duminică, 25 ianuarie 2009

Plagiat

Zilele trecute am corectat lucrarile de semestru ale studentilor de la master. Le-am predat in semestrul de toamna un curs de teorie politica. Am ales cateva teme – razboiul, pedeapsa cu moartea, relatia dintre economie si politica, religia in democratie etc. – si le-am urmarit la teoreticienii din ultima jumatate de secol. Intre textele scrise de studenti, unele erau foarte bune, anuntand cercetatori veritabili. Spun asta pentru ca eu vad in master (si) o prefata a doctoratului. Am dat si peste o lucrare mai speciala. Un plagiat. Dar nu orice plagiat. Studentul respectiv a copiat fragmente dintr-o lucrare publicata chiar de catre mine. Nu e prima data cand mi se intampla asa ceva. Si n-am patit-o doar la scoala, ci si in alte contexte profesionale. Inclusiv acum zece ani, cand am lucrat prima data la Cotroceni. Ca membru intr-o comisie care examina candidatii la un post de expert, am avut ocazia sa cunosc un tanar care venise cu o copie a unui articol de presa de-al meu. Incerca sa ma convinga ca l-a scris el. Inclusiv dupa ce m-am prezentat. Ce-i drept, aceste cazuri, in care dai nas in nas cu autorul plagiat, sunt rare. Altfel spus: plagiatul e mult mai raspandit decat ocaziile pe care le avem de a intalni un autor. La mijloc e, de fapt, o problema de educatie. Scoala ar trebui sa explice de ce NU trebuie sa plagiezi. Faptul ca plagiatul e furt este usor de priceput. Totul e sa o spui. Daca nu o face scoala, trebuie sa intervina familia. Fetei mele i-am explicat inca de cand era in clasa intai, imediat ce a a inceput sa scrie lucrari pentru scoala, cum si de ce trebuie sa citeze. A inteles. Pe de alta parte, explicatia trebuie sa vina la timp. E pacat sa ajungi la maturitate fara sa afli lucrurile importante. Din nefericire, scoala – nu doar cea romaneasca – e profund afectata de plagiat. Internetul ofera o plaja enorma de posibilitati, sau mai precis de tentatii de a plagia. Nu poti insa sa te formezi daca nu faci efortul de a gandi cu mintea proprie si daca nu recunosti ceea ce altii au gandit inaintea ta. Un coleg mi-a relatat ca in Statele Unite, un profesor a fost destituit pentru ca a plagiat un text rostit la deschiderea unui an universitar de un predecesor de-al sau. La noi, plagiatorii nu sunt tratati nici macar cu dispret. Dimpotriva. Uneori, ei starnesc chiar admiratie, fiind considerati „descurcareti”. Avem o etica publica bazata in unele cazuri pe furt intelectual.

28 de comentarii:

Unknown spunea...

Interesanta contributia pe plagiat. Facultatea de Stiinte Politice totusi invata studentii, eu am invatat asta de la voi, ca onestitatea intelectuala este esentiala pentru un absolvent de facultate.
Plagiatul e tot o forma care tradeaza predilectia pentru scurtaturi in viata atat de definitorie pt. modul in care societatea noastra se configureaza structural probabil pentru ceva timp de acum incolo. Scurtatura facila este preferata drumului pavat cu munca, chiar daca, apucand pe drumul ne-drept, calci in picioare florile corectitudinii si iarba constiintei.
Rolul profesorilor - ai dreptate, complementar cel al familiei - este sa inhibe inclinatia spre minciuna si aspiratii fara munca,devenite modele de reusita cand piramida valorilor este rasturnata. Nu va e usor, sunt sigur.
Ma bucur Cristi ca ti-ai "deshis" blog :)
Cele bune,
Filon

Iulia Marin spunea...

