Cristian Preda

Intrati pe cristianpreda.ro

2009-04-26T23:24:00.006+03:00

CCSB

2009-04-26T02:35:00.004+03:00

Sondajul CCSB dat publicității ieri confirmă faptul că Mircea Geoană este susținut de doar două treimi dintre votanții pesediști, în vreme ce Crin Antonescu are două procente în plus față de scorul PNL (16%).
După ce la finele anului trecut a refuzat categoric intrarea UDMR la guvernare, Mircea Geaonă afirmă acum că 2009 e anul în care „românii, maghiarii și tot ce înseamnă comunitate etnică românească pot decide acea schimbare în bine de care țara are nevoie” – a se citi: alegerea lui Mircea Geoană ca președinte!
Antonescu e și mai subtil decât liderul pesedist: „Deocamdată nu mi-am oficializat candidatura la Președinția României. Când voi face acest lucru, voi începe să contez pe fiecare vot. Dar nu am, tot așa cum nu are nici un candidat serios, intenția să iau 10% din voturile lui Băsescu sau 75% din voturile lui Geoană. M-aș bucura de orice vot, fie al unui român, fie al unui etnic maghiar”.
Același sondaj CCSB arată că atât Antonescu, cât și Geoană ar fi înfrânți fără drept de apel de către actualul Președinte în turul al doilea.

Bicicleta

2009-04-25T16:03:00.008+03:00

Ideea că nu poți merge cu bicicleta pe aleile parcurilor mi se pare o prostie colosală.
Sunt uluit, de altfel, că în jurul acestei chestiuni se mimează dezbaterea.
E atât de evident că bicicliștii se pot plimba liber pe aleile unui parc încât a cere cuiva să justifice un asemenea lucru seamănă cu a-i cere unui fiu să justifice că-și iubește părinții.

Ecuador

2009-04-25T02:20:00.002+03:00

Mâine au loc alegeri prezidențiale în Ecuador.
Rafael Correa Delgado speră să fie reales, pentru a continua revoluția socialistă pe care a început-o în 2007. Mai puțin cunoscut decât Hugo Chavez sau Evo Morales, de care este foarte apropiat, Rafael Correa a destituit deputații din opoziție și a închis gazete, pentru a-și asigura dominația asupra opiniei.
La reuniunea la vârf de acum câteva zile din Trinidad-Tobago a liderilor americani, reuniune care a fost larg mediatizată datorită simpatiei pe care și-au arătat-o Obama și Chavez, Correa s-a opus adoptării unei declarații finale.
Concurența socialiștilor din America latină e unul dintre fenomenele politice recente cele mai interesante.

Les Restaurants du Coeur

2009-04-24T00:31:00.008+03:00

La Paris, în parcul de lângă Invalides unde de obicei se joacă pétanque, joi seara se distribuia mâncare prin rețeaua Les Restaurants du Coeur. Zeci de persoane la coadă...
Mi-am amintit că, la mijlocul anilor optzeci, Coluche pleda cauza acestei asociații de caritate în fața Parlamentului European.

Întrebările lui Larry Siedentop

2009-04-24T00:04:00.002+03:00

Într-un volum editat de Bronislaw Geremek (împreună cu Robert Picht), volum intitulat Visions d’Europe și apărut la Odile Jacob, la finele lui 2007, cu câteva luni înainte de dispariția tragică a lui Geremek, se află și un articol scris de Larry Siedentop, fellow al Keble College, Oxford.
Trebuie spus că Siedentop abordează evoluția politică a Europei într-un sens liberal clasic, el fiind unul dintre marii specialiști ai gândirii lui Guizot și Tocqueville.
Lucrarea sa cea mai cunoscută este Democracy in Europe (Penguin Press, 2000), unde Siedentop punea problema construcției politice europene din perspectiva absenței unor „părinți fondatori” precum cei ai națiunii americane.
În articolul din volumul din 2007, consacrat relației dintre autoritate și putere în UE, Siedentop evocă blocajul care afectează Europa politică, propunând ca acesta să fie depășit în primul rând prin dezbateri suscitate de către Uniune în fiecare stat-membru. Ar trebui, scrie Siedentop, ca în fiecare an să fie dezbătută o singură problemă. Încercarea făcută cu ajutorul Convenției prezidate de Giscard d’Estaing în 2002-2003 a fost o eroare pentru că ea a pus prea multe întrebări în același timp. Dacă ar exista un calendar al dezbaterii din țările membre, clasele politice și societățile civile din Europa ar putea construi o sensibilitate constituțională utilă unui veritabil proiect politic.
Întrebările pe care europenii ar trebui să le dezbată ar fi următoarele:
„Parlamentele naționale trebuie sau nu să joace un rol mai mare în interiorul Uniunii și, dacă da, cum anume?
Deliberările membrilor Consiliului de miniștri pot deveni mai eficiente și simultan mai transparente?
Comisia europeană trebuie să păstreze monopolul inițiativei legislative?
Ce atribute ale statelor ar trebui ea să capete?
Ce drepturi sunt fundamentale și merită să fie protejate în toate statele membre?
Cum anume poate deveni principiul subsidiarității mai substanțial decât în prezent?
Putem oare conta pe faptul că respectarea drepturilor și echilibrul puterilor în sânul Uniunii sunt garantate de Curtea europeană de justiție?
Adoptarea bicameralismului – prin crearea unui Senat european alcătuit din figuri de marcă ale corpurilor legislative naționale, care ar asuma astfel un dublu mandat – ar putea oare consolida democrația în Europa?”
Mi-ar plăcea ca măcar una dintre aceste chestiuni să fie discutată în campania pentru alegerile din 7 iunie….

Europenii în 2009

2009-04-23T00:03:00.004+03:00

Fundația Robert Schuman a publicat zilele trecute, la Editions Lignes de Reperès, sub coordonarea eminentului politolog Dominique Reynié, cea de-a zecea ediție a lucrării L’opinion européenne, care interpretează datele din ultimul Eurobarometru și nu numai.
Extrag zece elemente comentate de colaboratorii Fundației Schuman:
1. Un român trebuie să muncească 69 de minute pentru a-și putea cumpăra un Big Mac, față de 15 minute un irlandez, 16 un neamț, un britanic sau un austriac, 43 un leton și 55 un slovac.
2. În general, europenii sunt mai critici în privința situației din propria lor țară decât față de situația de la scară europeană: astfel, 32% cred că lucrurile merg bine în propria lor țară și 42% în Europa, în vreme ce pentru 45% dintre europeni lucrurile merg prost la ei acasă și doar 25% consideră că ele merg prost în Europa în general.
3. Încrederea în instituția parlamentară indică și ea o situație interesantă: 34% au încredere în Parlamentul național (față de 58% care n-au încredere), în timp ce Parlamentul European se bucură de încrederea a 52% dintre europeni (27% neavând încredere).
4. Imaginea Uniunii e mai degrabă pozitivă (48%) decât negativă (15%), 35% considerând-o nici bună, nici rea.
5. În ciuda crizei și a discursurilor stângiste din ultimele luni, 61% dintre europeni consideră că prosperitatea e asigurată dacă există concurență.
6. La întrebarea care sunt cele mai importante trei valori, europenii răspund: pacea (45%), drepturile omului (42%), respectul vieții umane (41%), democrația (27%), statul de drept (21%), libertățiel individuale (21%), egalitatea (19%), toleranța (16%), solidaritatea (13%), împlinirea personală (11%), respectul pentru alte culturi (9%) și religia (7%).
7. La întrebarea în ce constă fericirea?, 73% o asociază cu sănătatea, 44% cu iubirea, 37% cu munca, 35% cu pacea, 32% cu banii, 27% cu prietenia. 7% cu tradiția și 2% cu națiunea.
8. În termeni de inovație, cei mai bine stau suedezii (0,73), finlandezii (0,64) și danezii (0,61), iar cel mai prost letonii (0.19) și românii (0,18), valorile din paranteze reprezentând un indice calculat de Comisie în februarie 2008.
9. Cel mai mare număr de spectatori a atras în 2008 filmul Mr Bean’s Holliday (peste 15 milioane de intrări), urmat de La Môme (7,2 milioane) și Taxi 4 (cu 4,8 milioane).
10. Capitala europeană cea mai sigură este La Valetta (unde numărul crimelor e practic zero), iar cea mai puțin sigură Tallin (cu 9,75 crime la 100 de mii de locuitori)
Volumul conține de asemenea date referitoare la alegerile desfășurate în cursul anului trecut. Pe baza rezultatelor de la alegerile din țările europene din perioada 1996-2008, Reynié constată un mic avans pentru dreapta – 45,2 față de 41% voturi pentru stânga –, cifrele excluzând forțele politice extremiste.

Andrei Pleșu și New Europe College

2009-04-22T00:23:00.006+03:00

Cum nu voi fi în țară miercuri după-amiază, voi rata lansarea volumului O filozofie a intervalului, pregătit la Humanitas de către Mihail Neamțu și Bogdan Tătaru-Cazaban în onoarea lui Andrei Pleșu. Regret absența cu atât mai mult cu cât am dat și un text celor doi harnici editori. Aș vrea să completez însă contribuția mea la volum cu o scurtă evocare a anului petrecut la New Europe College.
Fondat de Andrei Pleșu, colegiul a reprezentat o oază de libertate intelectuală și de decență instituțională de care am avut parte la București, după întoarcerea de la studii din Franța. Situat inițial într-un mic apartament din Piața Amzei, vizavi de biblioteca Sadoveanu, NEC m-a primit ca bursier în 1996-1997. Era perioada în care îmi scriam teza de doctorat, pe care aveam să o susțin la EHESS în ianuarie 1998. NEC a fost, de aceea, un sprijin foarte prețios.
La reuniunile săptămânale, mă întâlneam cu Ștefan Borbelyi, Ioan Ică jr., Mihai Rădulescu, Mircea Cărtărescu, Ion Manolescu, Cătălin Partenie, Valentina Sandu-Dediu, Cristina Codarcea și Felicia Dumas. Dacă nu mă înșeală memoria, i-am menționat chiar în ordinea în care erau așezați în jurul mesei, în sala de seminar, care se transforma și în sală de conferințe. Eu stăteam întotdeauna între Ică și Rădulescu. De-a lungul anului, au participat la reuniuni, ca seniori, Neagu Djuvara și Andrei Scrima. Rectorul colegiului era nelipsit.
Afabil, Pleșu juca rolul unui moderator care nu-și cruța totuși interlocutorii. În fiecare săptămână, unul dintre cei zece bursieri prezenta o parte din reflecția consacrată proiectului acceptat de NEC: Borbelyi ne-a vorbit despre psiho-istorie, Ică despre destinul spiritual al Europei, Rădulescu despre genealogiile familiilor interbelice, Cărtărescu și Manolescu despre literatură și postmodernism, Partenie despre platonism și neoplatonism, Valentina Dediu despre retorici muzicale, Codarcea despre domnii valahi, iar Felicia Dumas despre ritualul din Biserica ortodoxă.
Eu alesesem teoria regimurilor. Provocarea era serioasă. Trebuia să vorbesc nu unor studenți, ci unor minți deja formate. Iar tema nu îl interesa în mod special pe vreunul dintre colegi. Efortul a meritat. Replicile pe care mi le-au dat au fost tot atâtea ocazii de a reveni asupra propriului meu discurs, asupra orizontului în care plasam reflecția de filosofie politică. Îmi amintesc cu plăcere de decizia luată la un moment dat de a opri șirul prezentărilor individuale, pentru a trata chestiunea transdisciplinarității. Nu am mai cunoscut un asemenea entuziasm intelectual.
Pe vremea aceea, discuțiile se înregistrau și tare mi-ar plăcea să ascult ce și cum vorbeam noi în toamna lui 1996 și în primele luni din anul următor. Memoria acelor luni e încă proaspătă. Îmi amintesc și mici detalii: fumatul pe balcon cu Ică și cu mult-regretata Irina Nicolau (care trecea destul de des pe la Colegiu) sau înghesuiala din sală de la întâlnirile cu Adam Michnik sau cu Wolf Lepennies.
Politic vorbind, anul era foarte special. Alegerile din noiembrie aduseseră la putere Convenția democratică, de care eram foarte legat. Țin minte bine o întâlnire cu Andrei Pleșu, între cele două tururi de scrutin. Am convenit că situația e oarecum bizară: Roman și Constantinescu nu se întâlniseră înainte de turul întâi și amândoi aveau acum nevoie de sprijinul celuilalt. Constantinescu ca să câștige prezidențialele, iar Roman ca să intre în guvern. Discuțiile politice din pauză sau de după orele petrecute la Colegiu erau pasionante. Deși nu constituiau o prioritate, ele se purtau într-un registru al decenței și toleranței.
Am învățat în acel an de la NEC foarte multe, întrucât ceilalți bursieri erau cu adevărat niște savanți. Mulțumită lui Andrei Pleșu, am învățat și un stil al dialogului cultural cu care mă hrănesc și acum, într-o lume – cea a politicii românești – care e mult diferită, dar la fel de nerânduită ca și atunci.
Îi sunt, de aceea, recunoscător lui Andrei Pleșu, care nu e doar rectorul unui colegiu de excepție, ci un spritus rector al vieții noastre publice.

Patru tendinţe

2009-04-21T12:10:00.005+03:00

În Evenimentul zilei de azi, Alin Teodorescu anunţă o participare de 20-25% la scrutinul din 7 iunie, adăugând că “aceste alegeri nu au o miză pentru public, ci doar pentru partide“.
Profeţia şi comentariul dlui Teodorescu mă împing să fac, la rândul meu, câteva observaţii.
Aş reaminti, mai întâi, că la scrutinul din noiembrie 2007, primele alegeri europene pentru cetăţenii români, s-a înregistrat cea mai scăzută participare din istoria noastră electorală, şi anume 29,47%.
Dar aceasta este, pe de altă parte, o tendinţă generală. În cele 10 ţări care au intrat în UE în 2004, rata medie de participare la primul lor scrutin european a fost de 26,88%, în vreme ce în ţările din Europa celor 15 aceasta a fost de 49,26%. Participarea cea mai mică s-a înregistrat în Slovacia – 16,97%, iar cea mai mare – într-una din ţările cu vot obligatoriu, şi anume în Belgia – 90.81%.
Preiau aceste date din volumul Parlement puissant, électeurs absents, editat de Pascal Delwit şi Philippe Poirier la Editions de l’Université Libre de Bruxelles în 2005. Cei doi editori menţionau patru caracteristici ale alegerilor europene recente:
a. interesul pentru aceste alegeri e mai mic decât pentru cele naţionale sau locale, atât în rândul partidelor, cât şi în rândul ONG-urilor sau al presei, drept pentru care ele au şi fost denumite, de către Karlheinz Reif şi Herman Schmitt, alegeri de rang doi;
b. absenteismul masiv de la alegerile din 1999 şi 2004 este invers proporţional cu sporirea prerogativelor Parlamentului (de aici şi titlul volumului colectiv...);
c. alegerile europene sunt ocazii în care sunt sancţionate guvernele naţionale, cu excepţia celor recent instalate;
d. e vorba, în sfârşit, de un vot mai puţin strategic decât cel de la alegerile legislative naţionale, ceea ce a favorizat în 2004 liste inedite precum UKIP în Marea Britanie sau Europa Transparant în Olanda.
Rămâne de văzut câte dintre aceste tendinţe vor fi ilustrate şi în 2009 la scara celor 27 de ţări.
a'. În cazul României, interesul mai scăzut pentru alegeri europene este vădit. Se discută deja mult mai mult despre scrutinul prezidenţial de la finele anului decât despre alegerile din 7 iunie.
b'. Absenteismul va fi probabil foarte mare, între altele şi pentru că electoratul este obosit. Din aprilie 2007 încoace, scrutinul din iunie 2009 este a cincea consultare electorală. Un asemenea ritm e o noutate în peisajul nostru politic. Se adaugă, ca factor perturbator, faptul că 7 iunie pică în mijlocul unei mici vacanţe, a doua zi fiind liberă.
c'. Sancţionarea guvernului va fi probabil mai puţin vizibilă, de vreme ce coaliţia PSD-PDL are adversari care sunt divizaţi şi care au o susţinere mult mai slabă decât actorii coaliţiei: cca 15% pentru PNL şi circa 7% UDMR.
d'. Votul pentru liste inedite e limitat de faptul că în competiţie se află, în afara celor 4 partide din Parlament, doar două foste formaţiuni parlamentare (PNŢCD şi PRM) şi un partid obscur (Forţa civică). Dintre cei doi independenţi – Elena Băsescu şi Pavel Abraham – doar prima are şanse, iar dacă va fi aleasă, ea va reveni în PDL. Nu ar fi loc pentru prea multe surprize...

Cadouri

2009-04-20T12:08:00.001+03:00

Cadouri de Paște se făceau și în comunism.
Își amintește de acest lucru Adriana Babeți: „Cum tot mai multe vecine plecau în Germania cu familiile lor, visul meu de domnișoară era să primesc cadou de Paște și de Crăciun, când unele se mai întorceau în vizită la rude, săpun Fa verde și cât mai multe pungi de plastic colorate”.
Mărturisirea e inclusă în volumul Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism, editat de Radu Pavel Gheo și Dan Lungu și apărut la Polirom în 2008.

În parc, de Paști

2009-04-19T13:24:00.032+03:00

Hristos a înviat!

2009-04-19T01:32:00.000+03:00

Din Pastorala de Sfintele Paști a Preafericitului Părinte Daniel

2009-04-18T11:07:00.000+03:00

„Criza financiară şi economică în care se află lumea de azi este în mare parte rezultatul lăcomiei, al câştigului nedrept, al speculei financiare, al evaziunii fiscale la nivel mondial. Când goana după profitul material obţinut cu orice preţ, fără măsură şi fără morală, devine o tiranie a sufletului, atunci capitalismul devine „sălbatic” şi se manifestă ca o patimă a lăcomiei, „ştiinţific” organizată.
Consecinţele negative ale acestei crize pentru populaţia săracă sunt greu de descris, deoarece sărăcia impusă altora creează multă suferinţă şi nesiguranţă, dezorientare şi disperare. În această situaţie de politică economică fără etică, când totul devine nesigur şi imprevizibil, schimbător şi înşelător, este necesar să sporim rugăciunea, să ne apropiem mai mult de Dumnezeu Cel statornic şi netrecător, drept şi milostiv, dar şi să sporim vigilenţa şi prudenţa. Deşi criza financiară şi economică este în mare parte o judecată aspră pentru prea multa lăcomie de lucruri materiale adunate pe nedrept şi prea multa risipă de bani, ea poate fi totuşi înţeleasă şi folosită ca un nou început în viaţa persoanelor şi a popoarelor. Astfel, criza ne determină să fim mai economi şi mai cumpătaţi, să nu ne punem nădejdea în valorile materiale, bani şi averi, mai mult decât în valorile spirituale ale credinţei, dreptăţii, corectitudinii şi solidarităţii cu cei în nevoi.
Chiar dacă suntem mai săraci din punct de vedere al bunurilor materiale, să nu sărăcim totuşi din punct de vedere spiritual, ci să ne îmbogăţim în bunătate, prin cuvântul bun de încurajare, sfatul bun, o mână de ajutor dată celor mai săraci decât noi, dar şi prin redescoperirea virtuţilor valoroase ale demnităţii şi creativităţii, ale muncii cinstite şi solidarităţii constante.
Mai păgubitoare decât sărăcia, ca lipsă de cele materiale, este acum, în vreme de criză financiară şi economică, criza de omenie, adică slaba voinţă de a fi onest şi drept, harnic şi generos”.

