Duminică au avut loc alegeri pentru primari la Cluj şi în alte opt localităţi. La închiderea urnelor, prezenţa la vot în două comune din Olt era de 70, respectiv 80%, în vreme ce la Cluj n-a atins nici măcar 30%. În ultimii ani, oraşele se demobilizează, pe fondul unei scăderi dramatice a participării la nivel naţional. Într-adevăr, de la alegerile din 2004 încoace, doar la localele de anul trecut participarea a mai depăşit pragul majorităţii, ajungând la 50,65%. În rest, procentele au fost modeste: 44,45% la referendumul din 19 mai 2007, 29,46% la europarlamentare şi 26,51% la referendumul privind votul uninominal din noiembrie 2007, respectiv 39,20% la parlamentarele din noiembrie 2008. Un fenomen interesant din aceşti ani este sporirea procentelor participării în mediul rural în raport cu cel urban: astfel, dacă în noiembrie 2004 aveam 6 procente în plus în rural (60,84%-54,41%), la alegerile din noiembrie 2007 diferenţa a fost de aproape 9 procente (31,08% în rural faţă de 22,40% în urban), pentru ca la alegerile locale din iunie anul trecut ea să depăşească 20 de procente (61,26%-40,77%). La scrutinul legislativ din noiembrie 2008, diferenţa s-a diminuat, ajungând din nou la circa 9 procente (35,63% în urban faţă de 44,24% în rural). În acest tablou, excepţia a constituit-o referendumul din mai 2007, referitor la suspendarea Preşedintelui, când la urne au venit cu 3 procente mai mult în mediul urban decât în cel rural. La sat, mobilizarea e mai uşoară, pentru că autoritatea primarilor e personalizată. Ei influenţează de altfel votul consătenilor. La oraş, e nevoie de o miză diferită ca să îi convingi pe alegători să facă un drum până la secţia de vot. E nevoie de o cauză sau de un ideal, pentru că viaţa urbană e depersonalizată, iar puterea nu e exercitată ca în micile comunităţi, ci în numele unor abstracţii.
PS 1 Candidatul PDL de la Cluj, Sorin Apostu, şi-a anunţat duminică noaptea victoria cu peste 60% din voturile exprimate.
PS 2 Într-o scurtă caracterizare făcută lui Dinu Patriciu în „Evenimentul zilei” de astăzi, ministrul justiţiei îl descrie, între altele, ca „libertarian”. Oare dl. Predoiu ştie ce este acela un libertarian?
PS 3 Partizanii lui Chavez şi-au declarat, cu o oră înainte de închiderea urnelor, victoria la referendumul care elimină limitarea numărului de mandate prezidenţiale. Socialiştii exultă...
luni, 16 februarie 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
7 comentarii:
La prezenţa scăzută de la Cluj cred că a contribuit şi sugestiile destul de puţin transparente din media că jocurile sunt făcute, nu există o competiţie reală, ci doar un simulacru. Dar acest aspect particular a venit doar să accentueze tendinţa pe care o observaţi.
Politica e tot mai puţin o dispută (sau negociere) a principiilor şi tot mai mult o împărţire a banilor din taxe. S-a văzut în campania de la ultimele alegeri parlamentare când temele de succes au fost legate de obiective imediate de interes local, candidaţii au promis grădiniţe, şcoli, biserici, parcuri, drumuri şi utilităţi, lucruri care ţin de autoritatea locală. Prea puţini parlamentari au fost preocupaţi să pună pe agenda electorală discuţii despre principii (să ne mai mirăm că nu interesează dezbaterea despre Constituţie?) sau proiecte naţionale.
Aşa cum observaţi, la sat e mult mai uşor să identifici temele de interes imediat pentru comunitate şi să le personalizezi prin intermediul primarului.
Ar mai fi şi o altă chestiune, dar intrăm în zona speculaţiilor: la sat e mult mai uşor să cumperi (la propriu) voturi, din toate punctele de vedere.
Corectă observaţia despre coduita electorală rurală. N-aş putea spune dacă votul din mediul rural este pentru ceva/cineva, sau împotriva a ～, dar loialităţile sunt altele decît cele de la oraş. Ar fi riscant să spunem că participarea relativ mare la scrutin s-ar datora vreunei (re)articulări comunitare. La oraş, motivaţia negativă, din ce în ce mai puţin selectivă, predomină. Exemplul recent al Bucureştilor este elocvent. În oraşele mari, partidele au de ales între propunerea unui candidat notoriu, cu credibilitate superioară celei a partidului pe care-l reprezintă, reconfirmarea primarului existent, sau strecurarea unui cal troian. Cert este însă că problema fundamentală este cea a atomizării comunitare, ceea ce nu ne poate face optimişti.