E foarte important pentru noi ca oameni si nu doar ca studenti sa constientizam realitatea faptelor noastre, motiv pentru care va felicit pentru publicarea aceasta.
In completarea a ceea ce ati spus, as vrea sa mai adaug ceva daca imi este permis. In invatamentul romanesc nu doar ca nu se pedepseste plagiatul, insa nici nu exista educatie impotriva acestuia. Profesorii prefera sa jicneasa verbal elevi/studentii pentru faptul ca nu se ridica la nivelul asteptarilor lor: determinand, in acest mod, pe cei din urma sa ii copieze pe altii neconstientizand faptul ca astfel se fura pe ei insasi in primul rand, insa fiind bucurosi de o nota mare. (in cazul in care profesorul nu sesiseaza plagiatul sau il trece cu vederea)Nu este o scuza ceea ce spun. Din pacate este o realitate.Lucram cu oameni fiecare dintre noi, si atuncia cand nu exista o baza solida nu avem cum sa devenim Oameni!
Numai bine,
Iulia

Povestitorul urban spunea...

De cate ori depistez plagiate ma intreb daca, la nivel micro, pe langa lipsa onestitatii intelectuale, nu e vorba si de prostie. Crasa. Am doua exemple.

1. Lucrare de semestru cu unele referinte in olandeza (aparatul critic e primul la care ma uit), ceva oarecum exotic. Textul semnat de un student cu nume romanesc. Citesc primul paragraf, impecabil scris in engleza. Dar foarte familiar. Continui sa citesc ca sa imi dau seama dupa inca un paragraph ca aveam in fata o parte dintr-un text obligatoriu pe care il dadusem la curs (un autor olandez foarte cunoscut in domeniul analizei critice de discurs).

2. Recenzie la o lucrare RECENTA (publicata in ultimii cinci ani) relevanta pentru analiza discursului politic. Primesc un text despre Etica Nicomahica a lui Aristotel. Engleza este neuniforma, registrii de stil extrem de diferiti de la o fraza la alta. Cu usurinta identific cateva site-uri sursa, majoritatea no name, precum si omniprezentul wiki. Studenta apare totusi la examen si cu o nonsalanta insistenta incearca sa ma convinga de faptul ca lucrarea ii apartine intru totul. Nu reuseste sa isi aminteasca insa nici unul din conceptele invocate in lucrare, nici sa le explice pe cele pe care i le citesc din respectivul text. In fine, ii citesc primul paragraf al recenziei domniei sale in care sunt insirate cateva titluri de lucrari ale lui Aristotel, dupa care o rog sa imi spuna macar doua titluri. Se uita la mine zambind a inocenta si imi zice ca nu stie nici unul, dar ca spera sa o trec. Dupa ce ii reamintesc faptul ca plagiatul echivaleaza cu neacordarea creditelor, pleaca trandind usa.

Cat despre nivelul macro, cel al receptarii sociale a furtului intelectual am impresia ca pe undeva avem de a face cu o ramasita de gandire tipica pentru analfabetii deveniti "factori de conducere" prin anii '50, dar si pentru diverse mituri populare (Intelectualii sunt dusmanii proletariatului. A fura de la dusmani e bine. Cand dusmanii se fura intre ei e si mai bine caci raul se macina din interior.)

E surprinzator sa observ chiar si la studentii cei mai buni si onesti, diverse manifestari ale unei astfel de gandiri, sa ii zicem romanticizate, despre relatiile sociale si politice.

Asadar, chestiunea plagiatului nu cred ca trebuie abordata doar ca o problema de moralitate, ci si ca una de demitizare si constientizare a unor sabloane de gandire. Usor de spus ;)

Anonim spunea...

La sfarsitul anilor '90 am descoperit intr-un ziar cu pretentii intr-un interviu un plagiat dupa prefata mea la traducerea in romana a "Ciocnirii Civilizatiilor'' de Samuel Huntington, traducere realizata de colegul nostru Radu Carp. Nu am reactionat in nici un fel. Astazi sunt convinsa ca nu am reactionat bine. Plagiatul si mai mult mult decat atat aceasta atitudine admirativa la adresa celor ce reusesc '' sa pacaleasca'' sa obtina lucrurile fara nici un efort, numai prin incalcarea regulilor au devenit semnele degradarii morale evidente in care ne aflam.

Anonim spunea...