Vasile Ionescu

2009-04-17T18:48:00.004+03:00

Astăzi la prânz s-a lansat la Centrul de presă al Casei Radio un volum care merită toate laudele. Este vorba despre cartea lui Vasile Ionescu intitulată Istoria trece, cuvântul rămâne, apărută sub îngrijirea lui Adrian Cioroianu și a Lilianei Mușețeanu, la Editura Casei Radio.
Vasile Ionescu a fost director al radioului public din august în octombrie 1940 și din ianuarie 1941 în iunie 1945, iar prima versiune a cărții a fost scrisă în 1968, așa cum menționează studiul introductiv, la invitația Institutului de studii istorice și social-politice de pe lângă CC al PCR în 1968.
Piesa cea mai importantă a memoriilor lui Vasile Ionescu este relatarea felului în care s-a derulat după-amiaza zilei de 23 august 1944 și mai cu seamă a episodului înregistrării proclamației adresate de către Regele Mihai I românilor.
Iată un fragment, aflat în carte la pagina 118: “Se emiseseră două păreri: una, ca Regele să vorbească direct la microfonul care va fi instalat chiar în biroul în care ne găseam; iar alta, ca mesajul să fie imprimat pe disc și apoi difuzat de la studiouri împreună cu celălalt material care confirma acțiunea.
Mi-am exprimat opinia că este mai bine ca mesajul să fie imprimat, pentru a înlătura riscul ca circuitul telefonic care asigura transmisia prin microfonul instalat la Palat să fie interceptat sau întrerupt de cineva interesat – germanii....
S-au executat trei imprimări (pentru a avea cea mai bună imprimare și totodată o rezervă pentru orice eventualitate): Regele a primit să facă aceasta și a citit mesajul în trei rânduri”.
Fostul suveran a fost prezent la lansarea volumului prin care Societatea de Radio își omagiază trecutul.

Beirut

2009-04-16T19:16:00.028+03:00

Ieri şi astăzi l-am însoţit pe Preşedinte în vizita oficială din Liban.

Unul dintre momentele oficiale s-a desfăşurat la Monumentul martirilor, aflat în preajma mormântului lui Rafic Hariri, loc de pelerinaj pentru libanezi. Mormântul se află în cortul alb. În spatele lui, se vede marea moschee construită în anii din urmă.

Am văzut Beirutul din goana maşinii...

Cea mai frumoasă imagine e aceea a dimineţii însorite.

Invidie și exces

2009-04-15T00:52:00.003+03:00

Atunci când a concurat la prezidențiale, în 2004. dl Năstase a avut 4.278.864 de voturi, adică aproximativ 41% din totalul opțiunilor exprimate. În același moment, Uniunea PSD+PUR obținea 3.730.352 la Cameră și 3.798.607 la Senat, adică o medie de 37%. Candidatul pesedist a avut, deci, semnificativ mai multe voturi decât propria sa formațiune politică.
Așa se întâmplase și înainte, în vremea când candidatul stângii era Ion Iliescu. Ei bine, o dată cu Geoană lucrurile s-au schimbat.
Anunțat candidat la prezidențiale, Mircea Geoană nu beneficiază decât de circa jumătate din sprijinul de care ar beneficia PSD la un scrutin. Pesediștii nu sunt obișnuiți să nu aibă o locomotivă, așa că dl Geoană e silit să accelereze, radicalizându-și discursul.
Invidia îl pândește.
Fiind însă grăbit să recupereze distanța care îl separă de PSD, dl Geoană comite numeroase erori. Ultima e formula potrivit căreia Președintele a “sărit calul excesiv”….

Întâlnire electorală şi emisiune la Realitatea TV

2009-04-14T12:20:00.003+03:00

Alături de alţi doi candidaţi la alegerile din 7 iunie, mă întâlnesc cu cetăţenii de la 18h, la Cinema Gloria, str. Bucovina nr 6 (Baba Novac). De la 20h, sunt invitat la Realitatea TV.

În următorii 5 ani

2009-04-14T00:17:00.003+03:00

Am primit de la Centrul Român de Politici Europene, Fundația Friedrich Ebert și portalul EurActiv.ro șase întrebări reunite sub titlul general “ce vor face europarlamentarii în următorii 5 ani?” Trimiterea ironică la celebra întrebare post-revoluționară “ce-ați făcut în ultimii 5 ani?” e simpatică. Așa că am dat curs invitației. Iată răspunsurile mele:

1.Numiți trei teme foarte importante pentru dvs. în viitorul mandat de europarlamentar.
Trei dintre temele foarte importante într-o perspectivă europeană generală sunt: depășirea crizei actuale prin consolidarea economiei sociale de piață, frontiere clare și sigure pentru UE, respectiv extinderea zonei euro. Ar fi, pe de altă parte, o satisfacție ca, pe parcursul acestui mandat, România să justifice prin schimbări interne eliminarea monitorizării în domeniul justiției, să adopte moneda unică și, în general, să iasă din categoria elevilor codași, pe care a ilustrat-o și înainte de începerea negocirilor, și în timpul acestora, dar și după aderare.

2.Dacă decizia ar depinde numai de dvs. în ce comisie a Parlamentului European ați prefera să activați (atât ca membru, cât și ca membru supleant).
Aș prefera să activez în comisia de politică externă sau în cea pentru afaceri constituționale.Sunt două domenii în care am acumulat o experiență, care nu este, de altfel, strict intelectuală. Aș nota aici, de pildă,. implicarea mea în acțiunea diplomatică în perioada 2005-2009 și mai ales experiența acumulată în ultimii doi ani în calitate de președinte al comisiei politice a Francofoniei.

3.Schițați pe scurt planul politic personal pe care vi-l propuneți pentru activitatea în Parlamentul European (câteva repere orientative: obiective, instrumente de atingere, grupuri țintă, beneficii pentru alegători).
În îndeplinirea mandatului de deputat european doresc să consolidez calitatea de mediator (presupusă de acest tip de mandat) între spațiul politic local, cel naţional şi cel european. Doresc ca activitatea mea să reflecte, atât la nivelul comisiei PE din care voi face parte, cât şi prin intermediul întrebărilor adresate Comisiei şi Consiliului, interesul pentru cetăţean, permițând nu doar realizarea funcţiei de control parlamentar, dar şi pe aceea de introducere pe agenda europeană a unor chestiuni care privesc în mod direct alegătorii şi problemele lor. Doresc să mililtez astfel pentru o Europă mai unită, pentru o Europă a tuturor cetăţenilor săi, care să beneficieze de prosperitate, solidaritate, securitate şi de un mediu înconjurător sănătos. Un punct important pe agenda mea personală în cadrul PE îl constituie articularea unei politici active de implicare a Uniunii în rezolvarea principalelor conflicte şi susţinerea procesului de extindere şi adâncire a UE. În vederea atingerii acestor obiective, consider esențiale dezvoltarea politicii de vecinătate a Uniunii şi a politicilor europene cu privire la Marea Neagră, realizarea unei politici energetice curajoase care să permită diversificarea resurselor, cât şi realizarea unei politici europene în ceea ce priveşte imigraţia. Nu în ultimul rând, vreau să folosesc experiența pe care o voi acumula în PE pentru europenizarea spațiului politic din România. Consider, de altfel, că dimensiunea europeană a partidelor politice va fi consolidată dacă rolul PE va crește. Intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona va îngădui o asemenea evoluție.

4.Intenționați să rămâneți până la finele mandatului în PE? Pentru ce alte funcții considerați că e legitim să renunțați la acest mandat?
Da, dacă sunt ales pe 7 iunie, intenționez să exercit un mandat complet. Renunțarea ar fi justificată doar în cazul în care aș fi numit comisar european sau ministru cu un rang însemnat în guvernul de la București, de pildă ministru de externe.

5. Intenționați să candidați la viitoarele alegeri pentru Parlamentul național de la București (anticipate sau la termen)?
Nu am intenția de a candida pentru Parlamentul național.

6.Fondurile europene reprezintă o prioritate importantă pentru autoritățile din România. Considerați că prin activitatea dvs. în Parlamentul European ați putea contribui la o performanță mai bună în atragerea acestor fonduri?
În ceea ce priveşte implicarea mea în atragerea fondurilor europene, aceasta poate fi imaginată la nivel macro și respectiv micro. La nivel macro, am în vedere asumarea atribuţiilor PE în adoptarea bugetului şi a cadrului financiar multianual. În ceea ce priveşte cadrul financiar multianual 2007-2013, regulamentele de bază privind funcţionarea fondurilor europene au fost deja adoptate. Însă, dat fiind faptul că următorul cadru financiar multianual va fi adoptat în timpul mandatului meu de europarlamentar, îmi propun să susţin la nivelul PE nevoia de investiţii pentru creşterea cooperării transfronteliere cu statele aflate la graniţa exterioară a UE, dezvoltarea sistemului de cercetare-inovare, scăderea disparităţilor în dezvoltarea diferitelor regiuni europene cât şi să militez pentru simplificarea procedurilor de accesare a acestor fonduri, propuneri care implică în mod direct şi ţara noastră. La nivel micro, cea mai bună pârghie de a facilita obţinerea de fonduri si implementarea proiectelor este comunicarea, informarea și consultarea cu actorii naţionali. Comunicarea cu principalii posibili beneficiari naționali ai acestor fonduri, ca și dialogul cu parlamentari europeni ai altor state în vederea identificării unor parteneri eventuali în realizarea de proiecte, organizarea unor reuniuni dintre experţii europeni în atragerea de fonduri comunitare şi experţii naţionali constituie doar câteva dintre strategiile pe care intenţionez să le aplic pe durata mandatului meu. Mai mult decât atât, ca deputat european, am posibilitatea de a cere Comisiei europene, în virtutea funcţiei de control de care dispune PE, să dea explicaţii cu privire la folosirea fondurilor europene în România. Voi putea veghea astfel asupra bunei derulări a absorţiei resurselor contractate pe proiecte de către România.

De la Alianța Familiilor din România

2009-04-13T00:35:00.004+03:00

Am primit din partea Alianței Familiilor din România, în calitatea mea de candidat la alegerile din 7 iunie, mai multe întrebări. Le-am reprodus mai jos, împreună cu răspunsurile trimise acestei organizații:

1. Ce măsuri aveți în vedere să promovați la Bruxelles pentru protejarea valorilor morale, a libertăților religioase și a suveranității naționale?
Orice măsuri inspirate de deviza mea politică, pe care am preluat-o de la marele liberal Benjamin Constant: „libertate în toate!”. Valorile morale nu au sens în absența libertății.

2. Tratatul de la Lisabona: Credeți că subminează suveranitatea națională sau că România a procedat bine ratificându-l?
Cred că România a făcut foarte bine ratificând Tratatul de la Lisabona. Europa are nevoie de acest Tratat. Pe de altă parte, din perspectivă românească, europenizarea statului trebuie să completeze europenizarea societăţii, care este deja, în bună măsură, o realitate.

3. Ce limite concrete credeți că ar trebui implementate pentru a proteja suveranitatea națională?
Suveranitatea naţională nu are alte limite în afara libertăţii cetăţenilor şi a decenţei publice.

4. Sunteți de acord ca viitoarele tratate privind integrarea europeană să fie supuse referendumului național?
Aş fi de acord ca un viitor tratat european să fie supus aprobării cetăţenilor, doar dacă textul Constituţiei ar include o asemenea obligaţie. Altfel, Parlamentul – ca depozitar al suveranităţii – se poate pronunţa în mod legitim. În orice caz, în România legea referendumului impune constrângeri care o fac greu aplicabilă.

5. Sunteți de acord ca în Constituția României să se acorde dreptului internațional prioritate față de dreptul intern?
Da. E firesc să fie aşa câtă vreme suntem parte a unei comunităţi politice mai ample decât cea naţională. Dacă această comunitate – așa cum îmi doresc eu – va fi mai articulată decât în prezent la nivel european, e evident că dreptul intern va fi un capitol al celui comunitar.

6. Ați făcut până în prezent vreo declarație cu privire la integrarea europeană? Dacă da, care anume și când?
Am scris de-a lungul timpului mai multe texte despre Europa și integrarea noastră în UE. Esenţa acestora ar putea fi sintetizată cu ajutorul formulei: Europa trebuie să fie o comunitate cu graniţe precise, cu o Constituție şi cu politici coerente.

7. Care este poziția dvs. față de legalizarea eutanasiei și a sinuciderii asistate la nivelul Uniunii? (în prezent statele au politici individuale în această privință)
Sunt împotriva legalizării eutanasiei şi a sinuciderii asistate.

8. Care este poziția dvs. față de legalizarea căsătoriilor între persoanele de același sex (homosexuali/lesbiene) la nivelul Uniunii? (în prezent statele au politici individuale în această privință)
Cred că statele membre pot păstra competenţa referitoare la căsătorie. Eu personal nu sunt împotriva legalizării uniunilor între persoane de acelaşi sex.

9. Care este poziția dvs. față de liberalizarea la nivelul Uniunii a avortului? (unele țări au azi prevederi care limitează accesul la avort)
Sunt favorabil liberalizării avortului. Dacă există comunităţi care, din diverse motive, în primul rând religioase, vor să păstreze această competenţă, sunt de acord să o păstreze.

10. Care este ultima carte pe care ați citit-o despre structurile unionale și integrarea europeană?
Este vorba despre Céline Belot, Paul Magnette, Sabine Saurugger, Science politique de l’Union européenne, Economica, Paris, 2008. Am folosit-o în cursurile pe care le ţin la Facultatea de științe politice a Universității din București.

Urmuz la Chișinău

2009-04-12T01:24:00.005+03:00

La editura Cartier din Chișinău, a ieșit de curând o frumoasă ediție din Paginile bizare ale lui Urmuz, ilustrată de Dan Perjovschi. Reproduc aici două fragmente.
Primul este din Ismail și Turnavitu: „Turnavitu nu a fost multă vreme decât un simplu ventilator pe la diferite cafenele murdare, grecești, de pe strada Covaci și Gabroveni. Nemaiputând suporta mirosul ce era silit să aspire acolo, Turnavitu făcu mai multă vreme politică și reuși astfel să fie numit ventilator de stat, anume la bucătăria postului de pompieri Radu-Vodă”.
Cel de-al doilea e din Emil Gayk: “A reușit în curând să ne dea o nouă îndrumare în politica noastră externă, emițând cel dintâi și cu multă autoritate părerea că trebuie să luăm pe transilvăneni fără Transilvania; susține însă că trebuie cu orice preț să obținem prin intervenția Vaticanului Năsăudul cu trei kilometri, kilometri situați nu însă împrejur, ci aliniați unul lângă altul, în lungime alături de oraș și cu direcția spre ducatul de Luxemburg, ca semn de admonestare pentru că a permis să I se violeze neutralitatea de armatele germane“.
Lectură plăcută!

Tovarăși, frumoasă e viața!

2009-04-11T18:53:00.001+03:00

La invitația prietenului Hanno Höfer, azi am vizionat filmul Tovarăși, frumoasă e viața!
Pelicula reunește șase filme realizate de către el, ca și de către Cristian Mungiu, Ioana Uricaru, Răzvan Mărculescu și Constantin Popescu, colegi de generație la Academia de teatru și film. E vorba despre o colecție de legende urbane din vremea comunismului, spuse cu umor și cu o unitate stilistică remarcabilă.
Sunt portretizați activiști și milițieni, descurcăreți și fotografi, în fond cotidianul comunist.
Cred că e vorba despre o piesă importantă din istoria unei generații de cineaști care cred în continuare că evocarea comunismului este o datorie publică. Această datorie e asumată fără ură, ci dimpotrivă, precum Good bye Lenin!, de pildă, cu calm și ironie.

La Radio România Actualităţi, sâmbătă dimineaţă

2009-04-10T18:44:00.003+03:00

Sunt invitat, împreună cu ministrul Toader Paleologu, la Radio România Actualităţi, sâmbătă dimineaţă de la 8h30 la 9h30, la emisiunea Matinal de week end, realizată de dl Gabriel Basarabescu.

Simple constatări

2009-04-10T00:13:00.003+03:00

Făcând un scurt bilanț al zilei de joi, când am publicat aici (vezi mai jos) un banc auzit în cursul dimineții, constat următoarele:
1. Un banc a trezit mai multe reacții decât zeci de postări despre cărți, evenimente din alte țări, descrieri de monumente și expoziții, considerații teoretice etc.
2. Numeroși cititori nu au văzut în bancul cu pricina problema (interesantă, zic eu) pe care o punea, ci doar o ocazie ca să mă jignească. E păcat. Timpul nu trebuie consumat cu acțiuni care dizolvă încrederea pe care o avem în semenii noștri. Recomand abandonarea unei asemenea atitudini, care nu face bine pe termen lung. Hobbes a scris pagini memorabile despre asta.
3. Numeroși cititori nu au aflat că nu mă intimidează vulgaritatea pe care ei o asumă, mai cu seamă atunci când au drept adăpost anonimatul. Le promit că, dacă insistă, voi delimita o rubrică specială pe blog unde ei să poată afișa orori. Am scris mai demult că nu suport cenzura și că nu o voi folosi niciodată. Trebuie să grădinăresc însă puțin spațiul acesta, care este o parte a spațiului public. Iar eu țin la decența spațiului public.
4. E puțin trist, dar văd că din ce în ce mai puțini cititori au umor. Cred că se iau prea tare în serios atunci când încearcă să profite de spațiul virtual pentru a poza în apărători ai unor principii pe care nu le pot, de altfel, verbaliza. Dispariția gustului pentru umor e îngrijiorătoare. Așa că, dacă mai aud bancuri bune, le voi posta aici. Umorul e semn de sănătate socială.
5. I-am învățat pe studenții cu care am lucrat de-a lungul anilor să facă deosebirea dintre spațiul academic și cel pur politic, oferindu-le criterii și explicații. Cei care folosesc acest blog pentru a-și afișa – chipurile, ca foști studenți – dezamăgirile față de „politicianul Preda”, fie nu au înțeles deosebirea pe care am făcut-o, fie sunt niște mincinoși care știu doar că sunt profesor, dar nu m-au auzit sau citit niciodată. Regret să le spun acestora că nu sunt deloc naiv. Traducere: nu mă trage nimeni pe sfoară! Iar în politică am intrat, cu nervii tari, pentru a face un parcurs lung și, sper eu, ascendent.
6. Le mulțumesc detractorilor din presă și în mod cu totul special echipei Gâdea de la Antena 3, pentru sporirea semnificativă a traficului pe acest blog. Sunt convins că, atunci când vor avea curajul să mă invite în emisiunea pe care o păstoresc seară de seară, le va spori și lor audiența.
7. Vineri de la 15h, la Librăria Cărturești voi participa la o dezbatere despre chestiunea romilor. Amănunte la adresa http://debate-house.blogspot.com.

http://www.bec2009pe.ro

2009-04-09T17:27:00.001+03:00

Aceasta este adresa electronică a Biroului Electoral Central organizat în vederea alegerilor din 7 iunie.

Un banc

2009-04-09T12:54:00.004+03:00

Deşi nici n-a apucat încă să-şi anunţe oficial candidature, Alteţa Sa Radu Duda a născut un banc:
Un ascultător întreabă la Radio Erevan: Ce e mai greu? Ca R. Duda să convingă electoratul monarhist că Margareta poate fi soţie de Preşedinte sau ca Antonescu să convingă electoratul liberal că el e adevăratul monarhist? Răspuns: Nu mai insistaţi, dle. Patriciu!

21h10 la TVR1

2009-04-09T12:41:00.002+03:00

În această seară, de la 21h10, sunt invitat la TVR1 la emisiunea "În spatele uşilor deschise".