Ce e de făcut? În viziunea mea, liberalizarea dreptului de asociere este soluţia. Inclusiv ajustarea legii partidelor, şi a codului electoral. Cu cît mai mari restricţiile, cu atît mai slabă participarea cetăţeanului la viaţa Cetăţii. În opinia mea, să impui un prag electoral, sensibil mai mare decît norma de reprezentare a unui deputat/ senator, este un abuz. Nu faci decît să reprimi voci (bune, rele asta-i altă discuţie) şi tendinţe. Nu faci decît să le măreşti partidelor parlamentare aroganţa şi conştiinţa de monopol. Apoi, impunerea unui număr minim de membri la fondarea unui partid este un abuz. Tendinţa inevitabilă de proliferare a partidelor poate fi însă descurajată însă prin mijloace pecuniare. Prin finanţarea ex post. Cu alte cuvinte, dacă partidul nu îndeplineşte un anumit scor electoral, ca persoană juridică, plăteşte deranjul. Asta face ca, de pildă, Partidul OZN-urilor, cu vreo 10 membri, înregistrat în Japonia, să se gîndească de două ori înainte de a desemna un candidat. În Japonia anului 1951 erau înregistrate peste 5000 de partide. După 4 ani, PLD era partid dominant. Revin la alegerile locale. Legea japoneză nu împiedică pe nimeni să "scoată caii"*) pentru un post de consilier municipal. Doar că, în cazul în care candidatul nu ia mai mult de 12 voturi (într-un oraş cu o populaţie de 1 milion de locuitori, cazul Hiroshimei) are de plătit cca 30.000 USD.
--------------
*) a scoate caii -- calc după japonezul shutsuba pentru înscrierea în cursa electorală
Daca d-l Predoiu ar sti ce este un libertarian, ar sti cum sa deblocheze justituia si ce solutii sa propuna pentru judecarea cu celeritate a cauzelor in instante.
De ex, ar putea solicita modificarea art. 312 din Codul de procedura civila, alin 5 si urmatoarele in sensul in care instantele de recurs sa nu mai trimita cauzele spre rejudecare dupa casare la instantele de fond si sa le retina spre rejudecare asa cum de altfel prevede alin. 4. E posibila o singura exceptie - pentru lipsa de competenta a instantei, desi aici vedem cat de perversa este specializarea instantelor pe domenii, caci se poate profita oricand de aceste neclaritati privind competenta de a judeca. Nicolae Stenihardt avea dreptate cand arata care sunt pericolele specializarii excesive a instantelor in lucrarea sa " Principiile clasice si noile tendinte ale dreptului constitutitonal", o splendida lucrare dedicata libertatii individuale si conservatotismului juridic. Aceste pericole sunt subminarea dreptului civil clasic si impunerea anumitor ramuri cum ar fi dreptul muncii sau dreptul administrativ pentru care se creeaza privilegii procedurale.
@PS2
Cred ca e ca la Radio Erevan; dl. Predoiu nu a vrut sa spuna ca Dinu Patriciu e libertarian ci ca Dan Voiculescu e reptilian.
Observaţia dumneavoastră despre demobilizarea electoratului urban este foarte adevărată. Totuşi, se pare că acest proces a început chiar de prin anul 2000, când, deja, prezenţa la urne s-a situat, la legislative, cu peste 10 procente faţă de entuziastul procent din 1996 (65,3% - 2000, 76,01% - 1996). Singurele, alegerile locale ce au mai mobilizat lumea la urne (valorile scăzând în acest caz mai lent, de la circa 67% în 1992 la aproximativ 50% astă vară). În rest, dezinteres în creştere şi în ceea ce priveşte referendumurile, dar şi alegerile parlamentare/prezidenţiale sau/şi cele europene.
Introducerea unor modalitati de votare care sa nu presupuna deplasarea pina la sectia de votare ar ridica (poate) participarea electoratului urban din ce in ce mai blazat.
Mi se pare cam greu de gasit la fiecare scrutin electoral un ideal/o cauza, mai ales in conditiile unui nivel de trai din ce in ce mai ridicat.
E posibil ca noutatea si facilitarea modului de alegere sa stirneasca mai mult interes la alegatorii urbani, poate chiar printre cei mai tineri.
Trimiteți un comentariu