Se fura. Se fura la noi si peste tot in lume, de cand e lumea! Hotii, au si admiratorii lor, tot la fel ca pretutindeni si dintotdeauna!
Insa, pe noi nu ne intrece nimeni la numarul de "admiratori" ai hotilor!

Anonim spunea...

Anonim >

"Orice popor si orice tara praseste hoti si criminali. La noi, ii creste si ii educa exemplul statului. La noi, ii ocroteste legea si ii spala in public, cu roba suflecata, judecatorii." - Traian Ungureanu, Romeni di Merda

Asta e marea diferenta fata de cum e la altii. La noi se fura cu senitatate, iar legea nu pedepseste si televizorul formeaza. Si atunci, e foarte greu sa schimbi ceva. Am ajuns in situatia in care abia cel care nu fura starneste mirarea. "Ce fraier! Cum de inca mai exista asemenea oameni printre noi?"

Anonim spunea...

1. Poate nu este NUMAI o problema de educatie ci si una legata de modul in care se invata. Se vorbeste (prea mult caci nu se face nimic) de centrarea (daunatoare a) educatiei din Romania pe simpla reproducere a continutului si pe lipsa tentativelor de problematizare a lui.
2. Plecand de la punctul 1. problema se poate "bifurca" la un nivel, functie de domeniu, in "clasica" separatie discipline umaniste vs. cele ce tin de domeniul realului. De aici o intrebare: Cat de mult se "plagiaza" in variate sub-domenii academice? De ce se poate plagia mai mult intr-un domeniu si in altul mai greu? Din pacate ajungem la punctul 1 (reproducere vs problematizare) si inchidem "cercul hermeneutic" deschis anterior pentru acest punct.
3. Plecand de la punctul 1. (aceeasi) problema se poate "bifurca", la un alt nivel, in mod diferit, functie de pozitionarea in raport cu "linia catedrei" pentru cei care plagiza: Cat de mult plagiaza studentii si cat de mult plagiaza profesorii lor? Se poate ca raspunsul la aceasta intrebare sa "dea seama" de posibilitatea inchderii sau nu a unui nou "cerc hermeneutic" pentru noi. Altfel ramanem la nivelul unei simple constatari.

Lilick Auftakt spunea...

Acum ceva mai multi ani un student la Conservator, la examenul de Contrapunct, "l-a plagiat" pe Bach. Lucrarea a fost corectata si nu a luat o nota prea buna. Bach. :) Iar asta l-a facut putin (mai mult) de ras pe profesorul acela DEOSEBIT de exigent. Sunteti sigur ca nu ati patit ceva de genul asta? Ca nu voia cineva sa va incerce...

Theophyle spunea...

Un politician Roman mi-a plagiat un capitol dintr-o carte publicata in SUA, pe coperta posterioara nu erau date care puteau sa ma conecteze la Romania. Din nefericire cartea nu a fost exact un hit, totusi un student Roman care a “asamblat”, teza domnului politician, probabil ne recompensat corespunzator mi-a trimis un mail. I-am scris politicianului in cauza care mi-a propus o compensatie financiara, bineinteles ca am refuzat. Nici nu am facut nimic cu asta, nu am probleme cu doctoratele universitatii care a acordat PhD-ul si mai traiesc cateva luni pe ani in Ro, asa ca l-am lasat in pace. Cred ca cineva trebuie sa faca ceva cu inflatia de doctorii in Ro. Pentru binele institutiilor academice din RO.

Anonim spunea...

Doar stiti cit de admirati sint hackerii romani care fura pe internet, sparg site-uri!
Cei care plagiaza articole, lucrari stiintifice dece sa nu aiba si ei aura necesara?

Anne spunea...

Problema este ca nicaieri, la nivel de invatamant secundar, liceal.. acesti viitori studenti nu sunt invatati/pregatiti pentru a scrie lucrari stiintifice originale.

Inca din scoala generala, incepand cam de pe la 10 ani, li se cer copiilor tot felul de "teme pentru acasa" la religie sau alte materii, teme numite proiecte, pe care acestia, ajutati de parinti, le copy/paste de pe internet.