Peremistul Becali

2009-04-09T00:20:00.004+03:00

Lamentațiile publice din ultimele zile legate de soarta lui G. Becali aveau deja un dublu sens.
Era vorba, mai întâi, de un sens gazetăresc. Fiind el însuși un produs pur mediatic, din zona confuză a mariajului politicii cu sportul, Becali și-a montat cu grijă aparițiile. Timpul de care a dispus el în media în ultimii ani nu a fost egalat de vreun sportiv sau de vreun politician. Gesturile sale cele mai banale au fost atent construite ca subiecte de presă. Era evident că orice situație extremă – iar arestarea e așa ceva! – constituie Subiectul par excellence. Deși acum nu mai era ceva construit de el, jurnaliștii au căzut totuși în plasă. Au fost victime ale sale și cei pentru care Becali reprezenta o degradare majoră a decenței publice. Sincer să fiu, asta m-a mirat, pentru că libertatea presei e de fapt amenințată și nicidecum ilustrată de un compus exploziv ca Becali.
Al doilea sens al discuției publice din ultimele zile despre Becali e unul pur comercial. Avocații bogatului om de afaceri și-au făcut reclamă la televizor. Se știe foarte bine că, în lumea avocaților, viclenia nu e tocmai un defect...
Ieri s-a ivit și al treilea sens al dezbaterii. Ceva-ceva se înfiripase și în zilele precedente, când protestele din fața Tribunalului adunaseră și unii cetățeni care aveau emblemele PNG (Partidul Noua Generație). Ei bine, ieri, C.V. Tudor a definit sensul politic al mobilizării mediatico-avocățești din ultimele zile. Becali e candidat pe lista PRM pentru europene. După Vadim Tudor, plasat pe primul loc, vine Becali pe locul doi.
Am citit pe Hotnews un mic dosar de presă foarte bine alcătuit despre relația dintre cei doi politicieni. Aș adăuga doar scorurile obținute de partidele lor la ultimele alegeri. PRM a câștigat 245.390 de voturi la Senat (3,57%) şi 217.595 de la Cameră (3,15%), în vreme ce PNG a luat 174.519 la Senat (2,53%) şi 156.901 la Cameră (2,27%). Ambii lideri de partid au fost candidați în București și au pierdut competițiile.
Presa și avocații i-ar putea oare reinventa pentru Europa? Eu cred că nu. Peremizarea lui Becali va eșua probabil la fel cum a eșuat și peremizarea lui Funar.
PS O invitație la o dezbatere care va avea loc vineri: http://debate-house.blogspot.com/2009/04/incluziunea-sociala-romilor-o-problema.html

Conservatoarea britanică Norica

2009-04-08T09:31:00.006+03:00

Citesc un interviu cu Crin Antonescu in Revista 22. Preşedintele penelist avansează ideea că miza confruntării cu PDL este salvarea valorilor liberalismului şi ale dreptei. Dl Antonescu nu poate explica un lucru simplu, solicitat de gazetarul care îl intervievează, şi anume de ce PNL se declară la dreapta în ţară, deşi a integrat un grup de stânga în Parlamentul European. Aflăm, în schimb, de la dânsul că "PNL e mai degrabă un partid de tip conservator, în sensul britanic al termenului". Ne-am liniştit. Suntem, în fine, luminaţi. Norica, şefa peneliştilor într-un grup de stânga din PE, e o conservatoare de tip britanic... Iată de unde vine salvarea dreptei! Şi a liberalismului!
PS În acelaşi număr din Revista 22, trebuie neapărat citit articolul dlui Alexandru Zub din dosarul consacrat lui Richard Wurmbrand, articol care începe aşa: "Nu am avut niciodată ocazia de a-l cunoaşte. Am stat însă în "camere" vecine în închisoarea din Gherla, unde reputaţia de rezistenţă a pastorului Wurmbrand îi asigura un interes real din partea noilor veniţi".

Crin și chin: Geoană

2009-04-08T00:22:00.002+03:00

Liderul PSD se chinuie de vreo 10 zile să iasă din anonimat. Iată de ce dânsul anunță neîncetat că va candida la Președinție.
Nimeni nu e interesat de acest subiect. Dl. Geoană însă insistă.
Orice ocazie e bună. O ședință de partid, o emisiune la TV, o replică a lui Vanghelie, alegerile europene. Orice. Numai de-ar scrie ziariștii că e candidat….
Dl Geoană nu mai are răbdare, deși alegerile se țin la finele lui 2009. Până acum, s-a străduit să scape de Adrian Năstase. Acesta, conștient că n-are șanse, s-a retras. E de găsit pe blog.
De-acum, dl Geoană poate lua un aer profetic. Social-democrat fiind, domnia sa are acces la viitor. Vede deja turul al doilea. Cine se zărește acolo?
Surpriză, zice tot dl Geoană: nu e Băsescu! Cum așa? Poate nu candidează, zice tot șeful pesedist. Dacă n-ar candida, dl Geoană ar fi sigur că intră și dânsul în turul al doilea. Altfel, poziția îi e amenințată de candidatul penelist.
Pentru dl Geoană, nu e chin. E Crin.

Chișinău

2009-04-07T23:11:00.001+03:00

Urmăresc cu atenție, ca orice cetățean al României, evoluțiile de la Chișinău. Cum am umblat mult prin acest oraș, relatările de presă mă poartă prin locuri foarte cunoscute. Sper ca prietenii mei de acolo să iasă cu fruntea sus din această încercare.

Ziua internațională a romilor

2009-04-07T23:09:00.002+03:00

Mâine e ziua internațională a romilor. Cu această ocazie, vă sugerez să citiți volumul intitulat Tragedia romilor deportați în Transnistria 1942-1945, editat de Radu Ioanid, Michelle Kelso și Luminița Mihai Cioabă. Volumul, apărut la Polirom zilele trecute, reunește documente ale statului român și mărturii ale supraviețuitorilor Holocaustului. E o lectură cutremurătoare. Ieri, Parlamentul a găzduit, spre cinstea lui, o lansare a acestui volum, a cărui apariție a fost sprijinită de OSCE.

La Realitatea de la 20h.

2009-04-07T14:47:00.001+03:00

In aceasta seara, sunt din nou invitat la Realitatea TV.

Dictatura guralivilor

2009-04-06T23:59:00.003+03:00

Săptămâna trecută am fost invitat la o emisiune a postului Realitatea TV, organizată nu în studiourile de la Casa Scânteii, ci pe un hol al Parlamentului. Am realizat atunci un lucru pe care vreau să îl evoc aici. În treacăt fie spus, fusesem invitat acolo ca să discut despre alegerile din 7 iunie împreună cu A. Năstase și până la urmă am avut parte de o emisiune în care am discutat cu M. Vanghelie despre G. Becali. Televiziunile îți rezervă uneori asemenea surprize. Când se întâmplă, n-ai ce face. A dezerta e semn de slăbiciune. Dar nu despre asta doresc să vorbesc acum.
Pe holul cu pricina, studioul Realității nu era singurul. La câțiva metri era amenajat și cel al Antenei 3. Invitații se succedau cu repeziciune, trecând uneori dintr-un loc în celălalt. Era zgomot, mai ales că alte zeci de persoane se aflau în preajmă. Erau politicieni, dar și jurnaliști. Unii intrau/ieșeau în/din ședințe, alții discutau aprins, alții, în fine, asigurau condițiile tehnice pentru transmisiile TV.
Cum a trebuit să aștept, din pricină de breaking news, am urmărit peisajul uman de pe hol preț de câteva minute, prinzând și frânturi de conversații.
Mi-am dat seama atunci cât de greu i-ar fi cuiva venit din exterior să deosebească între jurnaliști și politicieni. Erau, ce-i drept, acolo câțiva politicieni care veneau din lumea presei. Alții erau politicieni care vorbeau la fel de bine ca un om de presă cu experiență. Erau tot acolo jurnaliști pentru care idealul profesional constă în a sta la masă cu un politician pe care tocmai l-au făcut cu ou și cu oțet. Erau și politicieni care se tutuiau cu realizatorii de emisiuni așa cum mă tutuiesc eu cu foștii colegi de armată.
Dar nu aici e problema.
Confuzia cea mai gravă venea din altă parte.
Fac o paranteză: oamenii politici sunt definiți de deciziile pe care le iau și, abia în al doilea rând, de felul în care argumentează public aceste decizii. Cele două aspecte sunt de nedespărțit. Nu poți vorbi fără a lua niciodată decizii, nu poți decide fără a explica.
Jurnaliștii, în schimb, nu decid. Am în vedere aici decizia în sensul tare, adică decizia în numele celorlalți, nu cea cu o arie strict personală sau privată. Jurnaliștii sunt definiți doar de discursul pe care îl țin. Dacă fac jurnalism de investigație, discursul e traducerea prezenței lor în preajma probelor factuale. Dacă e jurnalism de opinie, discursul e emanația libertății de expresie, adică a inteligenței. Pentru că, zic eu, prostia nu emană decât onomatopee, niciodată discurs.
Ei bine, văzând scenele de pe holul parlamentului, am realizat că unii politicieni maimuțăresc jurnalismul și că unii jurnaliști maimuțăresc politicienii. Ce înseamnă asta? Că fiecare joacă rolul celuilalt și că, de fapt, în locul deciziei, avem vorbe, respectiv că în locul libertății de expresie avem anarhia opiniei, discursul iresponsabil, lipsit de orice reper factual și de orice urmă de inteligență.
Cele două specii se întâlnesc, de fapt, într-un soi de discurs vindicativ, care nu are obiect, care se auto-reproduce fiindcă se auto-justifică și care e cu atât mai prizat cu cât e mai aproape de divertisment.
Într-o asemenea lume, e greu nu doar pentru politicieni să facă politică, dar și pentru jurnaliști să facă presă. E greu, pentru că primii sunt descurajați de gesticulația radicală a chiulangiilor vorbăreți, în vreme ce gazetarii sunt inhibați de succesul colegilor lor care ajung să-și bea, în numele libertății presei, cafeaua de dimineață cu un infractor care face rating.
Am scris acest text în apărarea libertății presei. De ce spun asta? Pentru că este, de bună seamă, gravă, dar nu insurmontabilă, situația în care politicienii au drept adversari specia pe care cineva a caracterizat-o ca fiind a prostănacilor. Și mai gravă este însă situația în care libertatea presei e amenințată de dictatura guralivilor…

Istorie contemporană

2009-04-06T10:48:00.002+03:00

Astăzi, la 17h30, la Institutul de Cercetări Politice din strada Spiru Haret nr. 8, Alain Chatriot, chargé de recherches la CNRS Paris, va conferenţia pe tema Les renouveaux de l’histoire politique française du contemporain. Conferinţa face parte dintr-un ciclu intitulat L’Europe: nouveaux enjeux, nouvelles recherches, organizat de Institutul Francez din Bucureşti, Fondation Maison des Sciences de l’Homme Paris şi New Europe College.

O veste bună de la FMI

2009-04-06T01:17:00.002+03:00

Într-un interviu acordat Le Figaro, directorul general al FMI, Dominique Strauss-Kahn anunță reluarea creșterii mondiale la începutul lui 2010 în Statele Unite. E o veste bună. Puteți citi interviul la http://www.lefigaro.fr/economie/2009/04/05/04001-20090405ARTFIG00139-dsk-la-reprise-viendra-des-etats-unis-debut-2010-.php

Comunism și antropologie

2009-04-06T00:41:00.002+03:00

Editura Paideia a publicat recent volumul Anii 90 și bucureștenii, după ce în urmă cu cîțiva ani publicase un volum similar despre anii 80. Volumul reunește mărturii orale și interviuri despre primii ani ai tranziției. Ultimul text din volum îi aparține actualului director al Muzeului Țăranului, dl Vintilă Mihăilescu. Reproduc aici un scurt extras din interviul acordat de distinsul profesor despre relația dintre știința pe care o practică și experiența comunistă:
“Timp de câțiva ani de zile, vreo 3-4 ani, eram și eu pe un fel de liste ale posibilelor contacte, un fel de potențiali oameni de viitor. Drept care, aproape că nu exista weekend în care să nu fiu într-un workshop, într-un colocviu în toate colțurile Europei, unde poziția mea și a celorlalți era, pur și simplu, de martori. Adică nu eram antropolog, nu eram considerați, de fapt, ca profesioniști într-un domeniu sau altul dar, dacă vorbeai bine o limbă străină și vorbeai cât de cât coerent, făceai parte din aceste conferințe, dezbateri și așa mai departe. Eram, deci, martorul din interior, povesteam Europa comunistă Europei occidentale. Și eram valorizat în această calitate. Am început să ies din aceste rețele și să fiu, într-o anumită măsură, înlăturat din ele, în momentul în care am început să devin antropolog și să vreau să am un discurs mai profesional, nu neapărat profesionist, ci mai profesional. Or, asta nu interesa pe nimeni. Puțin le păsa de antropologia mea și nu m-a întrebat nimeni de cercetările pe care le-am făcut. Eu trebuia să povestesc – într-un mod inteligent, evident – societatea comunistă. În momentul în care n-am mai povestit, fiindcă aveam niște rețineri și niște păreri, lucrurile au început să se așeze pe un făgaș de altă natură“.

Interviul de pe blogul lui Istodor

2009-04-05T19:23:00.003+03:00

Miercuri, Istodor m-a invitat la un interviu pe blogul lui. Un interviu cu întrebări puse de el, dar și de cititorii blogului său. Reproduc aici textul interviului, după ce l-am editat, reținând doar întrebările la care am reușit să răspund în cele circa 70 de minute cât am fost prezent pe blogul lui Eugen.

