegerile europarlamentare la o saptamana dupa aceea, ar fi o ocazie buna sa ne vorbesti despre proiectele tale. Te asteptam
Multumim.

cel mai iubit dintre pământeni spunea...

@ anonim

:))...mie mi s-a părut patetic „speech-ul” dlui Stan...iar remarca „cum să nu scrii o carte” nu și-a avut rostul...mie, una, îmi sunt de un real folos informațiile pe care le-am aflat din cartea dlui profesor!

liana_enescu @yahoo.com spunea...

Spuneti "Iliescu and co. vor sa blocheze orice apropiere a partidelor de dreapta ".Sa inteleg ca "and co." este Traian Basescu ?Sau altfel exprimata nedumerirea mea :cum ar arata o uniune a dreptei in viziunea lui Traian Basescu ? O colaborare a PSD cu PNL imi imaginez cum ar fi, de cand cu sula-n coaste din februarie 1990. A dumneavoastra , aceeasi fosta admiratoare ,Liana Enescu .

Raluca spunea...

De ce PSD-istii au fost amabili cu Crin Antonescu:
- pentru ca ei saluta orice alternativa la Basescu;
- pentru ca Antonescu corespunde idealului "sarac si cinstit", deci este frecventabil si pentru social-democrati; plus ca este inteligent, cultivat, nu spune banalitati, ceea ce il face cu atat mai frecventabil;
- pentru ca a fost primul reprezentant al dreptei care a renuntat (pe buna dreptate) la demonizarea PSD-ului; zic "pe buna dreptate" pentru ca deosebirea dintre PSD si celelalte partide s-a estompat; a devenit mai mult o forma de snobism sa te feresti de PSD ca de dracu'.

Mie personal imi place Antonescu pentru ca are curajul sa spuna lucruri care ne stau tuturor pe buze, dar pe care "le tacem" fiindca nu dau bine. Are un soi de noncoformism de buna calitate.

Raluca spunea...

De ce cred ca e nelalocul ei invitatia dvs. la duel: fiindca sunteti ditamai profesorul universitar, exact in domeniul acesta. Mi se pare nepotrivit sa profitati de acest fapt. Niciun om politic n-ar face fata unui asemenea duel, pentru simplul motiv ca politicienii se pricep cu precadere la alte lucruri, nu mai putin respectabile. E o mare diferenta intre teoria politica si practica politica, diferenta de care dvs. sunteti pe deplin constient. Poti fi un mare teoretician, dar un practician mediocru si, bineinteles, invers.

Pe de alta parte, o asemenea discutie ar fi binevenita. Si nu cred ca Antonescu s-ar face de ras, dimpotriva. Asa ca, desi nu-mi place gestul dvs, mi-ar placea ca Antonescu sa dea curs invitatiei.

Raluca spunea...

Am inteles eu gresit: nu era chiar o invitatie la duel (aici e vina domnului Patrasconiu - dumnealui a introdus termenul de duel :)). Invitatia mi se pare ok, daca e doar o invitatie la dialog, mai ales pe tema unui document asumat de PNL.

Anonim spunea...

domnule Preda probabil ca la mine va referiti cand spuneti ca unii cititori au fost impotriva pentru ca dvs sunteti inferior ca rang in partid. sa ma clarific
dvs nu propuneti acest dialog in particular ci unul public. un debate adica. cu MIZA. ori partidul dvs prin dvs vrea o MIZA fara sa puna nimic pe masa.
eu nu spun ca Antonescu trebuie tinut intr-un glob de sticla si scos de acolo numai pentru egali dar acest debate pleaca de la valorile liberalismului (unde nu cred ca Antonescu nu ar fi de acord cu principiile dvs) si apoi dialogul se muta imediat la oameni. ori aici Antonescu este seful unui partid pe cand dvs daca vi se dau aceleasi exemple din partidul dvs sunteti doar un membru
repet dvs propuneti acest debate cu un scop public si de imagine dar nu puneti aceeasi miza pe masa
totusi va adresez si dvs aceeasi intrebare pe care am lansat-o ieri cuiva care va apara furibund pozitia: cum poate cineva pretinde valorile liberalismului intr-un partid care vine din internationala socialista (stanga) a trecut la dreapta dar PASTREAZA CA SIMBOL TOT TRANDAFIRUL INTERNATIONALEI SOCIALISTE???

Razvan spunea...

Daca dl. Preda continua sa sustina ca este un adept al dialogului si invoca in permanenta calitatea sa de profesor universitar, imi permit sa revin cu eterna nedumerire: in cazul in care va deveni membru al Parlamentului European, se va decide - intr-un final - sa respecte legea si sa se autosuspende din functia de Decan? Sau va alege, ca in prezent, sa ocupe doua functii incompatibile? In cazul in care domnia sa nu este familiarizat cu subiectul, imi permit sa-i atrag atentia domnului Cristian Preda ca nu respecta legea din Romania, si nu de ieri, de azi, ci de ani buni, ocupand simultan doua functii incompatibile: Decan al Facultatii de Stiinte Politice si functii in stat cu rang de Secretar de Stat si, respectiv, Ministru.

Cristian Preda spunea...

Lui Razvan: nu exista nici o incompatibilitate intre poziţia de decan si demnitatea publică pe care am ocupat-o (cea de secretar de stat) sau pe care o ocup (cea de consilier prezidential). Motivul este simplu: nu am fost/nu sunt ordonator de credite in nici una dintre calitatile respective + decan şi secretar de stat/consilier. In privinţa viitorului meu la decanat in situatia in care voi fi ales, in acesata privinta vor decide membrii consiliului. Ei m-au ales, ei ma pot invalida sau dimpotriva sustine in coninuare. Sa fiţi sigur că sunt la fel de atent ca şi dvs la respectarea legii.