Tema cea mai "fatoasa", mai colorata, mai stufoasa si mai gogonata obtine nota cea mai mare. O tema onesta, modesta, subtire, pregatita dupa cercetarea dictionarelor si a atlaselor, obtine nota cea mai mica.

Eu am doua nepotele, una in clasa a treia si cealalta in clasa a cincea. Ambele au primit astfel de teme pentru acasa. Pentru cea de a doua, a trebuit sa copy/paste de nenumarate ori de pe internet, in ultimii ani. Am incercat sa ma impotrivesc, sa explic,sa ajut.....dar am pierdut batalia cu parintii, cu profesorii, cu sistemul.

Mi s-a reprosat ca toti colegii ei fac asta si iau note mari si nu poate risca tocmai ea sa ramana codasa clasei.

E trist. Imi aduce aminte de vremuri apuse cand, speriata de zvonuri si sfaturi "binevoitoare", mama ma obliga sa invat pe dinafara "comentarii" pentru treapta intai. Nu am cunoscut supliciu mai mare ca asta!

In zilele noastre, foarte multe facultati fac rabat de la normele academice. Ceea ce studentului de la Stiinte Politice, Universitatea din Bucuresti, i se interzice, este acceptat aproape oriunde altundeva.

In perioada mea de Masterand, la Facultatea de Stiinte Politice, am avut un coleg care terminase facultatea la SNSPA si a carui lucrare de licenta se afla in acelasi domeniu cu dizertatia mea de master. I-am cerut sa citesc si eu lucrarea lui incercand sa descopar noi surse bibliografice, noi abordari... Lucrarea fusese coordonata de domnul Cristian Pirvulescu si obtinuse nota 10 la examenul de licenta. Ei bine, lucrarea NU avea NICI O nota de subsol (scuze ca nu aplic noile norme academice de scriere, dar nu am acceptat inca logica lor). Da, ati citit bine, un licentiat de la SNSPA a absolvit cu o lucrare fara nici o nota de subsol.

Nu cred ca este un caz singular. Cred ca sunt foarte multe asemenea cazuri si in alte facultati.

Ce e de facut? O regula academica pentru toata lumea? Poate si sanctionarea profesorului, impreuna cu studentul, care a acceptat o asemenea lucrare? Nu stiu.

Anonim spunea...

Plagiatul? O forma de furt. Dar daca omul compileaza din 4 (sa zicem) articole/lucrari diferite si le citeaza corect, tot plagiat se cheama?

Problema cea mare este sistemul educational romanesc. Copiii invata de mici ca este mai usor sa ia note mari cu o pila, cu o atentie, decit prin forte proprii. Nu au respect pentru nici un fel de proprietate, iar daca fac copy-paste inseamna ca se descurca, nu ca fura.

Acesti copii cresc si ajung in facultate. Care facultate? Nu prea conteaza. Important este ca vor avea o diploma peste 3-5 ani. Si, daca se poate, va fi obtinuta cu un efort minim. Si cu ceva bani, dar aceasta este problema parintilor.

Anonim spunea...

GRadu

anonimul de mai sus este GRadu. Ciudat blog, nu ma accepta decit daca am conturi pe anumite site-uri. sau daca sint anonim de tot. :))

Anonim spunea...

E o problemă dureroasă, actuală, plagiatul. Transpunere furtului în plan intelectual. Din păcate, larg răspândit şi nu numai la studenţi.

Cu siguranţă e o problemă de educaţie perpetuată din familie şi neabordată niciodată cu adevărat de şcoală, dar este şi o problemă de impunere a standardelor. Atât timp cât rezultatul (perceput) e acelaşi, indiferent dacă mergi pe calea grea, a muncii, sau pe calea uşoară, a copiatului, ispita e prea mare.

Am o întrebare: plagiatorul dovedit a fost exmatriculat? Poate că aplicarea consecventă şi fermă a regulamentului va face ca studenţii să fie mai puţin ispitiţi de calea uşoară.

(aceeaşi întrebare pentru ceilalţi participanţi la discuţie care au avut experienţe asemănătoare)

Anonim spunea...