Istodor: Tu mănânci vreodată? Ești om de pește sau de porc?
Cristian Preda: Mănânc, în ordine crescătoare, pește, porc și vită.
Nedormitul: Vorbiţi despre Piţurcă, sârbi, 3-2, Constanţa, starea terenului şi ce vină are Băsescu în toate astea?
Cristian Preda: Pițurcă e expirat.
Istodor: Ai înnebunit? Cum e expirat? Pe cine pui în loc?
Cristian Preda: Preferatul meu e Böloni. A fost serios ca fotbalist, e serios și ca antrenor.
Cititorul Anonim: Domnule Preda, dacă vă veți alătura comisiei de politică externă, așa cum declarați de curând pe blog, în ce va consta activitatea dumneavoastră? Puteți să ne faceți o scurtă introducere cu responsabilitățile dvs din ultimii ani din cadrul OIF și să argumentați, bazându-vă pe experiența de până acum, de ce considerați că sunteți potrivit pentru poziția pe care o vizați la Bruxelles?
Cristian Preda: În ultimii doi ani, am fost președintele comisiei politice a Francofoniei. Comisia cuprinde reprezentanții a peste 60 de țări. Ea a tratat, în perspectivă multilaterală, dosarele calde din zonele de conflict și chestiunile democratizării. Afacerile externe ale Uniunii sunt mai complicate. PESC și PESA sunt mai articulate decât pozițiile Francofoniei, dar așteptările sunt și ele mai mari. Eu cred într-o politică externă și de securitate comună foarte puternică.
Istodor: Bă, da’ Böloni nu s-a adaptat acilea în Ro. A mai fost antrenor. Visează, e utopic.
Cristian Preda: S-a adaptat în Franța și în Belgia, poate face treabă și aici.
Istodor: Nici Mutu nu se mai adaptează. N-are cui da pase. Ce-i cu băieții noștri? Ai un verdict?
Cristian Preda: Rapidiștii sunt optimiști. Iar eu sunt rapidist.
Nedormitul: Böloni ar împăca şi capra şi varza: rege străin, dar din părţile locului.
Cristian Preda: Dacă e vorba de rege străin, lipsește monstruoasa coaliție…
Istodor: Până la urmă imoralitatea, pokerul, femeile afectează munca de antrenor? Sau poți fi genial și să le ignori? Mai exact: în fotbal, poți fi și imoral și cu rezultate?
Cristian Preda: Problema lui Pițurcă nu e viața sa privată. Ca și pentru oricare altul, aceasta trebuie protejată. Problema lui e performanța publică. Șansele de calificare sunt practic nule.
Istodor: Auzi, Cristi, Platon cu ce echipă ar ține? La ce echipă ar juca?
Cristian Preda: Platon iubea gimnastica.
Angela: Bărbați! Faceți ce faceți și tot la fotbal ajungeți. Să nu vă deschid câte un Bergenbier? Domnu’ Preda, Eugen, pariuri? Înfrângem sau nu?
Cristian Preda: Angela, nu mai fac pronosticuri cât e vorba despre Pițurcă.
Istodor: Unde a greșit Platon?
Cristian Preda: Platon nu a greșit. Faptul că vorbim despre filosofie sau despre politică i se datorează în mare măsură. A propos de Platon: pot să fac o recomandare de lectură? E vorba despre cartea scrisă de Thomas Carthcart și Daniel Klein, apărută în română de curând la Nemira și intitulată “Platon și ornitorincul intră intr-un bar…”. E cea mai simpatică introducere în filosofie pe care am citit-o în ultima vreme/
Manneken Press: Cel mai lucid politician din Europa este… ?
Cristian Preda: Au existat mulți politicieni lucizi in Europa. Modelele mele sunt Adenauer și de Gaulle.
Istodor: Marx a greșit sau Lenin, stalin, Ceaușescu?
Cristian Preda: Marx e un filosof de secol 19. Scriu asta pentru că unii dintre liceenii de azi cred că Marx s-a născut după al doilea război mondial.
Istodor: De ce Adenauer și de Gaulle?
Cristian Preda: Adenauer - pentru credința într-un ideal, care l-a animat încă din anii 30. Iar De Gaulle pentru curaj.
Manneken Press: Mulțumesc, amândoi erau strategi buni, dar oratori slabi. Altul decât TB din România este…?
Cristian Preda: Există și în România politicieni lucizi. Am pretenția că eu însumi sunt lucid.
Istodor: De ce dracu’ ți-ai dorit să fii consilier? Ai fost consilier. Ești consilier. Îl uiți pe Milică? Ții la Băse?
Cristian Preda: Am devenit consilier pentru că, după ce mi-am luat doctoratul în Franța în științe politice, Emil Constantinescu m-a invitat să lucrez cu el. Cu actualul Președinte am lucrat din 2007, după ce între 2005 și 2007 am fost la Externe. A apreciat ce am făcut acolo și m-a invitat să lucrez direct cu el. Pentru mine, cele două experiențe sunt o oportunitate profesională extraordinară.
Istodor: Să fii consilier… nu ești frustrat?
Cristian Preda: De ce frustrat, Eugene?
Istodor: Ce-i aia bă oportunitate? Nu e de ajuns că ești pe picioarele tale? Că ești prof, că ai o facultate unde predai? Vrei mai mult sau ce?
Cristian Preda: Nu am întâlnit nici un profesor de științe politice din Europa care să nu fie tentat de politică. Iar politica la nivel înalt e evident mai atrăgătoare decât oricare alta. Până și autorul meu preferat, Raymond Aron, a fost tentat….
Manneken Press: De câți politicieni lucizi e nevoie și de cât timp ca să schimbăm o țară de țărani atemporali într-o națiune de cetățeni ?
Cristian Preda: Națiunea română e alcătuită din cetățeni responsabili. Din 1996 încoace, la fiecare alegere pentru Parlament, cetățenii i-au trimis acasă pe cei care organizau scrutinul. În interbelic era exact pe dos. E un progres uriaș. Nu mai suntem o națiune de țărani.
Istodor: De ce nu ne potolim ca-n cărțile citite: o casă, o gagică-nevastă, un copil, cărți și trai nene toată viața. Ce ne trebuie arenă? Societate? Trafic rutier? Teve?
Cristian Preda: Nu mă pot baricada în viața mea privată. Am nevoie de spațiul public. În același timp, detest vedetizarea…
Sym: Am câteva întrebări: (1) Pentru cei mai neinformați (ca mine) în privința francofoniei, ne puteți explica în câteva cuvinte care este implicarea României în această zonă și care sunt beneficiile? Uneori am senzația că este ceva în care am intrat ca să le facem pe plac francezilor, cu care mie mi se pare că avem mai degrabă o legătură formală decât una efectivă de apropiere. (2) Aveți vreo opinie cu privire la retorica furibundă îndreptată împotriva d-nei Macovei? Nu par să fie atacuri obișnuite, d-nul Ponta reacționează ca un rechin ținut într-o cușcă nemâncat o săptămână, căruia i se pune în apă un pic de sânge. E un spectacol. (3) Alegerile europarlamentare sunt percepute în România (și nu numai) ca neavând miză. Are PDL-ul (și dvs. în special) vreun plan pentru a genera interes? Până acum nu am văzut dezbateri axate pe problematica europeană. Cu parteneri gen A. Severin, nici nu știu dacă e posibil. Ce veți face? (4) Dacă v-ați oferit atât de grațios să răspundeți la întrebări încerc să scot mai multă informație - știți cumva dacă d-na Macovei și d-nul Ungureanu au intenția să iasă la înaintare, precum dvs., sau vor sta mai în umbră în această campanie? Nu prea i-am văzut/auzit până acum. (5) S-a discutat măcar un pic la Cotroceni cuplarea alegerilor prezidențiale cu cele europarlamentare?
Cristian Preda: 1. România oferă din 2007 burse doctoranzilor din lumea francofonă. E respectată pentru asta. E doar un exemplu. 2. Întrucât dorește acest portofoliu pentru el, Ponta detestă orice titular trecut, prezent și viitor de la Justiție. Cu atât mai mult pe Macovei, care a făcut și treabă acolo. 3. E probabil ca alegerile europene să fie în mare măsură o repetiție pentru prezidențiale. Nicolai și Severin sunt mai degrabă expresia unei alegeri anti-Băsescu decât o opțiune europeană veritabilă a celor două partide. Sunt gata să îi infrunt pe orice chestiune europeană, ca și de politică națională. 4. Nu știu. 5. Nu.
Istodor: Cum ai tras sforile să iei locul trei pe listele PDL, unde nu ai activat? Bineînțeles că Băsescu te-a pus, el a făcut listele.
Cristian Preda: Mă bucur că ocup locul al treilea. Președintele m-a sprijinit în proiectul de a începe o carieră europeană. Nu ascund faptul că am relații foarte bune cu liderii PDL.
Angela: Există filosofie? Sau există doar experiențe personale povestite ale altora la care te poți alipi dacă întâmplător corespund cu a ta?
Istodor: Mișto Angela: există filosofie sau o împletire logică de cuvinte și o interpretare ușchită a lumii trăite?
Cristian Preda: Filosofia nu e experiență povestită, ci trăită.
Istodor: Auzi, Cristi…Spune-mi și mie: Udrea, Ioana și Elena Băsescu sunt coincidențe în viața politică? Dacă n-ar fi Băse, ele n-ar fi în prim plan. El este un fel de promoter? Cui folosește prezența acestor domnișoare și doamne?
Cristian Preda: Eugene, eu cred că e regretabil faptul că adversarii Președintelui îl atacă atacându-i familia. Îmi amintesc cât de trist era Dragoș Constantinescu (care mi-a fost coleg de liceu) când i se întâmpla așa ceva tatălui său. Pe Ioana și Elena Băsescu nu le cunosc cum îl cunoșteam pe Dragoș, dar bănuiesc că sunt la fel de triste că se întâmplă asta.
Istodor: Stai, dar Elena s-a băgat, Udrea s-a băgat. Sunt persoane publice. Cum să le ataci? Are silicon Elena? Se joaca cum dictează Băsescu Udrea, se joacă? A cui e vina?
Cristian Preda: Cred că și Elena Udrea și Elena Băsescu asumă condiția lor publică.
Istodor: Nu le-am băgat eu în politică. Întâmplător sunt promovate de Băse, nu de mine, iar ele nu au o imagine proprie. Ce poți spune despre Elena Băse? Dar despre Udrea? Așa, ca imagine de om politic, cum se recomandă. Prima nu se pricepe decit la nimic, cealaltă la avocatură poate, dar n-a probat-o în public.
Cristian Preda: Eugene, să-mi dai voie să te trimit la Elena Udrea și la Elena Băsescu cu asemenea întrebări insidioase.
Istodor: De ce nu se mișcă lumea după ritmul lui Băsescu? De ce se schimbă în ritmul lui Iliescu?
Cristian Preda: Președintele Băsescu e mai credibil după patru ani și jumătate de mandat decât era Iliescu la finele oricăruia dintre cele trei mandate ale sale. De asta e și așa agresiv Crin Antonescu.
Manneken Press: PSD este cea mai bună soluție de coguvernare sau cea mai comodă?
Istodor: Manneken, bună întrebare.
Cristian Preda: PSD e soluția pe care a impus-o refuzul liberalilor la oferta Președintelui. E păcat că nu avem o guvernare de dreapta (pentru că eu plasez și PNL și PDL la dreapta), dar e mai important să avem acum o guvernare stabilă. În momente de criză, stabilitatea politică și solidaritatea sunt esențiale.
Angela: Lumea se mișcă și se schimbă în ritmul lui Iliescu, Antonescu și Băsescu. Ce să-ți spun… Ce contează dacă Elena B. sau Elena U. are silicon sau nu? Eu una judec oamenii după ce au în cap. Era o întrebare bună ieri. Cum mai convingeți oamenii să se mai ducă la vot?
Cristian Preda: Cred că poți convinge dacă nu îndrugi verzi și uscate. Lumea vine la vot dacă are impresia că trimite în Parlament (inclusiv în cel european) persoane normal constituite, animate de sentimentul datoriei față de comunitate.
Andrei: Câte măsuri ale noului guvern pot fi catalogate ca fiind liberale (tradiția clasică) și aș dori să le numiți, dacă există? În ce măsură discuția despre modificarea Constituției a pornit de la ideea perfect liberală că cetățenii trebuiesc protejați de potențialele abuzuri ale statului, iar Constituția trebuie să vizeze nu distribuția de putere în funcție de puternicii zilei, ci tocmai reglementarea asimetriei dintre puterea statului și puterea cetățenilor.
Cristian Preda: Perioada de criză de acum reclamă măsuri care cu greu pot fi calificate drept liberale în sensul clasic. Modificarea Constituției a plecat de la ideea că peisajul instituțional e strâmb. Asta înseamnă că, în loc să faciliteze găsirea unor soluții în situații de criză, Constituția produce crize.
Istodor: Ai întrebări și pe facultatea ta… Vorbește unul că te-a călcat OLAF-ul.
Cristian Preda: OLAF a fost sesizat acum mulți ani, când fostul decan a fost acuzat absolut pe nedrept pentru un program care nu era gestionat de el. OLAF a constatat de altfel că totul era în ordine. Sunt mândru de Facultatea mea. E singura din Europa cu predare în trei limbi. Rata de mobilitate europeană a studenților e de circa 25%, în vreme ce rata medie la nivel european este de 4%.
Sisi: Cum s-a născut inimiciția dvs. personală cu Bogdan Teodorescu?
Cristian Preda: Nu sunt într-o relație de inimiciție cu Bogdan Teodorescu. Pur și simplu el sprijină politicieni în care eu nu cred: Năstase, Antonescu etc.
Andra: Dle. Cristian Preda, de ce-ați intrat în politică dacă “toți-sunt-la-fel”?
Cristian Preda: Nu sunt toți la fel. Există politicieni talentați și alții mai puțin talentați. Există unii corupți și alții impecabili.
Euxdobrin: Cum a reușit actualul PD-L “să fure” marea majoritate a electoratului PNȚ-CD?
Cristian Preda: PDL a recuperat o parte însemnată din votul de dreapta, pentru că PNȚCD a dispărut și pentru că PNL s-a dus la stânga.
Istodor: Bă, tu ai conștiința curată? N-ai furat, n-ai trădat, n-ai spus prostii?
Cristian Preda: Eugene, am conștiința curată. Trădarea, furtul și, îndrăznesc să spun, prostia îmi sunt străine.
Angela: Prostii poate spune oricine. Eu aș fi întrebat: ești sigur că vrei să poți fura, să poți să trădezi, să trebuiască să minți?
Nedormitul: Ce e mai frumos de furat? Merele din curtea vecinului sau trandafirii din grădina publică?
Cristian Preda: Educația pe care am primit-o mă împiedică să fur și să mint.
Manneken Press: În Emil Constantinescu mai credeți?
Cristian Preda: Îl respect pe președintele Constantinescu. Cred, de altfel, că “foștii” trebuie să aibă parte de respectul concetățenilor lor.
Istodor: Să fii om cu mine, bă, dacă ajungi mare și tare pe la Europa și să nu te mai prind prin Berceni că-ți rup oasele!
Manneken Press: Hai, Istodor că s-a eliberat un loc la Cotroceni!
Cristian Preda: Stau în Berceni din 1992, după ce stătusem deja între 1966 (anul nașterii) și 1982. Între 1982 și 1990 am stat cu părinții mei pe Chiscani, între Turda și Griviței. Din 1991 în 1992 am stat pe rue Tournefort la Paris. E o stradă pe care o iubea și Noica…
Tournefort: Rue Tournefort, frumoasă strada… Știam pe cineva la nr. 24. Nu știam însă că îi plăcea și lui Noica.
Istodor: E ora 13. Unde te duci? Ce mănânci azi? Ce vin îți place?
Cristian Preda: Nu știu dacă apuc să mănânc la prânz. Mi se întâmplă deseori să nu mănânc decât seara la 10 când ajung acasă. Prefer vinul rose.
Istodor: N-am reușit să te prind cu vreo șmecherie, să ajungem legați diseară la Gâdea sau Crețuleasca.
Cristian Preda: Gâdea îmi e simpatic. Și eu îi eram lui. La începutul carierei sale, mă chinuia la emisiunile lui de la miezul nopții.
Manneken Press: Stilul ăsta colocvial face cât 1000 de peripatetice.
Cristian Preda: Eugene, noi nu mai terminăm interviul ăsta? Mă dă Băsescu afară dacă stau toată ziua pe blog…Mai spun una-alta si pe blogul meu….
Andrei: Cea mai bună vorbă spusă despre Cristian Preda în contextul recent a fost a d-lui Vintilescu. Parafrazând, între Cristian Preda și mulți cei care încearcă să-l lipească de vreo imagine, o idee “rea”, vreun dictator e o distanță enormă, creată de bibliotecile care celor din urmă le sunt total străine
Istodor: Gata, te las. Du-te la Băse, intră în cabinet și urlă: sunt mândru de mine. Poți?
Cristian Preda: Promit că așa voi face. Are umor și el, dragă Eugen. Îți mulțumesc foarte mult pentru invitația de a dialoga în această formulă. Le spun la revedere și cititorilor acestui blog!
Angela: Spuneți-ne à bientot, nu la revedere. Și mulțumim.
Andra: Vă multumesc pentru răspuns. Cred că este cel mai bun interviu cu un politician în many-many years. Aduceți o noutate absolută în politică, domnule Cristian Preda. Nu știu de ce, dar simt că se potrivește acestui interviu (credits to bleen): You’ll Never Walk Alone http://www.youtube.com/watch?v=0nfFi-_Hb2A&feature=related
Nicole: La revedere, dle Cristian Preda! Am fost și eu aici, deși n-am pus întrebări. Salutațiuni președintelui, de asemenea! @Eugen, Mișto idee, ca lumea ți-a ieșit! brava!
Gavril-escu: La aia cu Daciada Sârbu nu a răspuns!
Istodor: E, or fi multe la care n-a răspuns. Mai ales la alea pe care nu i le-am pus. Experiența de azi mă îndeamnă să coborâm printre noi și alți inși de teapa lui Cristi. Așa că mă apuc de treabă.
Cori: Mai ales, caută unul mai puțin plictisitor și mincinos. Atâtea a făcut el pentru francofonie de n-a auzit nimeni! Da salariul…bleah.
Gabriela: Excelent interviu, felicitări! Mi-e teamă, dle Istodor, că nu veți găsi prea mulți “inși de teapa lui Cristi”. cel puțin nu printre politicieni..
Adina: Dacă-l aduci aici pe Băsescu, ești tare. Și pe Vanghelie, pliiz, pliiz, pliiiiiiiz.
Freedom: Și dacă Pițurcă e expirat, Crin cum e?

Votul moldovenilor

2009-04-05T16:22:00.003+03:00

La Ambasada Moldovei de la București, azi la prânz, în ziua votului, campania electorală era în toi.

Un site si o revistă

2009-04-05T00:49:00.001+03:00

Site-ul a fost lansat zilele trecute de Fundația Robert Schuman și are adresa următoare: www.elections-europeennes.org. Aici pot fi găsite informații despre Parlamentul European, dar și despre campaniile electorale din cele 27 de țări-membre.
Revista pe care vreau s-o recomand se numește “Studia politica” și a intrat în al nouălea an de existență. Ultimul număr a ieșit de sub tipar tot zilele trecute și include, între altele, articole despre alegerile din noiembrie 2008 din România, despre lecturile islamice și arabe ale lui Machiavelli, despre geopolitică și liberalism, ca și șapte recenzii la volume de teorie politică.

Liberalismul dlui Cioroianu

2009-04-04T00:59:00.000+03:00

Adrian Cioroianu e în mult mai mare măsură atașat de principiile liberale decât este Crin Antonescu. Așa că a fost obligat să plece din PNL.
Unii vor spune că e o urmare naturală. E, în orice caz, prima dezertare din partid după alegerea noului șef penelist.
Personal, regret îndepărtarea lui Adrian de pe lista PNL pentru Parlamentul European. Era un interlocutor serios, chiar dacă atunci când a fost ministru de externe și-a pierdut o parte din reputație. Aș fi preferat o dispută cu el unei confruntări cu, zic și eu la întâmplare, Norica Nicolai.
Îl și invitasem să facem în campanie o dezbatere la Grupul pentru Dialog Social, ai cărui membri suntem. Ar fi fost simpatic ca doi colegi de Grup să aibă o confruntare electorală. În orice caz, ar fi fost o premieră. Într-adevăr, deși sensibilitățile politice și opțiunile electorale ale membrilor GDS au fost si sunt și acum diverse, o confruntare electorală între membrii acestei organizații nu s-a realizat niciodată.

Evenimente

2009-04-03T00:28:00.004+03:00

În timp ce Geoană își anunța nu doar candidatura, ci și victoria sigură în alegerile prezidențiale, un preot explica doct, în fața Parlamentului, că un “cip de pașaport” produce cancer, iar unul dintre numeroșii veri Becali vorbea despre “palatul” familiei.
La acea oră, la Londra avea loc reuniunea G20.

O conferinţă la ICR

2009-04-02T10:49:00.006+03:00

Aseară, la ICR, Toader Paleologu a ţinut o conferinţă de bună calitate. Titlul era strident - "ce e o pleaşcă?" - cu referire la unele recente declaraţii politice de-ale ministrului.
Subtitlul conţinea, de fapt, tema conferinţei: noroc şi virtute la Machiavelli şi Montaigne.
Pentru cunoscători, să spunem că interpretarea dată temei în cazul Machiavelli o urma pe cea a lui Quentin Skinner, care a scris pagini memorabile despre erotizarea relaţiei dintre "virtu" şi "Fortuna".
În schimb, Montaigne a fost citit prin prisma distincţiei dintre "noroc constitutiv" şi "noroc circumstanţial". În tonul lui Toader Paleologu, am simţit o pasiune pentru Montaigne pe care am mai văzut-o la cel care mi-a fost mai întâi mie, apoi şi lui, dascăl la Paris: e vorba despre Pierre Manent.
Sala a fost plină.
Chiar dacă unii, cum spunea cineva răutăcios, "veniseră pentru pleaşcă", cu toţii am avut parte de o conferinţă de filosofie politică de ţinută.

Liberalismul dlor Frunda și Ponta

2009-04-02T00:03:00.003+03:00

Dl Frunda trece drept un liberal, adică un om cu maniere elegante, cultivat și distins. Iată de ce m-am bucurat când am aflat că va fi prezent într-o emisiune tv de acum câteva zile în care eram invitat și eu.
În peisajul mediatic actual, e greu să dai peste un interlocutor manierat. Conversația avută înainte de emisiune mi-a întărit nădejdea unui dialog civilizat.
În timpul emisiunii, la care mai participa și dl Ponta, ministru în actualul guvern, dl Frunda a vorbit despre Monica Macovei. Termenii în care a făcut-o erau neobișnuiți. Dl Frunda o acuza că defăimase România într-un seminar la care și domnia sa participase! Gravă acuzație! Defăimare în seminar! De față cu dl Frunda!
Am fost șocat. Trei erau motivele.
Primul era acela că dl Frunda prezenta situațiunea ca și cum abia ar fi supraviețuit baionetei defăimătoare a dnei Macovei. Nimeni nu auzise însă despre lupta purtată de domnia sa....
Al doilea motiv de stupefacție era acela că deși o acuza, în lipsă, de lucruri grozave, dl Frunda era jovial, mai ales când privea spre dl Ponta, făcîndu-i parcă discret cu ochiul. Patima, mă-nțelegeți, era pentru camera de luat vederi!
Al treilea motiv era cel mai șocant. Atunci cînd o acuza pe fosta ministră a justiției, dl Frunda folosea termenii pe care extremiștii i-au folosit ani de-a rândul pentru a-i defăima pe udemeriști.
In acest timp, eu mă vedeam apărându-i în anii 90 pe udemeriști de elucubrațiile patriotard-extremiste. Ce timpuri... Și atunci, și acum această retorică a defăimării îmi apare drept inacceptabilă.
Deși am vorbit imediat după emisiune cu Monica Macovei, acum membru PDL, n-am vrut să insist asupra acestui subiect până ce o anchetă independentă nu lămurește chestiunea. Fiind eu însumi în PDL, n-am vrut să trec drept părtinitor. „Cotidianul” de azi lămurește cazul, după ce a analizat transcrierea discuțiilor din seminar, titrând “Gyorgy Frunda a defăimat-o pe Monica Macovei”.
Atitudinea dlui Frunda este cu atât mai surprinzătoare cu cât partidul domniei sale este înfrățit pe plan internațional cu PDL, nu cu PSD! Mai mult decât atât, deși PDL a vrut să își asocieze UDMR la guvernare, PSD a refuzat categoric. În emisiunea despre care vorbesc, dânsul fraterniza cu dl Ponta împotriva unei ministre PDL pe care publicul o apreciază și acum.
Ca și ministrul M.R.Ungureanu, cu care împărțea primele două locuri la capitolul încrederea populației, dna Macovei a fost dată afară din guvern de către liberali. Acum, în 2009, dnii Frunda și Ponta jubilau încă momentul demiterii ei.
Ai zice că sunt la randul lor doi liberali din specia care are trecere acum. Specia vedetelor politico-mediatice care acuză și denunță. Nu contează ce anume. Nu contează nici măcar partidul acestor vedete: poate fi PNL, dar și UDMR sau PSD.
Ce mi-e Crin și ce-mi sunt Frunda sau Ponta....

Două recomandări de lectură

2009-04-01T17:06:00.003+03:00

Prima recomandare: articolul dlui Andrei Pleşu din "Adevărul" de astăzi intitulat "Improvizaţii". Ca de obicei când este vorba despre un articol scris de fondatorul "Dilemei", avem de-a face cu un text ironic şi plin de idei ce merită meditate.
A doua recomandare: volumul "Platon şi ornitorincul intră într-un bar..." scris de Thomas Carthcart şi Daniel Klein, tradus la Nemira acum câteva săptămâni. E o introducere în filosofie atât de simpatică încât se citeşte pe nerăsuflate. Cartea este închinată lui Marx. Nu lui Karl, filosoful, ci lui Groucho, comicul. Şi dacă tot a fost vorba despre "Dilema", sunt convins că unul dintre stâlpii acestei gazete, scriitorul Radu Cosaşu ar aprecia un volum de filosofie care e închinat memoriei lui Groucho Marx, cel care spunea: "Astea sunt principiile mele. Dacă nu-ţi plac, am şi altele!"