Plagiatul este o consecinta a modului deficitar de organizare a invatamantului in Romania , si mai ales a invatamantului universitar , unde conteaza doar cantitatea , iar calitatea selectiei devine un impediment pentru bugetul facultatii . Astazi facultatea a devenit o imprimanta institutionala care emite o diploma identica pentru toti cei care cu 5 sau cu 10 reusesc sa faca cel putin o plimbare pe saptamana la facultate . Zilele acestea m-am dus la BCU : prima impresie - studentul roman este un cercetator inrait ; asta daca nu deschizi usa bibliotecii si in restul semestrului . Sesiunea este o cursa a memorarii , a copiatului din carti , si nici pe departe un bilant a cunostintelor deprinse si o sursa de noi curiozitati si indreptare catre noi orizonturi culturale , o maniera de valorificare a informatiilor puse la dispozitie de cadrele didactice . Atata timp cat orice se poate numi student si viitor absolvent al invatamantului superior , de ce ar fi plagiatul un pacat al deontologiei universitare

Anonim spunea...

am primit zilele trecute o oferta de a scrie lucrarea de licenta a secretarei decanului unei facultati particulare. Lucrurile acestea nu se vor schimba niciodata, atata timp cat in scolile din Romania, mediocritatea este recompensata la fel ca si excelenta. Pot sa spun ca peste 20% dintre colegii mei de la FSPA au apelat cel putin o data la plagiat, in decursul celor patru ani. Iar motivele invocate erau dintre cele mai puerile. Cum spuneam mai sus, este un cerc vicios. De ce sa imi bat capul, atunci cand pot obtine aceleasi rezultate, mult mai usor. Oricum, nimeni nu da nici macar o ceapa degerata pe ce scriu studentii in timpul facultatii.

Anonim spunea...

@Anne
Pledoaria Dvs. e incorecta ...
spuneti ca aveati o colega care a scris o lucrare fara note de subsol, dar a luat 10, coordonatorul comisiei fiind Parvulescu ... adica asta ar veni asa: nu ii spun numele colegei, ca nu se face, doar suntem colegi, dar dau toate amanuntele despre Parvulescu, care a fost coordonatorul, deci el trebuie blamat 100%, (ca e in tabara PNL, nu?) ... nu-i frumos ...

Anonim spunea...

Nu înţeleg exact cum devine problema, plagiatul este rău când îl fac alţii, când îl fac ai noştri se numeşte cercatare. Auzisem ceva despre cazul unei tinere cercetătoare într-ale politicii, Dra O. să-i spunem, care s-ar fi prezentat cu o lucrare foarte..."originală" în faţa comisiei din care ar fi făcut parte şi Domnul Profesor Universitar Daniel Barbu.
Cred că ştiţi în ce a constat originalitatea, nu cred că mai e nevoie să amintesc.
Altfel, cu experienţa asta destul de mică într-ale onlineului românesc, îmi permit să vă dau un sfat şi să vă spun să aveţi grijă la plagiatorii de pe internet (bine cunoscuţii spameri) mai ales că blogul de faţă reprezintă o sursă primară de informaţii.
Salutăm!

Anonim spunea...

@victor L
"Hackerii" despre care ai scris mai sus nu "fura de pe internet" si nu "sparg site-uri". Probabil ca ai dorit sa faci referire la scammeri si crackeri, desi si pe acestia i-ai definit vag si partizan. Inainte sa emiti diverse pareri incearca mai intai sa ai proprietatea termenilor.

Anonim spunea...

Domnule Decan,
Va transmit pe aceasta cale salutari din Budapesta.
In al doilea rand, in problema plagiatului, cat am fost student in FSP am vazut si profesori care stateau si verificau foarte atent toate lucrarile si profesori care erau mai putin preocupati si la care forme mai usoare de plagiat puteau trece.Insa nu cred ca plagiatul "hard core" adica copy-paste poate avea succes in FSP.
As vea deasemenea sa spun ca ne chinuim foarte mult sa condamnam oamenii si cu greu vedem factorii sistemici. Daca invatamamntul romanesc este atat de masificat iar un angajator nu are cum sa stie daca diploma unui student chiar reprezinta ceva atunci se va orienta mult mai degraba catre experienta de munca ca criteriu de angajare. Prin urmare studentul va fi tentat sa se angajaeze chiar din anul I. Iar de aici, un student ocupat cu jobul are drumul spre plagiat deschis pentru ca nu poate face fata scolii. Adaugand ca mai este si obisnuit asa si ca era obisnuit in liceu ca profesorii sa nu se uite ca a plagiat, ne putem pune mai degraba intrebarea de ce avem asa de putin plagiat in FSP. Reforma trebuie sa mearga mult mai adanc, dar politica dura anti-plagiat din FSP este cu siguranta un prim pas.
Pot sa spun ca CEU are o politica chiar si mai dura. Aici stii absolut sigur ca nu exista nici o sansa.
Cu respect,
Valentin Stoian

Anonim spunea...

Mult stimate domnule decan,

pentru ca doriti sa aveti blog, atunci intrati in jocul dur al celor care spun si asculta adevarurile care de cele mai multe ori dor,
1.pentru ca sunteti si consilier prezidential si decan al Facultatii de Stiinte Politice (parca mai mult imi place ultima profesie), doresc sa va spun urmatoarele lucruri din partea unui parinte:
-este enorm de greu sa fi student , sa inveti la stat-costa domnule decan foarte mult, chiar si pentru cei cu burse de merit si chiar si cei cu burse sociale.
2-ca pedagog , nu mai bagati teroare in ei cu plagiatul, ganditi-va la profesori din cadrul facutlatii care au facut acest lucru- nu mai fiti lupul moralizator.
3- cum v-ati simtit cand domnul Dan PAVEL -P.R. al lui Gigi Becali a spus cu nonsalanta ca Gigi Becali este mai destept si mai bun psiholog decat studentii pe care ii are?
4- cand a fost Summitul Francofoniei nu v-ati gandit si la studentii dumneavoastra , cei de la sectia franceza , sa vina si ei la acest eveniment-chiar sa castige un ban in plus...normal dumneavoastra avand mai multe salarii, nu va intereseaza acest lucru!
5- daca tot spuneti ca din cand in cand sunteti si decan al Facultatii de Stiinte Politice de ce nu aveti initiativa , la fel ca si la cele mai prestigioase facultati din occident , ca studentii care termina cu note bune, cu prezneta buna, cu master luat tot cu note bune sa aiba si ei la sfarsit niste slujbe la fel de bune ca si dumneavoastra, gandindu-ma ca majoritatea studentilor de la facultate stiu , datorita unor profesori ca : dl. Dan Petre, Dl. Melescanu, Dl. Barbu, Dl. Diaconu etc , nu au multe "succesuri" ca altii.

cu stima si sa suportati in continuare , sa aveti acest blog,

un parinte

Anonim spunea...

am fost student al domnului Pavel si pot sa depun martuirie ca are dreptate cand spune asa.

Anonim spunea...

dl. cristian preda-stimate decan al facutlatii de stiinte politice, ma mira ( sau nu!) asemanarea cu un "distins" coleg al dvs, dl. pavel , mentorul controversatului om de afaceri , patronul echipei steaua sau simplul oier ( cu acte in regula) -acesta a reusit sa se laude, sa-l faca pe acest g.becali mai inteleigent decat studentii pe care-i "pastoreste" , la fel cum dvs . va permiteti, fara dovezi concrete sa-i faceti pe toti studentii din facultatea de stiinte politice-plagiatori.