Dl. Cristoiu are dreptate

2009-04-01T00:55:00.002+03:00

Într-un editorial apărut în ediția de astăzi a “Jurnalului național”, dl. Ion Cristoiu mă descrie ca pe unul dintre criticii PSD.
Are dreptate. Nu am ascuns niciodată reținerile mele față de partidul organizat în jurul lui Ion Iliescu. Nu le voi ascunde nici de acum încolo. Mai cu seamă că PPE e definit de adversitatea față de socialism. Nu este, de altfel, nimic nesănătos în această opoziție.
Eu sunt un liberal, detest violența, cred în virtuțile libertății economice, dar și în statul de drept în sensul tare al termenului, adică în statul care garantează în chip efectiv inviolabilitatea drepturilor individuale.
În schimb, Iliescu e un socialist (măcar de-ar fi și Geoană atât de coerent!), nu s-a dat în lături de la folosirea violenței (în mineriade, înainte de toate), crede mai degrabă în reglementare decât în libertatea actorilor economici și consideră că statul de drept e statul dotat cu o Constituție și atâta tot.
Am și lucruri pe care le împărtășesc cu fostul președinte.
De pildă, și eu detest infatuarea, Adrian Năstase nefiind singurul lider PSD care face din această atitudine o carte de vizită. Cred, de asemenea, ca și Iliescu, că oamenii de afaceri trebuie să stea departe de politică.
Dar ceea ce mă separă e mai important decât ceea ce mă apropie de Iliescu.

Pe blogul lui Istodor

2009-04-01T00:18:00.001+03:00

Istodor m-a invitat la el pe blog (http://istodor.catavencu.ro) azi între orele 12 si 13.

Comisia pe care o prefer

2009-03-31T13:03:00.002+03:00

Am fost întrebat care este comisia pe care o prefer în eventualitatea în care voi fi ales deputat în Parlamentul European. Răspunsul pe care l-am formulat, inclusiv în formularul de candidatură de la PDL, este clar: este vorba despre comisia de afaceri externe. Sunt oarecum "împins" către această comisie de activitatea din ultimii aproape patru ani în sânul unei organizaţii internaţionale, OIF, dar şi de o anumită experienţă intelectuală. Este vorba despre reflecţia privitoare la democratizare, ce se poate dovedi utilă în contextul în care comisia cu pricina se ocupă şi de susţinerea valorilor democratice în ţările din afara Uniunii.

Pe lista PDL

2009-03-30T14:58:00.003+03:00

Emil Boc a anunţat componenţa listei PDL pentru alegerile din 7 iunie. Am fost plasat pe cea de-a treia poziţie a acestei liste, după fostul premier Stolojan şi Monica Macovei. Să fie într-un ceas bun!

Patru clivaje europene

2009-03-29T23:26:00.001+03:00

Într-un volum apărut în urmă cu câteva luni la Armand Colin şi intitulat „L‘identité de l’Europe. Histoire et géographie d’une quête d’identité”, Christian Vandermotten și Bernard Dézert definesc cele patru mari clivaje care ar trebui luate în seamă pentru a înțelege comportamentele politice ale europenilor. Este vorba mai întâi despre “un clivaj economic, care opune atitudinile neoliberale, favorabile fie marelui capital, fie claselor mijlocii dorinței de a menține pentru stat sau pentru UE un rol mai mult sau mai puțin important în reglementarea economică și socială”. Este vorba, apoi, despre “un clivaj socio-cultural”, care pune față în față atitudinile de repliere identitară și respectiv cele cosmopolite, primele fiind prezente mai degrabă în rândul europenilor mai puțin educați. Al treilea clivaj este opoziția dintre moderni și postmoderni, adică, spun cei doi autori, “dintre o viziune fundamental economică asupra finalității progresului și, respectiv o viziune ecologică asupra acesteia, incluzând ideea unei dezvoltări economice durabile”. În fine, ultimul dintre cele patru clivaje este “vechiul clivaj dintre Biserică și stat, care explică geneza partidelor democrat-creștine în vechile țări catolice... E un clivaj a cărui forță s-a diminuat din pricina laicizării societății europene, astfel încât partidele care au păstrat referința democrat-creștină în numele lor s-au transformat de fapt în partide centriste sau de centru-dreapta, care nu diferă prea mult de partidele conservatoare sau liberale clasice, cu excepția situației în care au păstrat o legătură cu mediul sindical muncitoresc organizat, precum în Belgia”. Din această perspectivă, este evident că, în context românesc, PDL este mult mai aproape de PNL decât de oricare alt partid, dar și că PSD e în continuare înrudit nu doar cu conservatorii lui Voiculescu, dar și cu micuțul PRM. Dacă masele electorale se vor organiza în anii care vin la nivel european, de pildă prin intermediul unui scrutin unic sau al unor organizații politice pan-europene veritabile, atunci dreapta liberală și democratică din România va fi unificată. Dacă asemenea condiții favorabile nu se vor prezenta, rămâne desigur soluția unui mod de scrutin intern care să conducă la bipartidism, ideea propusă cu ani în urmă de Valeriu Stoica.

Soarta? Demisia!

2009-03-28T23:20:00.002+02:00

"E şi soarta la mijloc" - asta a zis domnul Piţurcă după meciul pierdut cu sârbii. Partida din seara asta a fost penibilă. Când invoci soarta, îţi mărturiseşti, de fapt, neputinţa. Antrenorul naţionalei nu ştie însă să tragă concluzia unei asemenea situaţii. Un antrenor care invocă soarta trebuie să-şi dea demisia. Piţurcă ar trebui, cred eu, să plece la o echipă de nivelul său. El e bun să antreneze cel mult în Divizia naţională. Sunt dezamăgit, întrucât şansele de calificare la turneul final din Africa de sud sunt cvasi-nule.

Din cartier

2009-03-28T17:39:00.006+02:00

Am mai scris despre peisajul urban dezolant din faţa cimitirului Bellu. Acum vă ofer şi nişte fotografii care vă vor permite să judecaţi singuri. Imaginea din stânga reprezintă nişte mineri. Memoria Bucureştiului nu i-a reţinut cu simpatie. În fotografia din stânga se află, în schimb, un animal preistoric (re)compus din verdeaţă (de-acum ofilită) plasată pe un schelet metalic. În alte intersecţii din sectorul 4 sunt montate alte scene, cele mai frecvente fiind trăsurile cu cai. Pietrele de râu sunt din când în când vopsite în culori vii.

Pronostic

2009-03-28T12:23:00.001+02:00

Cred că vom bate Serbia cu 2 la 0.

Scaunele

2009-03-27T21:41:00.001+02:00

Vă recomand să mergeţi să vedeţi „Scaunele” lui Eugen Ionescu în montarea lui Felix Alexa de la Bulandra. Cei doi bătrâni sunt jucaţi de Oana Pellea şi Răzvan Vasilescu. Eu am văzut piesa în seara asta şi am fost încântat. Publicul a reacţionat bine, fiindcă actorii au ştiut să insereze în trama absurdă câteva replici mai degrabă umoristice. Am remarcat şi scenografia Dianei Ruxandra Ion. Cum astăzi e şi ZIua Mondială a Teatrului, să le urăm tuturor celor legaţi de această artă „la mulţi ani!”.

Istoria votului meu

2009-03-27T17:45:00.003+02:00

Pentru a nu exista nici o confuzie, ţin să precizez care e istoria mea electorală. Am votat PNL în 1990 (şi Raţiu la Preşedinţie), CDR în 1992, 1996 şi 2000 (respectiv pe Constantinescu şi Isărescu în cursa pentru Cotroceni), Alianţa DA şi pe Traian Băsescu în 2004, respectiv PDL în 2008 la legislative. Nu sunt singurul care are o asemenea istorie electorală. Ceea ce m-a împins întotdeauna să fac respectivele opţiuni a fost credinţa că partidul/alianţa şi candidatul prezidenţial menţionaţi reprezentau cea mai consistentă ofertă politică modernizatoare în momentele indicate. Nu mi-e ruşine deloc cu opţiunile mele. Regret că un partid nu a fost suficient de durabil şi de coerent pentru a-mi permite să votez cu maximă fidelitate.

Piţurcă ne dă curaj...

2009-03-27T17:32:00.002+02:00

Antrenorul echipei de fotbal ne dă curaj: "nu ştiu cu cine să joc în apărare, la mijloc şi în atac". Sper să ştie până mâine...

Liberalismul dnei Nicolai

2009-03-26T23:30:00.005+02:00

Salut desemnarea dnei Norica Nicolai ca lider al listei PNL pentru Parlamentul European. Cu atât mai mult cu cât sunt un suporter al unei prezenţe feminine masive pe scena politică. De altfel, publicul – atât cel românesc, cât şi cel european în general – aşteaptă nu atât cote de reprezentare, cât prezenţe feminine convingătoare. Mi-e greu să scriu însă despre liberalismul dnei Nicolai. O ştiu din vremea în care era peneţecedistă, îmi amintesc de asemenea foarte bine că a fost exclusă din acel partid, dar nu cunosc motivul. Îi las pe cei care o cunosc mai bine să explice profilul său liberal. A propos de PNL, ţin să menţionez că, deşi am simpatizat acest partid, nu am fost niciodată membru al său. Dna Nicolai a afirmat la un moment dat că aş fi fost penelist, reproşându-mi că îi critic pe cei care mi-au fost colegi. Peneliştii nu mi-au fost colegi. Fac această precizare şi pentru acei cititori ai blogului (unul dintre ei semnează Matase Alba) care îmi reproşează că am „trecut de la PNL la Cotroceni”. Corect ar fi să se spună că am trecut de la Externe la Cotroceni. Această trecere s-a realizat în martie 2007, în momentul în care cel care mi-a făcut invitaţia de a merge la MAE – şi anume Mihai Răzvan Ungureanu – a fost dat afară din guvern. Le rămân recunoscător tuturor celor care au avut încredere în mine şi care m-au şi sprijinit în perioada petrecută la MAE (2005-2007), mulţi dintre ei fiind membri ai PNL. De pildă, Radu Stroe, care a fost secretar general al guvernului Tăriceanu când eu eram la MAE, a fost o piesă importantă în dispozitivul de organizare al sommet-ului Francofoniei, al cărui responsabil am fost. Nu e singurul cu care am colaborat bine.

Antena 3

2009-03-25T19:24:00.002+02:00

Unii comentatori de pe bloguri, ca şi mai mulţi prieteni mi-au atras atenţia asupra unei emisiuni de la Antena 3 care a avut loc luni seara şi în care s-au făcut numeroase referiri la mine. Mi s-a sugerat să răspund. Nu am cum, pentru că nu am văzut emisiunea, nefiind în ţară. Oricum, nu mă prea uit eu la TV! Îl ştiu însă pe Valentin Stan de mulţi ani şi am văzut şi ce face la televiziune. E unul dintre puţinii comentatori care se informează în detaliu şi acesta e un lucru foarte important. Personal, cred însă că o persoană care predă la Universitate trebuie să se exprime în public cu mai multă îngrijire. Cunosc mulţi dintre realizatorii postului, întrucât am răspuns invitaţiilor făcute de-a lungul vremii de dna Firea, dar mai ales de dl Gâdea. Eram un comentator în care aveau încredere. De la o vreme, nu mă mai sună nici măcar ca să mă întrebe dacă am ceva de precizat când sunt atacat de unul sau de altul. Pesemne că mai prezint interes pentru ei doar ca ţintă, nu ca un partener de dialog. Asta e. Ce pot să fac? De fapt, sunt puţini cei care cred că dacă intri în politică poţi rămâne, intelectual vorbind, aşa cum ai fost şi până atunci. Încrederea în judecata cuiva pare să fie anulată complet dacă respectivul asumă idei ca membru al unui partid. Eu văd în acest tip de apreciere o ilustrare a neîncrederii în politică. Cred că prin decenţă şi perseverenţă această neîncredere poate fi depăşită. Nu ţipând mai tare faci un bine semenilor tăi, ci argumentând şi respectând opinia celuilalt. Mă înşel oare?

Acum 50 de ani

2009-03-25T18:53:00.003+02:00

Schtroumpfii au împlinit 50 de ani! Cum blogul meu e politic, reproduc aici un desen cu tentă electorală (auto-ironică, desigur).

Dialog

2009-03-25T13:35:00.003+02:00

Dl Pătrăşconiu a publicat pe blogul său un articol despre provocarea pe care i-am adresat-o dlui Crin Antonescu la o discuţie despre liberalism. Îi mulţumesc pentru atenţia cu care urmăreşte ceea ce public aici. Unii cititori s-au arătat sceptici în privinţa unui asemenea dialog zicând că postura dlui Antonescu de şef de partid l-ar obliga la tăcere, eu nefiind de rangul domniei sale. Ca să fie mai convingători, unii cititori se întrebau dacă eu aş accepta un dialog cu nişte anonimi. Da, răspund eu, sunt dispus să discut, aşa cum am făcut-o de nenumărate ori în ultimii ani, cu oricine despre liberalism. Tot ceea ce îmi doresc este să avem schimburi de idei moderate şi decente. Sper, pe de altă parte, ca dl Antonescu să ia şi dânsul în seamă invitaţia. Un şef de partid nu e un intuşabil. Dimpotrivă, aş zice. De-abia atunci când ajunge în vârf devine mai presantă nevoia lui de dialog cu cetăţenii. Am avut, de altfel, în trecut cu domnia sa discuţii consistente şi interesante. Aşa că, pentru a-i linişti pe cei îngrijoraţi de calitatea unui asemenea dialog, trebuie să spun că nu e vorba de vreun orgoliu de profesor. Nu vreau să "îi dau lecţii". (De altfel, cei care mă cunosc ca profesor ştiu că oricum nu asum o pedagogie a umilirii elevilor.) În ceea ce îl priveşte pe dl Antonescu, mi se pare firesc să fim faţă în faţă. Ţine chiar de cultura liberală să discuţi cu cei cu care nu eşti de acord. Sunt convins că ne vom intersecta. O temă foarte interesantă ar fi chiar aceasta: de ce alegerea sa la şefia PNL a fost primită cu mult mai multă simpatie de lideri pesedişti de vază decât de intelectuali care şi-au afirmat de ani buni credinţele liberale? Eu am un răspuns la întrebarea aceasta şi m-aş bucura să îl confrunt public cu cel pe care îl dă dl Antonescu. Răspunsul meu este acela că Iliescu and co. vor să blocheze orice apropiere a partidelor de dreapta menţinând ficţiunea unei apropieri a PSD de liberali. Am mai spus-o: marele câştigător politic al ultimilor 3 ani este PSD. Amicii lui Geoană au suscitat şi exploatat divizarea dreptei, susţinând un guvern minoritar PNL, apoi intrând la guvern cu PDL. Acum, deşi guvernează cu PDL, vor să flateze PNL. De la alegerile din noiembrie 2007 încoace, adică din clipa în care partidele de dreapta au avut împreună peste 50%, am pledat public pentru unitatea dreptei. Aceasta nu s-a realizat. Unul dintre cei care au refuzat această solidarizare a dreptei, inclusiv la nivel guvernamental, a fost chiar dl Crin Antonescu. Când auzea de intrarea la guvern, dl Crin Antonescu spunea că dl Tăriceanu, învinsul său de acum câteva zile, e singurul bun de premier. CIne a profitat de pe urma acestei strategii a PNL? Eu cred că pesediştii. Nu ştiu ce crede dl Antonescu despre lucrurile acestea şi cât de mult vrea dânsul să cedeze în faţa pesediştilor. Până aflăm, vă invit la dialog. De altfel, blogul acesta e mai degrabă o asemenea invitaţie decât o „dare de seamă” despre acţiunile mele.

Sculptura Cham

2009-03-24T18:22:00.005+02:00

Înainte de a pleca din Vietnam, în oraşul Da Nang, aflat în centrul ţării, am avut ocazia să văd ceva excepţional. E vorba despre muzeul consacrat sculpturii Cham. Organizat de Ecole Française d’Extreme Orient la începutul secolului al XX-lea, muzeul conţine 300 de piese care acoperă aproape un mileniu, din două situri importante – My Son şi Dong Duong –, cele mai multe fiind obiecte de cult din budismul de tip Mahayana. Piesa cea mai interesantă este, în opinia mea, o statuetă din secolul al VII-lea, care îl reprezintă pe Ganesa, zeul cu cap de elefant.

Demagogie

2009-03-24T03:11:00.003+02:00

Liberalismul începe acolo unde se termină demagogia. Restul e calcul. Nu poţi reuşi dacă pornesti la drum cu minciuni care sunt destinate să flateze pasiunile maselor inculte. Definiţia aristotelică a demagogiei rămâne, cred eu, valabilă.

O precizare şi o invitaţie

2009-03-23T19:15:00.003+02:00

La adresa http://www.pnl.ro/Public/art/3761/Principiile-liberalismului.html poate fi găsit un text intitulat „Principiile liberalismului”. Locul care îl găzduieşte este situl oficial al PNL. Sunt unul dintre cei doi autori ai acestui text, redactat în anul 2000. Nu îl voi dezvălui pe celălalt autor, întrucât nu i-am cerut acordul. În orice caz, este vorba despre unul dintre cei mai însemnaţi intelectuali publici ai acestei ţări. Îmi amintesc că am redactat textul la invitaţia lui Valeriu Stoica, după ce ne-am întâlnit la Bucureşti cu profesorul Pierre Manent, cel care mi-a condus doctoratul despre istoria liberalismului la Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales. Manent venise în România ca invitat al New Europe College şi i-am prezentat atunci vocile cele mai articulate ale liberalismului românesc. Deşi nici eu şi nici prietenul meu nu am fost vreodată membri ai PNL, acest partid a considerat, vreme de aproape un deceniu, textul scris de către noi drept o referinţă pentru identitatea sa. Le sunt recunoscător celor care l-au tratat în acest fel şi m-aş bucura să ştiu că în PNL au intrat persoane influenţate de principii precum cele expuse în respectivul text. Din punctul meu de vedere, gesturile şi acţiunile peneliştilor de la vârf s-au îndepărtat în ultimii ani în mod radical de principiile expuse în 2000. Nu o spun pentru a jigni pe cineva. Dimpotrivă, o spun cu regret. Pe de altă parte, sunt îndreptăţit să judec, la fel ca oricare alt cetăţean, dacă un partid este fidel unei serii de principii. Cu atât mai mult atunci când eu însumi am formulat respectivele principii! Şi ca să nu zică vreun cârcotaş ceva, îl invit chiar pe dl Antonescu la o discuţie pe marginea identităţii liberale. Aştept să mă sune ca să stabilim locul şi ora. Are numărul meu de mobil.