aveti sensul si controlul cuvintelor mai ales de cand sunteti consilierul celui mai iubit dintre pamanteni! cum va permiteti , dvs. care aveti multe salarii-angajat al statului cu cel putin 2 venituri-dintre care unul este legal. cel de decan, sa-i numiti pe studentii acestei facultati -plagiatori?!?! cand la sfarsitul promotiei 2003-2007-in curtea din sf.stefan , le-ati multumit pentru cei 3 ani de studii( cand au fost de fapt 4)?! Atunci am avut curajul sa va huidui. ce pot sa cred eu , ca tata al unui tanar absolvent , care s-a chinuit 4 ani , in conditiile vitrege ale unei cladiri, care nu are nici o tangenta cu o facultate moderna, cu cheltuieli enorme, desi este o facutlate de stat, cu o bursa infecta, cu o seama de profesori frustrati...dna. ionescu, dl. pavel, dl.avramescu etc. ( sunt o groaza)...ce sa cred ...unde erati dvs, la palatul cotroceni, la summitul francofoniei, cu gandul la marile probleme ale invatamantului...unde va era gandul?! sigur nu langa studenti, langa care nu ati fost niciodata!
va era gandul sa acaparati cat mai multe functii ,cat mai multi bani, are balta peste(statul).

acum nu am putere sa va mai huidui , ma cobor la nivelul dvs., de oameni ai momentului, care profita din plin de gustul puterii, dar nu de gloria ei...sunteti departe de realitatea zilei de azi, dvs care acum cativa ani va dadeati liberal, azi sunteti pro putere, maine...cine stie....as avea multe sa va scriu...stiti cu cate sacrificii materiale se creste un copil, ca sa ajunga sa termine o facultate?

dar v-ati pus intrebarea , ce fac absolventii ( cu note de 9 si 10) ai acestei facultati mai departe ,va implicati in viitorul lor, ii ajutati cu ceva ca sa ajunga ce si-au propus? si nu va doare sa stiti ca acesti studenti exceptionali, competenti, cu posibilitati de a face ceva pt. tara asta, dar si pentru ei.

nimic, nu faceti nimic. decat populism ieftin , fatada ...si " gargara" politica...de fapt ca si noul mentor al dvs.

inchei ptr a nu va plictisi cu inceputul unei carti de exceptie care m-a marcat, " Pasarile" de Alexandru Ivasiuc: " macar de ar exista un viitor , insa unul cetos , cu o mie de posibilitati , dintre care unele chiar dezastre..."

poate aveti bunavointa sa continuati acest inceput...am deventi mai pesimist decat eram pana in anii 90, din rau in mai rau....asa vad eu viitorul acestor absolventi, nu plagiatori...care nu au nici un viitor, traind in aceasta tara , in acest mediu viciat de personalitati mediocre, printre care va numarati si dvs...dl. consilier, dl. decan, dl. profesor, dl. sef de summit etc.etc.etc....

Anonim spunea...

ma intreb daca politica antiplagiat a FSP se aplica si profesorilor facultatii cu suporturi de curs copiate in intregime de pe referate.ro sau studentie.ro

Anonim spunea...

As prefera sa ma refer la un alt aspect pe care il prezentati, si anume stundentii care se anunta "cercetatori veritabili". Ce face facultatea pentru ei? Cum ii ajuta? Imi pare rau ca o spun, dar cred ca in niciun fel. Astfel de studenti sunt lasati sa paraseasca mediul academic sau pur si simplu lasati sa se piarda in anonimat (nu sunt zvonuri, ci cazuri concrete). Din pacate sunt foarte putini profesori care ii incurajeaza pe acesti "cercetatori veritabili". E trist si dezamagitor.

Anonim spunea...

Cred mai degraba ca sunt doua probleme care duc la plagiat in mediul academic romanesc, si ambele sunt sistemice: in primul rand, in toata scoala romaneasca se pune accent pe memorie si reproducere - nicaieri in mediul pre-universitar nu exista un curs de "a invata cum sa inveti" sau de metodologie stiintifica. Mai mult, in 90% din universitati nu exista un astfel de curs, astfel incat tot aparatul de cercetare (inclusiv onestitatea academica) ori se invata pe parcurs, din aproape in aproape (mai mult din auzite si greseli), ori nu se invata deloc. Astfel studentii nu inteleg de ce nu este acceptabil sa "copiezi de pe net un referat". Mai rau este insa ca o mare parte a profesorilor nu are habar de cercetare, si chiar incurajaza studentii sa copieze de pe Internet (daca nu fac asta chiar ei, asa cum au existat cazuri multiple in ultimii ani, inclusiv din nefericire in facultatea Dvs.). In FSPUB exista acum ceva ani un curs structurat despre "cum se face cercetare", din pacate foarte tarziu si foarte limitat - lucrurile respective trebuiau predate inca din gimnaziu.