Liberalismul dlui Antonescu

2009-03-22T17:51:00.004+02:00

Crin Antonescu a repurtat o victorie în PNL împotriva fostului premier. Nu am înţeles care este noutatea pe care o propune în politica liberală. Dar poate că e de vină distanţa apreciabilă la care mă aflu de Bucureşti. La Congresul recent, Crin Antonescu a spus un singur lucru memorabil: „dacă eu, un om simplu, normal.... fără conspiraţii, fără aranjamente... am putut ajunge preşedinte al celui mai mare partid din România, atunci fiecare român are o şansă”. Dincolo de faptul că fraza e un auto-elogiu, ea conţine trei inexactităţi şi o promisiune inutilă. Prima inexactitate este cea potrivit căreia noul şef al PNL ar fi un om simplu. El este, de fapt, de mai bine de două decenii fie deputat, fie un asistat al propriului partid şi al finanţatorilor săi. Nimeni nu îşi aduce aminte vreo lege sau vreo cauză apărată de dl Antoenscu, Dacă ne uităm mai bine, ce-i drept, dl. Antonescu este deputat mai degrabă cu numele, având multe absenţe la activ şi fiind cunoscut mult mai bine sub forma sa mediatică decât sub cea propriu-zis politico-parlamentară. A doua afirmaţie imprecisă este cea potrivit căreia el ar fi ajuns preşedinte PNL fără aranjamente. Cred că Ludovic Orban şi Radu Stroe sunt nervoşi dacă aud aşa ceva. În fine, consider că este cu totul nejustificată ideea potrivit căreia PNL ar fi cel mai mare partid din România. Dacă nu este cumva vorba de o formă de nostalgie paşoptistă, dl Antonescu urmând cu mulţi ani în urmă cursuri de istorie, atunci avem de-a face cu o eroare grosolană voită. Organizaţia care a ajuns acum pe mâinile dlui Antonescu a avut între 2,5% (în 1992) şi aproape 20% (în 2008), ocupând de două ori locul al treilea în preferinţele electoratului, în rest fiind pe o poziţie încă mai modestă. Măreţia PNL-ului postcomunist e foarte discretă. Promisiunea inutilă din fraza dlui Antonescu este aceea potrivit căreia fiecare român are o şansă. Şansa de a conduce PNL nu interesează prea multă lume. Poate vreun analfabet, întrucît oamenii educaţi au fost deja îndepărtaţi cu brutalitate de o formulă de liberalism comercial de proastă calitate, practicată în ultimul deceniu. Această formă de liberalism impusă de domnul Patriciu – care confundă, de altfel, anarho-capitalismul cu spolierea statului – riscă să fie prelungită de noua sa vedetă, Crin Antonescu. În cel mai bun caz, acesta va ieşi de sub tutela libertarianismului etatist cu o vorbărie care va recupera votanţii dlui Becali, cu care Crin Antonescu se înrudeşte profund, ca improvizator auto-referenţial. Ce să mai spun despre ideea potrivit căreia dacă domnul Antonescu a reuşit să îl înlocuiască pe domnul Tăriceanu în preferinţele domnului Patriciu atunci orice român are o şansă? Cred că asta nu e decât o mică infamie. Chiulul domnului Antonescu a fost întreţinut vreme de două decenii. Acum vine, iată, răsplata: o funcţie de preşedinte al naţional-liberalilor. Dacă asta e şansa pe care el o oferă oricărui compatriot, cred că ne putem lipsi. Cât priveşte participarea la prezidenţiale a noului lider penelist, cred că dl Antonescu are mai degrabă şanse să ajungă regele Spaniei decât preşedintele României! N-ar fi o mare problemă pentru domnia sa, întrucât foarte adesea Crin Antonescu confundă monarhia şi republica, pledând precum sofiştii orice teză îi cade sub simţuri. Anti-parlamentar, absenteist, vorbăreţ şi obsedat de propria figură mediatică, noul lider al PNL nu oferă o alternativă, ci cel mult o amânare a distrugerii unui partid care a crezut că poate trăi hrănindu-se din trecut şi care s-a trezit că e hrănit cu capriciile unui lider.

Dinastia Nguyen

2009-03-22T14:07:00.001+02:00

Cei 13 împăraţi din dinastia Nguyen care au domnit între 1803 şi 1945 au lăsat Vietnamului un oraş înscris astăzi în patrimoniul UNESCO. Se numeşte Hué, este la circa 650 de kilometri de Hanoi, e aşezat pe malul râului Huong (Râul Parfumurilor) şi e separat de mare de circa 20 de kilometri. Ghidul Michelin zice foarte bine: „dacă Saigon înseamnă comerţ, dacă Hanoi reprezintă politica şi armata, Hué încarnează cultura”. Moştenirea culturală a dinastiei, al cărei ultim reprezentant, Bao Dai (1925-1945), a murit la Paris în 1997 înseamnă circa 80 de monumente, temple şi clădiri administrative din circa 300 câte avea ansamblul denumit Cetatea imperială. Locul a fost un punct dceisiv al conflictului cu americanii în 1968. Ansamblul Cetăţii imperiale a fost ridicat de fapt în primele trei decenii din secolul al XIX-lea, cu zeci de mii de lucrători, în timpul lui Gia Long. Cetatea are structura confucianistă clasică, adică trei incinte, ultima fiind oraşul interzis. Predomină cele două culori tradiţionale, adică galben pentru împărat şi verde pentru mandarini. Ghizii vietnamezi, care vorbesc şi engleza şi franceza cu mare dificultate, insistă asupra faptului că oraşul Hué e un oraş de descendenţi imperiali, câtă vreme membrii dinastiei aveau privilegiul unui număr nelimitat de concubine. Semnul distinctiv al acestei legături de sânge regal este o serie de particule agăţate de numele de familie al bărbaţilor (de pildă, Bunh sau Bao), respectiv al femeilor (Cong chua sau Cong ton). Oraşul e pitoresc. Unii dintre locuitorii săi trăiesc în ambarcaţiuni legate la malul râului. Piaţa are toate mirosurile lăsate de Dumnezeu.

Noutăţi din Madagascar şi Comore

2009-03-22T02:27:00.006+02:00

Deşi mă aflu în Asia de sud-est, sunt atent şi la alte regiuni ale lumii. În două dintre statele insulare din Oceanul Indian sunt în curs schimbări importante şi interesante. Astfel, în vreme ce la Antananarivo, Andry Nirina Rajoelina a depus sâmbătă jurământul ca preşedinte al Înaltei Autorităţi pentru tranziţie, după ce şi-a asigurat acum câteva zile sprijinul militarilor malgaşi, în insulele Comore, cetăţenii sunt chemaţi astăzi la un referendum care ar putea impune islamul ca religie de stat.

Van Mieu-Quoc Tu Giam şi Muzeul Etnografic

2009-03-21T12:31:00.002+02:00

Van Mieu-Quoc Tu Giam este numele unui templu închinat lui Confucius, dar şi al primei şcoli vietnameze de la Hanoi. Fondat în 1070, templul a găzduit în timpul dinastiei Le (1428-1788) 82 de generaţii de elevi, care erau pregătiţi, vreme de trei ani, în sistem mandarinal, pentru a gestiona regiunile din care proveneau. Una dintre cele trei curţi ale templului este marginită de stele care cuprind numele celor 1307 absolvenţi, data şi locul naşterii lor, ca şi numele profesorilor care i-au îndrumat. Fiecare dintre aceste stele este aşezată pe o broască ţestoasă, totul fiind sculptat în piatră. Broasca ţestoasă este unul dintre cele patru animale sacre din cultura confucianistă. Pe una dintre stele stă scris : « Omul talentat şi virtuos e sufletul patriei sale ». Cred că orice cultură birocratică se vrea orientată de un asemenea crez. Muzeul Etnografic din Hanoi este, în schimb, o combinaţie de Musee Branly şi Muzeul Satului de la noi. Creat, de altfel, ca şi muzeul de pe Quay Branly, la iniţiativa lui Jacques Chirac, Muzeul Etnografic cuprinde piese care descriu cultura celor peste 80 de etnii care trăiesc astăzi în Vietnam, ca şi mai multe case tipice pentru locuirea vietnameză actuală. În curte, muzeul găzduieşte un teatru de marionete pe apă, o expresie culturală tipic vietnameză, marionetele fiind mânuite de artişti-scafandri. Muzeul este important şi dintr-o perspectivă pur politică, pentru că participând la montarea lui, autorităţile vietnameze au recunoscut existenţa minorităţilor, multă vreme ignorate, dacă nu de-a dreptul discriminate.

Con lai la lang yen

2009-03-21T06:55:00.007+02:00

Aşa se scrie în vietnameză "Restul e tăcere", titlul filmului recent al lui Nae Caranfil. Pelicula a fost prezentată la Hanoi, cu sprijinul ambasadei noastre in capitala vietnameză. La Hanoi sunt reprezentate 20 din cele 27 de ţări-membre ale Uniunii Europene. România are o ambasadă cu un personal restrâns şi anume ambasadorul plus 4 colaboratori. E foarte puţin. Ţara are 86 de milioane de locuitori. Cred că misiunile diplomatice ar trebui proiectate luând in seamă ca un criteriu determinant dimensiunea ţării. Mediile diplomatice occidentale sunt preocupate zilele acestea de declaraţiile Papei în drum spre Africa, dar şi - bineînţeles - de efectele crizei economice. Un oficial vietnamez mi-a spus ieri că nu mai puţin de 1 milion de vietnamezi au ajuns în şomaj din pricina crizei. Peste tot, personalul pare însă supradimensionat: la aeroport, în hoteluri şi în magazine vezi mereu mai mulţi angajaţi decât pare să fie nevoie. Sporul demografic e enorm. Estimările arată că în 2050 Vietnamul va avea 150 de milioane de locuitori, adică de 5 ori mai mult decât avea în urmă cu un sfert de secol.

Ploaie vietnameză

2009-03-20T05:27:00.004+02:00

Plouă la Hanoi. Suntem între cele două anotimpuri. În faţa mausoleului închinat lui Ho Chi Min, lungi cozi de vizitatori. Autocarele aduc persoane din toată ţara, dar sunt şi mulţi turişti străini.

Escală la Bangkok

2009-03-19T10:41:00.002+02:00

Fac o escală la Bangkok, dar de numai 3 ore, astfel încât nu am cum ieşi din aeroport. Am mai fost în tranzit aici, dar aveam la dispoziţie aproape o jumătate de zi, aşa că am putut vedea câte ceva dintr-un oraş care e sigur pe gustul… primarului Oprescu, pentru că are numeroase şosele suspendate. Cele două lucruri de neuitat din Bangkok: mai întâi, faptul că, deşi are peste 80 de ani, fiind decanul de vârstă al şefilor de stat în funcţie, regele Thailandei, Bhumibol Adulyadej, este înfăţişat, în portrete uriaşe, la o vârstă foarte tânără. Monarhii nu îmbătrânesc... Al doilea lucru memorabil, într-un templu: un Buddha de aur uriaş, despre care ghidul ne-a spus că are 5 tone şi că a fost descoperit din întâmplare, îngropat în pământ.

Spre Hanoi

2009-03-18T23:32:00.000+02:00

Sunt pe drum. Merg la Hanoi, ca trimis al Secretarului General al Organizaţiei Internaţionale a Francofoniei. Sunt la sfârşitul mandatului meu de preşedinte al comisiei politice a Francofoniei şi, pe ultima sută de metri, Abdou Diouf m-a mandatat să îl reprezint în Vietnam la Etats Généraux de la Francophonie. Drumul de la Bucureşti durează cu totul aproape 24 de ore.

Profeţi şi şamani

2009-03-18T00:08:00.002+02:00

În ultima vreme, social-democraţii şi naţional-liberalii şi-au regăsit afinităţile profunde. Atât unii, cât şi ceilalţi anunţă cu emfază că primul mandat al Preşedintelui va fi şi ultimul. Deşi Traian Băsescu conduce detaşat în sondaje, Geoană, Patriciu şi compania o ţin una şi bună. Formele de exprimare sunt diferite: “mai sunt 10 luni”, “Băsescu nu va mai fi preşedinte”, “un Obama autohton e posibil” etc.etc.. Pe scurt, inconştient sau la recomandarea glorioşilor specialişti în comunicare cu care lucrează, aceşti adversari ai preşedintelui se agaţă de latura performativă a limbajului. Cred, altfel spus, că dacă zic, se face. Ei uită că în politică nu orice profeţie se realizează. Contează desigur şi ce zici şi când anume. Dar mai ales contează acţiunea. De fapt, dacă mă gândesc mai bine, departe de a fi discipoli ai lui J.L. Austin – oare câţi vor fi auzit de el? – pesediştii şi fraţii lor de stânga penelişti seamănă mai mult cu acei şamani implicaţi ca directori de campanie în alegerile în plină desfăşurare din Indonezia. Unul dintre aceşti şamani i-a recomandat unui candidat să planteze în grădină 50 de cuie de cîte 12 centimetri fiecare, promiţându-i o izbândă fără drept de apel. Un alt şaman la fel de expert a asigurat că victoria electorală îi va aparţine celui care va face un şir de băi rituale, la miezul nopţii şi în ape cu şapte flori. Iată cum se pot deschide minţile şi inimile cetăţenilor! Cam aşa şi cu amicii de la PSD şi PNL. Exprimarea lor publică traduce opţiuni şamanice. Am auzit de altfel că mulţi umblă pe la ghicitoarele din preajma Bucureştilor...
PS Azi de la orele 15, va avea loc conferinţa lui Jacques Rupnik intitulată „New Europe – But how does she look like?”. Conferinţa va fi susţinută la New Europe College, în str. Plantelor nr. 21. Reamintesc că Rupnik este senior research fellow la Sciences Po din Paris, consilier al Comisiei Europene (din 2007) şi profesor invitat la College of Europe din Bruges. Conferinţa se adresează studenţilor avansaţi.

Diplomaţi ilegali

2009-03-17T00:07:00.003+02:00

Un număr recent din “Mail and Guardian” îşi informa cititorii că unii dintre diplomaţii care reprezintă Zimbabwe în străinătate muncesc ilegal, pentru a putea supravieţui. Ţara cunoaşte o inflaţie galopantă, numărul zerourilor e nesfârşit, iar bani pentru slujbele publice nu există. “De ce nu sunt atunci închise posturile diplomatice?”, se poate întreba oricine. “Ţara nu poate fi făcută de ruşine”, a răspuns Robert Mugabe, preşedintele Zimbabwe.

Dezbateri şi consultări

2009-03-16T00:05:00.002+02:00

Duminică 15 martie am participat la două evenimente. Dimineaţa, am fost membru în juriul unui concurs de dezbateri pentru elevi, iar după-amiaza am fost invitat, alături de trei deputaţi europeni şi un candidat la alegerile din 7 iunie, la Consultările Cetăţeneşti Europene. Dezbaterea elevilor a fost organizată de Reţeaua Naţională a Tinerilor Romi şi Agenţia Împreună. Concursul – care poartă numele marelui liberal Karl Popper – a vizat chestiunea romilor. Temele propuse de organizatori în semifinale au fost “romii sunt judecaţi după aparenţe” şi respectiv “e bine să ai un prieten de etnie romă”, pentru ca în finală echipele să se confrunte în jurul temei “romii afectează grav imaginea României”. Câştigătoare a fost echipa unui liceu de renume – Colegiul Naţional Mihai Viteazul. Dezbaterile sunt foarte sănătoase: o echipă trebuie să apere un punct de vedere, cea de-a doua punctul de vedere contrar. Pregătite în general de profesorii de ştiinţe umane, echipele află temele cu o săptămână înainte de concurs, astfel încât să se poată documenta. La faţa locului e trasă la sorţi doar poziţia pro sau contra ce va fi asumată. Sunt apreciate capacitatea argumentativă, dar şi relevanţa unor exemple citate ca ilustrări ale cazurilor expuse, coeziunea echipelor, dar şi limbajul corporal. Se punctează evitarea clişeelor şi se penalizează refuzul de a lua în seamă argumentul părţii adverse. Ce a fost impresionant a fost faptul că inclusiv unii profesori au mărturisit că au avut de învăţat din experienţa acestui concurs. Reprezentanta ministerului educaţiei în juriu a promis că va generaliza concursurile în şcoli. Consultările Cetăţeneşti Europene (CCE) sunt un program finanţat de Comisia Europeană şi organizat de o reţea de ONG, think tanks şi Universităţi din Europa. Reunind cetăţeni din cele 27 de ţări ale Uniunii, CCE încurajează formularea de către ei a unor recomandări pentru decidenţii europeni şi discutarea acestora cu aleşi sau candidaţi pentru Parlamentul European. Din România au fost selectaţi 50 de cetăţeni care au formulat 10 recomandări. Pe situl http://www.consultari-cetatenesti-europene.eu se află mai multe detalii despre temele dezbătute şi despre modalitatea derulării acţiunii. Discuţia din dupa-amiaza de duminică a scos la iveală mai multe lucruri interesante referitoare la aşteptările cetăţenilor. În primul rând, percepţia lor generală despre problemele Uniunii combină îngrijorarea socială şi sentimentul excluderii din lipsă de comunicare. Apoi, e evident că mulţi concep reprezentarea la PE ca un soi de complement sau dublură al/a Ministerului de Externe. În al treilea rând, cum tema integrării europene a fost obiectul unui consens, diviziunile politice (foarte importante în PE) nu sunt deloc agreate, semnalul trimis constant din sală fiind “trebuie să fiţi o echipă, nu să vă certaţi”. Mă aştept ca populismul de stânga de la noi să se hrănească masiv din această formă de consens post-integrare.

Bleahu

2009-03-15T00:06:00.002+02:00

Sâmbătă dimineaţă, l-am decorat, în numele Preşedintelui, pe Marcian Bleahu cu Steaua României în grad de cavaler. E prima persoană decorată pe care o văd lăcrimând de emoţie. Ceremonia a avut loc la Muzeul Geologic, unde profesorul Bleahu era sărbătorit la împlinirea a 85 de ani. Am avut astfel ocazia să descopăr admiraţia numeroşilor săi discipoli, care îi spuneau “Marele Bleahu”, dar şi să aud din nou un orator foarte bun. O voce clară, expresivă şi destinsă. Acestea sunt, din păcate, calităţi rare la noi. Ele au făcut ca Marcian Bleahu să fie şi singurul lider ecologist care a acreditat această sensibilitate în mediul politic românesc. La mulţi ani!

Pantoful – emblemă a contestării

2009-03-14T09:51:00.002+02:00

Acum două zile, informează Le Monde, un tribunal irakian l-a condamnat pe ziaristul Mountazer Al-Zaidi la 3 ani de închisoare pentru “agresiune la adresa unui şef de stat aflat în vizită oficială”. E vorba despre gazetarul care şi-a aruncat pantofii spre George W. Bush în decembrie 2008. Apărat de 25 de avocaţi, protejat de Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor şi de Reporters sans Frontières, Mountazer Al-Zaidi e un mic erou în lumea musulmană. El a transformat, de altfel, pantoful într-o emblemă a contestării, care înlocuieşte bătrâna piatră de caldarâm sau alte “arme” ale protestului, ceva mai recente (roşii, ouă, vopsea etc.).

În redacţie la “Courrier international”

2009-03-14T00:03:00.002+02:00

Vineri după-amiază, am avut ocazia să vizitez redacţia uneia dintre revistele mele preferate, “Courrier international”. Ghidat de Iulia Badea-Gueritée şi Alexandre Lévy, responsabilul pentru Europa de Est, i-am cunoscut pe redactorii acestei minunate surse de informare, de la responsabilii de spaţiu la tehnoredactori şi de la şeful traducerilor la directorul Philippe Thureau-Dangin, care mi-a evocat amintirile sale despre Bucureştiul lui 1990, impresionat încă de franceza vorbită pe străzile Capitalei noastre. Revista traduce săptămânal articole de actualitate din fiecare regiune a globului, într-o formulă elegant ilustrată şi consistentă. Am primit şi un cadou: un CD cu pagina întâi din 100 de ziare europene. Cum sunt abonat la “Courrier international”, de acum încolo, de câte ori o voi citi, voi avea în minte nu doar poziţia ţărilor despre care e vorba pe hartă, ci şi pe redactorii care ne ajută să le înţelegem. Un grand merci!