A doua problema vine de la lipsa de acces la materiale. Este imposibil sa faci cercetare ca student in 90% din universitatile Romaniei astazi - Universitatea Bucuresti nu are (sau cel putin nu avea in octombrie 2008) acces pentru studenti la nici una din uriasele baze de date de articole stiintifice pe care se bazeaza cercetarea astazi. Fara acces la JSTOR, la EBSCO, la Ingenta sau ScienceDirect, fara carti in biblioteci (stiti prea bine starea disperata a BCU, si stiti prea bine ce contine camaruta pe jumatate goala numita biblioteca FSPUB), de unde se poate astepta un profesor ca studentul sa scoata, de exemplu, o lucrare de 10 pagini, originala, cu 10 referinte bibliografice in afara literaturii de curs (si aceea imposibil de gasit in multe cazuri). Se ajunge la aberatii gen imprumuturi de conturi si parole "sterpelite" si inca nedezactivate de la universitati din Vest (unde unii colegi au prins vreun Erasmus), carti comandate cu multa truda si la costuri uriase prin vreo librarie si ras-xeroxate, sau, in cel mai rau caz, plagiatul. Pana cand Univ. sau FSP nu vor face ceva ca situatia accesului la materiale sa fie macar la jumatate din ce este in alte locuri (vorbim de Ungaria sau Bulgaria), nu cred ca exista posibilitatea opririi plagiatului. Situatia la Dumneavoastra in facultate cu atat mai grava - studentii se roaga de colegii de la SNSPA pentru contul si parola la JSTOR ca sa-si poata face temele - este inadmisibl.

Cat despre comentariile altora de pe blog - trecand patru ani prin facultatea Dvs., inclin sa le dau partial dreptate - sunt anumiti profesori care n-au ce cauta acolo unde sunt (un anumit profesor mai sus mentionat de alti comentatori isi argumenta expunerea prin faptul ca este "prieten cu mafia din puscarii", spunandu-ne ca "veti ajunge sa spalati geamuri pe la vreun partid, si asta tot datorita mie" asta dupa ce tot cursul s-a rezumat la invatatul pe dinafara si reprodusul unei carti jurnalistice scrise de respectivul domn care aborda doar tangential subiectul cursului intr-o maniera subiectiva si non-stiintifica). In schimb, spre deosebire de critica de mai sus, am si lucruri bune si multe amintiri foarte placute - da, la FSP am invatat sa fac cercetare, si mai mult decat atat, am dat peste oameni de calitate, atat colegi cat si profesori (unii inca in facultate, altii plecati), un lucru rar in alte facultati romanesti.

Cristean spunea...

@ Mihai - Asa este. Daca ai fost invatat 12, poate 16, 18 ani de scoala sa reproduci din memorie lucruri invatate "pedere", doar n-ai sa te dezveti acum, cand e si mai simplu, nici macar memoria nu mai trebuie sa ti-o incarci, ca exista copy/paste.

Deci, ce fac oamenii astia nu e ceva neobisnuit. E doar o expresie a unei chestii pe care o avem deja in ADN, pe undeva, doar ca de data asta e cu interes ceva mai mare. Nu conteaza ca e furt. Ce, asta e ceva neobisnuit la noi?

Anonim spunea...

Luna aceasta (noiembrie 2013) , o echipa de specialisti in IT a lansat primul soft de analiza de text si detectare a plagiatului 100% romanesc, adaptat special pentru scanarea eficienta a textelor scrise in limba romana - www.DetectarePlagiat.ro.
Programul anti-plagiat combina scanarea extinsa a termenilor din dictionarul explicativ al limbii romane, o serie de algoritmi bazati pe elemente de inteligenta artificiala, analiza lingvistica asistata computerizat, dezambiguizare semantica automata, si multe altele, intr-o serie de scripturi si modele de analiza ce permit scanarea antiplagiat a textelor scrise in limba romana.