Liberalismul dnei Câmpeanu

2009-03-13T00:02:00.002+02:00

Dna Mariana Câmpeanu a fost până de curând ministrul Muncii. Cariera sa a durat 2 luni şi câteva zile. Dânsa i-a urmat la minister dlui Paul Păcuraru. Criza de resurse umane de la PNL a fost în ultima perioadă a guvernării trecute atât de mare încît dna Câmpeanu a părut să iasă din neant. De fapt, dna Câmpeanu venea de la Casa de Pensii, după ce făcuse o carieră de peste 30 de ani ca statistician. Cât timp a fost la Muncă, dna ministru a petrecut probabil mai multe minute în platourile de televiziune decât în biroul de ministru. Devenind vedetă, dna Câmpeanu a căpătat o ambiţie politică, aşa că a candidat în colegiul 9 de deputaţi din Capitală. A ocupat locul al treilea, obţinând circa 3000 de voturi, de trei ori mai puţine decât câştigătorul competiţiei, debutantul Toader Paleologu. În ciuda acestei performanţe modeste, PNL are mare încredere în dna Câmpeanu. Aşa că domnia sa e în continuare în studiourile TV. Această prezenţă i-a dat, se vede, şi mai mult curaj. Doamna ministru a început să teoretizeze liberalismul. Zilele trecute, când se discuta cu aprindere despre relaţia cu FMI, dna Câmpeanu a construit o întreagă argumentaţie. Liberalismul domniei sale a împins-o să spună că orice relaţie cu Fondul ar fi o reînnodare a unei servituţi, care începe cu Împăratul Traian şi se termină cu Imperiul sovietic, trecând prin otomani şi fanarioţi, cum a precizat dna ministru. Întrebată ce efecte va avea o înţelegere cu FMI, Mariana Câmpeanu a avut şi de data aceasta un răspuns ferm, care implica o mare capacitate de sinteză: vom sta din nou la coadă la raţii ca în vremea lui Ceauşescu! După ce dl Patriciu explica zilele trecute că statul trebuie colonizat cu oameni de afaceri, iată că liberalismul face un nou salt istoric, afirmându-se prin vocea dnei Câmpeanu printr-o retorică anti-imperială, anti-fanariotă şi chiar anti-ceauşistă!
PS La concursul Roblogfest2009, am ocupat onorantul loc 13. Le sunt recunoscător celor care m-au votat!

TRU are un nou blog

2009-03-12T01:13:00.002+02:00

Traian Ungureanu are un nou blog. Adresa este http://traianungureanu-tru.blogspot.com

Ilie

2009-03-12T00:38:00.003+02:00

Miercuri seara, l-am reprezentat pe Preşedinte la decorarea lui Ilie Năstase cu Legiunea de onoare. Au fost de faţă mari glorii ale sportului românesc – Nadia, Ţiriac, Hagi – sau antrenori de excepţie precum cuplul Belu-Bitang. Ambasadorul Henri Paul a avut gentileţea de a mă aminti în discursul său ca predecesor al marelui tenisman între cavalerii Legiunii de onoare din România. Am fost, o mărturisesc deschis, mai mult decât flatat. Pentru că Ilie – aşa îi spuneau tribunele – e pentru mine modelul sportivului par excellence. Prima dată l-am văzut la televizor contra lui Borg, la mjlocul anilor 70. Am fost apoi prezent la câteva meciuri de Cupa Davis, când echipa nu mai era ceea ce fusese când am jucat finalele cu americanii. Ultimul meci în care l-am urmărit jucând pe Năstase a fost unul contra lui McEnroe, la Sala Polivalentă, în anii 80. La Paris e recunoscut pe stradă la fel ca o mare vedetă de cinema. Deşi i-am prins mai degrabă finalul de carieră, am detectat la el ceva foarte rar. Ilie e cineva care a trăit cu pasiune jocul fără a-l lua până la capăt în serios. Nici unul dintre gesturile sale nu-ţi dădea impresia că el ar vedea în tenis altceva decît un joc. Aici a fost geniul său. Ilie nu a fost un profesionist, în sensul dat azi acestui cuvânt, adică o maşinărie, un mercenar. Nu, el a fost un „diverteur”, cum i-a spus foarte nimerit ambasadorul Henri Paul. Asupra acestor lucruri mi-a atras prima dată atenţia cineva care e acum uitat, deşi a fost unul dintre primii jucători români din Cupa Davis: e vorba de Cucu Schmidt. Cu el ca antrenor am făcut şi eu primele mele ore de tenis, la Progresul, prin vara lui 1978. Trebuie să mai spun că Schmidt a fost un model pentru Ilie, ca şi pentru Ţiriac, fiindcă juca genial la dublu. La Cucu Schmidt m-am gândit atunci cînd l-am văzut pe Ilie vorbind, surâzător şi emoţionat, cu Legiunea de onoare prinsă la costumul său elegant.

La ASCP

2009-03-11T00:24:00.003+02:00

ASCP înseamnă Asociaţia Specialiştilor în Comunicare Politică. Nu e constituită de multă vreme şi e condusă de dl Vlad Nistor, decan la Istorie. Eu le-am urat membrilor ASCP, urmând o vorbă a lui Romano Prodi, să aibă ce comunica, de vreme ce nu de puţine ori am văzut oameni politici care vor să comunice, dar nu au şi un conţinut. Discuţia organizată ieri de ASCP a avut un titlu provocator: „Votul uninominal: a fost sau n-a fost?”. La început au vorbit câţiva consultanţi, adică tehnicieni de campanie. Cum aceştia erau, în majoritatea lor, angajaţi în campania trecută alături de penelişti, discuţia a pornit cu un „parti pris” destul de clar, dar nu supărător. Au vorbit apoi creatorii actualului sistem de vot şi negociatorii lui: V.Hrebenciuc (PSD), M. Voicu (PNL), C. Rădulescu (PDL), V.Zgonea (PSD), Kelemen Hunor (UDMR). Discursuri lungi, neşlefuite. V.Hrebenciuc şi M.Voicu au anunţat cu un aer superior şi triumfalist că ei au negociat în favoarea propriilor partide decupajul şi sistemul de alocare al voturilor. Au mai spus două alte lucruri. Primul e acela că ei ştiau deja la locale câte mandate vor avea după generale, votul fiind inutil, de vreme ce desenul colegiilor a fost controlat de la sediile de partid, în funcţie de autoritatea primarilor în teritoriu. În al doilea rînd, cei doi au susţinut că e nevoie de întoarcerea la votul pe liste. Eu am taxat acest discurs drept cinic şi, la limită, ca o formă de dispreţuire a alegătorului. Fostul preşedinte Constantinescu a considerat însă că e vorba despre sinceritate şi despre competenţă, câtă vreme politicienii au calculat şi au controlat procesul, ştiind până şi câte mandate vor avea, cum s-a lăudat V.Hrebenciuc. Le-a reproşat totuşi că nu au mărturisit nimic publicului, constatând de asemenea cu amărăciune că, dacă rezultatul e ştiut dinainte, orice consultanţă e inutilă. Pe acest fond pesimist, Vlad Nistor a anunţat la final că proxima reuniune a ASCP va trata chestiunea alegerilor pentru PE. Sa speram ca Hrebenciuc nu stie si cate mandate vor fi alocate in iunie....

Liberalismul dlui Patriciu

2009-03-10T00:25:00.002+02:00

Domnul Patriciu se recomandă de mulţi ani drept Iiberal. În această demnă şi ilustră calitate, dânsul a descoperit că oamenii de afaceri trebuie să populeze statul, pentru a-i da acestuia un plus de competenţă. Cel puţin asta a susţinut ieri seară la Realitatea TV. Nu ştiu cum a ajuns domnul Patriciu la liberalism. Dar un lucru e cert. Fuziunea interesului public cu interesul privat, ca şi topirea într-un întreg a statului şi a afacerilor le distruge pe amândouă. Aşa ceva ar duce fie la dispariţia statului (visul de aur al marxiştilor), fie la o continuă spoliere a acestuia. Dar spolierea statului nu e liberalism, ci una din formele de socialism sălbatic. Această viziune a dlui Patriciu se mărită foarte bine cu cea cultivată de guvernul Tăriceanu, care a creat mai multe locuri de muncă la stat decât în privat. E vorba, global vorbind, despre un liberalism al dependenţei de stat. Dependenţă care înseamnă colonizare cu interese private, contracte cu “dedicaţie” sau banală extindere a birocraţiei. Acesta este de fapt PNL-ul de azi. În acest sens, există o profundă legătură istorică între partidul postcomunist şi cel al Brătienilor, care era tot etatist-clientelar şi la fel de orientat birocratic.
PS Mai sănătoasă mi s-a părut a fi, din emisiunea cu pricina, poziţia lui S.O. Vântu care vede statul şi lumea afacerilor în concurenţă şi spune preventiv statului că trebuie să-şi consolideze apărarea în faţa unei potenţiale agresiuni a oamenilor de afaceri.

Un gest de solidaritate

2009-03-10T00:00:00.000+02:00

Se vorbeşte mult despre solidaritate. Gesturile efective sunt însă mult mai rare decât discursurile despre această valoare esenţială. Unul dintre tinerii publicişti de la noi a făcut un asemenea gest. E vorba despre Mihai Neamţu, eminent teolog, care scria şi editoriale la “Cotidianul”. Nemulţumit de atitudinea gazetei în ceea ce de-acum reprezintă un adevărat caz de presă – “cazul TRU” – MIhai Neamţu a decis de bunăvoie să părăsească echipa acestei gazete.

Efort sau divertisment?

2009-03-09T00:05:00.002+02:00

O depeşă Agerpres indica sâmbătă dimineaţă faptul că premierul a numit un nou secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe, în persoana Nataliei Intotero. Comunicatul nu preciza ce anume din mandatul MAE va asuma noua secretară de stat. Pe situl instituţiei, nici o veste!
A doua zi, pe la orele 11 ale dimineţii, cetăţenii au avut ocazia de a o vedea pe N. Intotero la televizor şi anume la Antena 3. Dar domnia sa nu explica spectatorilor ce va face in calitate de secretar de stat, ci… cum se desfăşoară un raliu la care se pregătea să participe. Era nu secretar de stat, ci copilot. Frumos început de carieră în demnitatea publică…. În ultimii 3 ani şi jumătate, am cunoscut mediul diplomatic internaţional. Un numitor comun al celor care lucrează în acest mediu este ceea ce aş numi etica efortului discret. Diplomaţi de rang mic sau responsabili ai afacerilor externe, toţi trudesc cu rigoare şi cu o anume reţinere în faţa exuberanţei mediatice. Nimeni nu mi-a lăsat impresia că ar fi animat de o etică a divertismentului şi mi-e greu să mi-l imaginez pe vreunul dintre diplomaţii întâlniţi în aceşti ani începându-şi cariera cu explicaţii la tv despre cum se ia o curbă. Dar poate că greşesc eu...

Cinci candidaţi, poate şase

2009-03-08T11:41:00.000+02:00

Ieri, PSD a produs două candidaturi – Geoană şi Năstase, iar PNL – trei, dintre care două asumate în chip direct (Tăriceanu şi Antonescu) şi alta doar sugerată de vicepreşedintele liberalilor Meleşcanu, care l-a propus candidat pe primarul de la Sibiu, K.Johannis. În schimb, Oprescu, care e o combinaţie de pesedism şi de penelism, a anunţat că nu va ceda presiunii prietenilor de a candida la Preşedinţie. Partidele înfrăţite la guvernare până în decembrie au lansat, de fapt, concursul “cine-l poate înfrânge pe actualul Preşedinte?”. Deocamdată, toţi candidaţii la candidatură folosesc apropiatele congrese de partid, dar e evident că în curând vor folosi alegerile europene ca pe o precampanie prezidenţială. Confuzie maximă….

Două cărţi şi un blog cu reţete

2009-03-08T00:03:00.000+02:00

Pentru că e week end, vă fac două recomandări de lectură şi una culinară. Am în vedere, mai întâi, cartea “Piaţa şi puterea în Vietnam”, două volume de antropologie scrise de Monique Selim şi apărute la Curtea veche, despre socialismul de piaţă din ţara lui Ho-şi-Min. Cercetătoarea franceză are o mare experienţă în regiune: după un deceniu petrecut în Laos, a lucrat doi ani în Vietnam, cercetând în ce fel piaţa convieţuieşte cu ideologia partidului unic. A doua recomandare e literară: este vorba despre ultimul volum al lui Dan Lungu, scriitorul botoşenean de-acum cunoscut şi în câteva ţări europene. După “Sunt o babă comunistă”, care va fi ecranizat de Stere Gulea, Dan Lungu a publicat zilele trecute la Polirom romanul “Cum să uiţi o femeie”. În fine, vă recomand un blog cu reţete al amicului meu Radu Popovici. Radu nu e bucătar, dar e pasionat de gătit şi a făcut stagii la Bangkok şi Pnom Penh. De azi, găsiţi reţetele lui la mine în blogroll.

Ghioceii lui Geoană

2009-03-07T00:36:00.002+02:00

Aflat la Geoagiu Băi, Mircea Geoană a ţinut un discurs în care a condamnat capitalismul. Conform Agerpres, la finalul intervenţiei sale, el le-a urat junilor pesediştii următoarele: “fie ca primăvara viitoare să culegem ghiocei pe o pajişte de la un palat pe care nu-l menţionez astăzi, dar pe care îl ştiţi foarte bine”.

TRU

2009-03-07T00:12:00.001+02:00

Chiar în momentul în care mă pregăteam să laud articolul său din ultimul număr din „Idei în dialog”, am aflat că Traian Ungureanu a fost îndepărtat de la „Cotidianul”. Redacţia a precizat că a luat această decizie după ce TRU a confirmat că va candida pentru PDL. „Cotidianul” e liber să ia, de bună seamă, orice decizie. E păcat însă că a luat-o pe aceasta. O spune un cititor asiduu, dar şi un fost colaborator al „Cotidianului”. În ceea ce mă priveşte, am decis eu însumi să întrerup colaborarea cu gazeta mea preferată în 2005, atunci când am mers la Externe. Am avut în minte două motive: în primul rând, e vorba de rezerva diplomatică, adică de reţinerea care e cerută fiecărui diplomat, şi cu atât mai mult unui secretar de stat la Externe, de a se pronunţa public în materii politice. Era vorba, apoi, despre faptul că nu mi se părea (şi nu mi se pare nici acum) firesc ca, atunci cînd eşti demnitar, să ai vreun contract cu vreo entitate privată. Mă grăbesc să spun că nimic din toate acestea nu este valabil pentru TRU. Nefiind ales, el nu e în nici un fel constrâns la rezerve şi nici la o colaborare cu o entitate privată, care nu e de altfel interzisă de lege. TRU este doar un candidat la candidatură. Eu cred că gazeta „Cotidanul” pierde o persoană care nu şi-a ascuns niciodată opţiunile. Dimpotrivă, TRU a spus pe şleau, ca în orice cultură matură, în ce crede şi cum anume am putea avea o viaţă mai bună. Aici e şi diferenţa asumată de amicul meu jurnalist, probabil viitor politician. Lumea publică românească e plină de politicieni care nu au o opţiune, dar au o apartenenţă, ca şi de jurnalişti care nu au o apartenenţă, dar au o opinie partizană neasumată. Despărţirea lui TRU de „Cotidianul” ne ajută să înţelegem că se întâmplă totuşi ceva straniu în lumea noastră. O opinie politică este şi ea o opinie. Ca oricare alta, şi opinia politică trebuie să poată fi exprimată. Din fericire, societatea noastră are suficiente resurse pentru a nu reinventa cenzura. TRU va vorbi în continuare.
Articolul său despre doamna Thatcher din „Idei în dialog” este una dintre cele mai consistente explicaţii date crizei financiare recente. Şi nu am în vedere doar România.

Partide cu nume bizare

2009-03-06T00:03:00.001+02:00

Există peste tot în lume partide cu nume bizare. De pildă, în Marea Britanie, aşa cum arăta Jeremy Paxman într-o carte tipărită şi în română, în anii 2000, au depus candidaturi formaţiuni numite
Păstaia Noului Mileniu,
Partidul Trăsniţii Rock’n roll,
Partidul Anti-avort, Eutanasie, Experimente pe Embrioni,
Partidul Oamenilor din Mlaştină ce te Scapă de Politicienii Inutili,
Partidul Rochia Fantezistă,
Alianţa Ursuleţul de Pluş sau
Partidul Bărbaţilor Caucazieni de Talie Mijlocie şi Bruneţi.
În Franţa, farsele sunt prezente în denumirea partidelor încă de la 1848: aşa cum indică subtitlul unei lucrări recente, a lui Bruno Fuligni, introducerea votului universal a făcut posibile candidaturile “bizare, utopiste, himerice, mistice, marginale, farsoare şi extravagante”. Între ele, în ultimele decenii, pot fi reţinute:
Mişcarea Ondulatorie Unificată,
Partidul Libertăţii şi Dragostei,
Colectivul pentru Supravieţuirea Visurilor,
Partidul Plăcerii sau
Mişcarea Utopiei Concrete.
Fenomenul se regăseşte şi în Statele Unite, unde la sfârşitul deceniului trecut puteau fi întâlnite formaţiuni politice care îşi spuneau
Partidul Băutorilor de Bere,
Partidul Anti-ipocrizie,
Federaţia Anarho-punkistă,
Partidul Bunului Simţ,
Partidul Drepturilor Creatorului,
Partidul Loisirului,
Partidul Iubirii şi Furiei,
Partidul Politic Oficial al Poneiului Liber şi al Îngheţatei,
Partidul Reformei Stupide.
La noi, a ieşit în evidenţă o organizaţie cu un nume foarte lung, care părea să sprijine o cauză demnă – Partidul Eroilor Căzuţi pentru Libertatea Eroilor Rămaşi în Viaţă Afectaţi de Gloanţele Barbare. Unul dintre puţinele partide constituite în mediul rural – mai precis în Caraş Severin – această formaţiune a adunat doar 913 voturi la alegerile pentru Senat din 1990.
Aveţi nişte nume de propus?

Domnului Vintilescu

2009-03-05T00:08:00.002+02:00

Dl. Răzvan Vintilescu, de la „Cotidianul”, a scris pe blogul domniei sale că PDL caută „locomotive” intelectuale, drept pentru care şi-a îndreptat atenţia spre persoane precum Monica Macovei, TRU sau, cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă, eu însumi. Dar, adaugă simpaticul jurnalist, aceste transplanturi nu sunt cu adevărat reuşite, întrucât „noii cooptaţi nu vor avea funcţii de decizie”. La final, autorul pune o întrebare: „ce anume v-ar determina să intraţi în politică?”. Două lucruri aş vrea să spun pe marginea acestor observaţii şi întrebări foarte interesante. La noi, ca şi aiurea, intrarea în politică presupune afilierea la un partid. E o concluzie cu un temei pur statistic. Într-adevăr, în istoria noastră postcomunistă, de pildă. doar două persoane au reuşit să intre în legislativ având un statut de independent: e vorba despre Antonie Iorgovan (în Parlamentul naţional, la debutul tranziţiei) şi de Laszlo Tokes, în cel european, în noiembrie 2007. Şi unul, şi celălalt au beneficiat de un capital social de care puţini dispun. În orice caz, eu nu am, de pildă, notorietatea lui Tokes sau a lui Iorgovan. Dar nu e singura diferenţă. Sigur că e posibil să-ţi foloseşti pe termen scurt notorietatea, bunul renume etc. fără a te afilia la un partid. E greu de crezut însă că o asemenea soluţie e repetabilă. În orice caz, în ceea ce mă priveşte, m-am decis să intru în acest câmp pe termen lung. Am calculat paşii unui parcurs pe care îl doresc, evident, nu doar lung, ci şi ascendent. A doua chestiune e la fel de însemnată. Dl Vintilescu sugerează o oarecare dezamăgire produsă de constatarea că intrarea unor intelectuali în partid nu le asigură poziţii de autoritate. Când spune asta, domnia sa uită că un partid nu e o vitrină, un panou cu fruntaşi. Sigur, el este aşa ceva doar atunci când e mai degrabă un club, atunci când include în rândurile sale o mână de oameni care nu vor puterea, ci doar să socializeze. Au existat şi la noi asemenea tentative de a construi politica şi au eşuat. Cariera politică presupune răbdare.
PS Azi de la 16h la 17h voi fi prezent la postul de radio Realitatea FM.

În troleibuz

2009-03-04T00:50:00.002+02:00

Amicul X e în troleibuzul care vine dinspre bulevardul Dacia spre centrul oraşului. Explică, gesticulează, face planuri, iar amicii Y şi Z, care îl însoţesc, îi sorb cuvintele: „ministrul a greşit, trebuia să facă aşa cum i-am zis...”. „Da, da, toată lumea a spus la fel, numai că el e vai de capul lui.. N-ai cu cine, domnule!”. Când troleibuzul ajunge în piaţa Romană, frânează brusc. Amicii X, Y şi Z cad peste ceilalţi călători. O bătrână îşi pierde sacoşele în aglomeraţie, un elev se trezeşte şi se uită pe geam, două studente chicotesc, iar un bătrânel înjură şoferul şi apoi guvernul. Amicul X se scutură de praf şi exclamă: „auzi, voi vă daţi seama că nu mai suntem la putere? Păi de când n-am mai mers noi cu troleibuzul?”. Întâmplarea e strict autentică. Prietenul meu mi-a mărturisit că nu a realizat despărţirea de putere nici în seara alegerilor, nici când s-a negociat guvernul, nici când noii miniştri au depus jurământul, nici măcar atunci când a fost „eliberat din funcţie” printr-un decret publicat în Monitorul Oficial. Nu, el a interiorizat părăsirea puterii atunci când a realizat că nu mai este instalat comod pe bancheta din spate a maşinii de serviciu, ci e într-un troleibuz. Unde trebuie să se ţină, dacă nu vrea să cadă... De fapt, ce avantaje îţi aduce puterea?

Necruţător

2009-03-03T00:13:00.008+02:00

E nevoie oare ca un om politic să fie necruţător? Şi dacă da, asta trebuie să fie o regulă care să nu cunoască excepţie? Poate el ierta vreodată greşeala unui... adversar? Sau e totdeauna un dezavantaj să aibă milă de semenul lui? A ierta e o eroare, ca să zic aşa, impardonabilă? Sau are spaţiul public suficiente resurse pentru ca un politician să fie îngăduitor chiar şi cu cei cu care se află în competiţie? Dacă nu eşti necruţător, eşti un prost politician? Îmi pun toate aceste întrebări urmărind execuţiile publice (simbolice) la care sunt supuşi unii sau alţii. Ce este fascinant e faptul că defectele adversarilor sunt prezentate mereu ca monstruoase. Din această perspectivă, ceea ce vezi în ograda cealaltă e o oroare colosală. Nimeni nu pare să mai greşească într-un registru minor. În tabăra cealaltă, totul are aerul unei catastrofe. Politica nu poate cuprinde pozne, ci doar cataclisme, pentru că, nu-i aşa?, ea e pentru oameni mari. Şi mai interesant e faptul că aceste cutremure, crime şi delicte majore sunt descoperite uneori doar după divorţuri politice surprinzătoare, care urmează altfel spus unor căsătorii ce păreau aşezate. Cutare fost amic frecventabil ieri a devenit brusc o fiară. Regăsirile sunt cu atît mai tandre... Adversarul văzut până deunăzi ca o întrupare a răului e acum, în noile condiţiuni, pâinea lui Dumnezeu. De azi, nu mai iertăm nimic altora, adică amicilor de ieri. Citiţi, vă rog, aceste rânduri nu ca pe o evocare a lumii colorate şi triste a lui Caragiale, ci ca pe o invitaţie la moderaţie şi dreaptă judecată. A fi tolerant presupune să-ţi înmoi, din când în când, glasul.
PS Îi urez, din acest colţ de blog, la mulţi ani fostului preşedinte Ion Iliescu!

Candidatul Năstase

2009-03-02T00:00:00.001+02:00

Adrian Năstase a anunţat ieri că va candida la prezidenţiale. Nu e o surpriză. Intenţia a mai fost anunţată de câteva ori. De altfel, nu ar fi prima dată când un politician revine în luptă după ce a pierdut deja o cursă electorală. Au mai făcut-o, de pildă, şi Radu Câmpeanu, Gh. Funar ori Gyorgy Frunda care s-au prezentat de câte două ori la prezidenţiale, obţinând rezultate mai proaste la a doua tentativă decât la prima. Cineva care, ca şi Adrian Năstase, a fost premier, s-a prezentat chiar de 3 ori în cursa pentru funcţia supremă: este vorba de Petre Roman, care a ajuns de la 2,36 milioane de voturi în 1996 la 334 de mii în 2000 şi la 140 de mii în 2004. Năstase nu ar fi, de altfel, nici cel dintâi candidat care se re-prezintă după ce s-a calificat la prima sa participare în turul al doilea. Înaintea lui s-a petrecut acest lucru cu Emil Constantinescu, care deşi a obţinut în 1996 în primul tur mai puţine voturi decât luase în 1992, a câştigat totuşi în al doilea tur scrutinul, devenind, cum se ştie, preşedinte. Spre deosebire de Constantinescu, care a dominat CDR în ambele ocazii, Năstase a pierdut însă şefia propriului său partid după ce a fost înfrânt la prezidenţiale. Un alt candidat cu care ar putea la o adică să fie comparat Năstase este C. Vadim Tudor, cel care a beneficiat de divizarea dreptei în 2000 şi s-a calificat în al doilea tur, perfomanţă care nu i-a mai reuşit 4 ani mai târziu, când a şi coborât de la 3,1 la 1,3 milioane de votanţi. Vorbesc despre turul al doilea pentru că acesta e, aşa cum am explicat într-o notă mai veche (3 februarie), inevitabil, iar candidaţii ambiţioşi nu cred atât în înfrângerea actualului preşedinte cât în şansa lor de a-i bate pe toţi ceilalţi pentru a intra în finala cu Traian Băsescu. Iar dacă la PSD se înfruntă (deocamdată) Geoană şi Năstase, la PNL unii membri precum Haşotti sau Iorgulescu sugerează că s-ar pregăti un independent, în timp ce Crin Antonescu intră probabil în cursă dacă reuşeşte să se impună mai întâi în faţa propriilor colegi adunaţi în congres.

Când vom vota?

2009-03-01T14:45:00.001+02:00

Alegerile europene nu se desfăşoară în aceeaşi zi. Anul acesta, cei 375 de milioane de cetăţeni cu drept de vot din cele 27 de ţări ale Uniunii, vor fi chemaţi la urne între 4 şi 7 iunie. În majoritatea ţărilor, s-a fixat deja data. Doar noi, bulgarii, ungurii şi polonezii mai avem de stabilit când se va vota. În 14 ţări-membre, ziua scrutinului va fi 7 iunie, care pică într-o duminică. Două state – Olanda şi Regatul Unit al Marii Britanii – vor vota pe 4 iunie. Irlandezii au ales data de 5, iar în Cipru, Letonia, Malta şi Slovacia alegătorii sunt invitaţi la urne sâmbătă pe 6. În fine, două ţări au ales să organizeze votul pe parcursul a două zile: cehii pe 5 şi 6 iunie, iar italienii pe 6 şi pe 7. Ideea de a vota în două zile merită luată în seamă şi la noi. Să nu uităm că scrutinul din noiembrie 2007, primul test electoral european al cetăţenilor români, a marcat cea mai scăzută rată de participare din istoria noastră electorală de peste 150 de ani. Dacă alegerile s-ar fixa doar pentru ziua de duminică, ar mai fi un impediment. De anul acesta, a doua zi de Rusalii, care pică în 2009 pe 8 iunie, este zi liberă. În aceste condiţii, este de aşteptat ca multă lume să plece din oraşe spre locuri de vilegiatură într-un week-end lung. Şi participarea la votul din noiembrie trecut a fost afectată de faptul că a doua zi era zi liberă. Chiar dacă nu va mai fi o limitare ca la votul în colegiu, oricum aerul de vacanţă care va pluti peste ţară poate demobiliza serios. Aşa că poate n-ar fi rău să fie fixat votul pe 5 şi pe 6 iunie, ca la prietenii cehi: cine pleacă în vacanţă poate vota pe 5, cine rămâne acasă poate merge liniştit şi pe 6. Dacă s-ar pune problema costurilor şi s-ar decide că este prea scump să avem două zile (precum la referendumul din 2003!), atunci eu aş alege ziua de joi 4 sau pe cea de vineri 5. Asta ar impune şi o reglementare suplimentară, existentă în multe locuri unde se votează îndeobşte în timpul săptămânii: este vorba despre obligarea angajatorilor de a oferi 3-4 ore libere fiecărui angajat, pentru a putea merge la secţia de vot. Dacă vrem un Parlament european puternic, nu putem să nu încurajăm participarea. Iar timpul alocat votării este esenţial.

O capră

2009-03-01T00:21:00.003+02:00

Ieri, prin gardul unei curţi din str. General Berthelot îşi iţise capul o capră. Reamintesc faptul că strada respectivă nu se află la marginea semi-rurală a Bucureştiului, ci în centru, între calea Victoriei şi calea Buzeşti.

OVR - prietenie şi solidaritate

2009-02-28T00:08:00.002+02:00

Între 26 şi 28 februarie la Bucureşti sunt reuniţi unii dintre cei care au participat la crearea „Opération Villages Roumains” (OVR). OVR e cea mai importantă moblizare a cetăţenilor pentru salvarea satelor din România. Ideea ei s-a născut la Bruxelles, pe 22 decembrie 1988, cu exact un an înainte de abandonarea puterii de către dictatorul Ceauşescu. OVR a mobilizat comune din Belgia, dar şi din Franţa, Elveţia, Marea Britanie, Olanda etc. Ideea lor era simplă, dar genială: pentru a salva un sat, trebuie să-l adopţi. Mii de sate au fost luate în grija comunelor din ţările pomenite. Ceea ce a declanşat această mişcare a fost un reportaj al RTBF, care e canalul francofon al televiziunii publice din Belgia. Imaginile şocante despre sistematizarea – a se citi: distrugerea! – satelor au declanşat o pasiune a solidarităţii incredibilă. A fost o mişcare tăcută, dar puternică, pentru că era una de masă. De-acum nu intelectualii, nu liderii politici, ci cetăţenii afirmau opoziţia lor faţă de socialism. Era semnul cel mai clar al sfârşitului totalitarismului comunist. După 1989, tot OVR a organizat reţelele de solidaritate din primele săptămâni de după revoluţie, dar şi primele veritabile proiecte de cooperare descentralizată. La 20 de ani de la crearea OVR, aceşti entuziaşti s-au strâns la Bucureşti pentru a evoca trecutul lor curajos. E un lucru pe care îl asumă de altfel cu modestie. A existat în ceremonia găzduită de Institutul Cultural Român un moment foarte emoţionant. Una dintre persoanele angajate de 20 de ani în OVR a spus că esenţa acestei mişcări poate fi redusă la 2 cuvinte: prietenie şi solidaritate. În clipa în care le-a rostit, i-au dat lacrimile. Sunt două cuvinte care sunt din ce în ce mai rar pronunţate în spaţiul nostru public. Poate pentru că produc emoţie, iar noi suntem de-acum cinici şi nepasionali?

Dreapta din România

2009-02-27T00:28:00.001+02:00

Joi la Institutul de Studii Populare, discuţia despre dreapta a fost foarte interesantă. Holger Dix, de la Adenauer Stiftung şi Valeriu Stoica, vicepreşedinte PDL, au deschis dezbaterea vorbind despre nevoia consistenţei doctrinare a dreptei. Toader Paleologu a asumat o viziune de liberal clasic şi a distins între PSD şi SPD, între social-democraţia lui Vanghelie şi cea a lui Helmut Schmidt. Horia Patapievici a argumentat, cu referinţe la Leo Strauss, dar şi la Hayek sau libertarieni, că dreapta a cucerit centrul culturii europene, adică o anume versiune a modernităţii. Sever Voinescu a citat Ecleziastul 10,2 – potrivit căruie inima înţeleptului e la dreapta, cea a nebunului la stânga – pentru a afirma apoi că singura moştenire conservatoare utilă în plan local este cea a lui I.L.Caragiale. Ioan Stanomir a creionat portretele stângii de azi – socialismul mediatic al lui Obama, socialismul bonapartist al lui Chavez şi figura revoltatului de pe baricadele din multe locuri de pe glob. Petre Guran a pledat, foarte savant, pentru moderaţie, pe linia unui liberal român care trăieşte în America – Aurelian Crăiuţu. Radu Preda a făcut o expunere teologică seducătoare, pe marginea deficitului politic al ortodoxiei, dar pentru a afirma apoi un potenţial, mai ales teologico-social al acesteia, iar nu pentru a descuraja pe laici. Am reţinut o afirmaţie a teologului de la Cluj care merită meditată: ortodoxia are o şansă dacă va pune întrebări bune modernităţii. Radu Carp a expus apoi sistematic câteva din principiile doctrinei populare, iar Sorin Mureşan a asumat perspectiva potrivit căreia valorile liberale sunt o reacţie la organizarea creştină a lumii. Am citat aici fragmente disparate dintr-o discuţie mult mai amplă şi, se înţelege de la sine, mai elaborată. Notez, de asemenea, trei lucruri care mi-au făcut mare plăcere. Primul e acela că toate discursurile au fost exprimate într-un limbaj accesibil unei persoane normal constituite şi cu o educaţie medie. Să nu mi se mai spună, deci, că elitele nu pot vorbi limpede şi convingător pentru toată lumea care are urechi să asculte. În al doilea rând, merită consemnat că ironia casantă, polemica necruţătoare şi glumele de bun gust au dat trama acestor intervenţii. E firesc, aşa e orice dezbatere politică veritabilă. În fine, au existat câteva momente de destindere, de amiciţie şi complicitate. Daţi-mi voie să observ că această combinaţie de profunzime, exprimare limpede, ironie şi destindere e ucigătoare pentru orice adversar. Dreapta despre care am vorbit aici este, de altfel, diversă, nu e un şablon. E cel mai articulat pol de gândire politică din România. Numele pe care le-am citat pot hrăni convingeri şi defini idealuri politice. Totul e să vrei să te hrăneşti.

De ce?

2009-02-26T00:08:00.003+02:00

Am intrat ieri în PDL. De ce? Din trei motive. Primul e acela că PDL este în momentul de faţă partidul modernizării. El e, cu alte cuvinte, purtătorul unui proiect care afirmă că progresul social nu e posibil în absenţa unei schimbări a statului. Această modernizare înseamnă reformă constituţională, dar şi, consider eu, o gestiune a treburilor publice care să excludă confuzia acestora cu interesul privat sau nefericita asociere a afacerilor cu politica. În al doilea rând, am ales să intru în acest partid politic întrucât consider că el are nevoie de o experienţă intelectuală: înainte de a fi făcută, politica trebuie gândită. Asum faptul de a avea un proiect politic, pe care vreau să-l apăr public, inclusiv în arena europeană. În al treilea rând, am ales PDL pentru că aici este, cred eu, locul natural al liberalilor. După al doilea război mondial, liberalismul s-a definit în conjuncţie cu democraţia, nu doar cu naţiunea. Iată de ce sunt într-un partid care se numeşte Democrat-Liberal, nu Naţional Liberal. Pentru că naţiune fără democraţie se poate, dar nu şi invers. Sunt convins de altfel că o polemică (neapărat) civilizată cu naţional-liberalii e utilă dreptei şi libertăţii în genere, tot aşa cum cred că e în interesul PDL să asume identitatea sa populară europeană, adică aceea de adversar convins al stângii socialiste şi comuniste.
Am explicat ieri şi intenţia mea de a candida la alegerile pentru Parlamentul European. Patru sunt cauzele care mă împing să aleg o carieră europeană. Cea dintâi este aceea că mă simt capabil să reprezint România de aşa manieră încât peste cinci ani ea să nu mai fie ceea ce a fost adeseori, şi anume elevul codaş al clasei. Atât pe parcursul negocierilor, cât şi în perioada recentă, România a trebuit să dovedească mai degrabă că poate trece clasa decât că are o consistenţă proprie, un parcurs clar şi distinct. Îmi doresc să fac în aşa fel încît să fie un premiant la scara Uniunii. În al doilea rând, cred că un parcurs european îmi îngăduie să asum filosofia mea politică: şi anume o politică bazată pe solidaritate, nu pe dezbinare, o acţiune întemeiată pe încredere, nu pe ură, o sensibilitate care încurajează competiţia talentelor, dar nu discreditarea adversarului. Din nefericire, postcomunismul a secretat diferenţă şi adversitate, neputând suscita speranţă şi optimism. În al treilea rînd, consider că un mandat de parlamentar european îmi va îngădui să fac din calitatea vieţii referinţa politică fundamentală. Consider că, indiferent de regiune sau de ţară, oricare cetăţean european e îndreptăţit să ceară o guvernare orientată de calitatea vieţii. Cu tot ceea ce înseamnă aceasta – de la calitatea educaţiei la calitatea aerului pe care-l respirăm. În fine, convingerea mea fermă este aceea că, în perioada următoare, Europa are nevoie de o definiţie politică, de un contur politic ferm şi de o substanţă care s-o transforme într-un veritabil regim al popoarelor europene. O Europă politică puternică înseamnă, înainte de toate, un Parlament European puternic. Într-adevăr, nu poate fi imaginată o substanţă politică a Europei în afara consolidării instituţiei ei parlamentare. Sunt gata să particip, cu mijloacele de care dispun, la un astfel de demers. Eu îl cred onorabil.
În fine, trebuie să mărturisesc că am fost încântat să-l am alături în momentul prezentării publice a acestor opţiuni pe bunul meu prieten şi coleg de la Université Libre de Bruxelles, profesorul Jean-Michel de Waele, un eminent specialist al teoriei partidelor şi al europenizării lor.
PS 1 Mulţumesc tuturor celor care m-au încurajat în deciziile pe care le-am luat, ca şi celor care s-au arătat sceptici. Şi unii şi ceilalţi mă ajută să văd mai bine peisajul opţiunilor din societate.
PS 2 Azi la 12h, la Hotel Intercontinental, voi modera o dezbatere a ISP despre doctrina dreptei populare în România, la care participă importante voci liberale şi democratice.

Conferinţă

2009-02-25T00:34:00.000+02:00

În această seară, de la 17h30 la Institutul de Cercetări Politice din str. Spiru Haret nr. 8, Jean-Michel de Waele, de la Universitatea Liberă din Bruxelles, va susţine o conferinţă cu titlul „La Belgique va-t-elle disparaitre?”.

Am decis să intru în PDL

2009-02-24T21:01:00.001+02:00

Am decis să intru în Partidul Democrat Liberal. Vreau să aduc un plus acestei formaţiuni. Am de asemenea dorinţa să candidez la alegerile pentru Parlamentul European din 7 iunie 2009. Cred că pot reprezenta cetăţenii români cu demnitate, în numele unor convingeri politice şi având în vedere un viitor mai bun pentru noi toţi, cetăţeni ai Europei. Voi explica deciziile mele în cadrul unei conferinţe de presă organizate miercuri 25 februarie, de la 12h, la sediul PDL sector 4, din str. Enăchiţă Văcărescu nr. 20.

FRSPŞŞTA

2009-02-24T00:03:00.001+02:00

Nu, nu e vorba de nici o eroare! FRSPŞŞTA e acronimul Forumului regilor, sultanilor, principilor, şeicilor şi şefilor tradiţionali din Africa. Creat în august 2008 la Benghazi, Forumul l-a desemnat la începutul lunii februarie pe Muammar Kaddafi „rege al regilor” şi solicită cu insistenţă statutul de observator pe lângă Uniunea Africană. Existenţa Forumului şi acţiunea sa vădesc faptul că legitimitatea de tip tradiţional are încă trecere în lume, inclusiv în contextul unor organizaţii internaţionale. Spun acest lucru gândindu-mă la un text al lui Matei Dogan care urmează să apară şi în româneşte, text în care eminentul comparatist de origine română afirma că două dintre cele trei tipuri de legitimitate definite de Weber – cea tradiţională şi cea carismatică – sunt pe cale de dispariţie. E adevărat pentru Europa şi America. Nu întru totul şi pentru Africa sau Asia, unde forme inedite de construcţie a legitimităţii tradiţionale sau a celei carismatice sunt încă mobilizate de liderii politici. Fără a întruni consensul.